Banca Comercială Carpatica a închis 34 de unităţi şi a dat afară 240 de angajaţi, în 2016

Banca Comercială Carpatica (BCC) a închis 34 de unităţi, anul trecut, ajungând la 79, având un impact limitat în scăderea depozitelor, reiese din rezultatele financiare transmise Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Economica.net - J, 16 feb. 2017, 10:08
Banca Comercială Carpatica a închis 34 de unităţi şi a dat afară 240 de angajaţi, în 2016

Cheltuielile de personal au scăzut cu 11% faţă de anul precedent ca urmare a reducerii numărului de angajaţi activi de la 866 la 31 decembrie 2015 la 626 la 31 decembrie 2016.

‘Datoriile totale ale băncii au scăzut la 31 decembrie 2016 cu 505 milioane lei (-17%) faţă de 31 decembrie 2015, pe fondul reducerii bazei de depozite atrase de la clientela nebancară cu 459 milioane lei (-16%), ca urmare a reducerii numărului de sucursale şi agenţii de la 113 la finele anului 2015 la 79 la finele anului 2016. Din totalul de 34 de unităţi închise în anul 2016, un număr de 18 au fost închise în luna decembrie 2016, având un impact limitat în scăderea depozitelor până la finele anului 2016’, se arată în document.

La 31 decembrie 2016, banca avea împrumuturi atrase în valoare totală de 15 milioane lei (63 milioane lei la 31 decembrie 2015) cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, respectiv cu Ministerul Finanţelor Publice pentru programe de finanţare rurală, precum şi cu Banca Europeană de Investiţii destinate implementării unor programe speciale de finanţare a clientelei IMM.

Conform informaţiilor publicate, scăderea de sold este datorată rambursării anticipate, din iniţiativa BCC, a unei facilităţi de finanţare în valoare de 8,5 milioane euro către Banca Europeană de Investiţii, în scopul reducerii cheltuielilor cu dobânzile.

‘Solvabilitatea calculată de 14,6% este în creştere cu 9,7 puncte procentuale faţă de valoarea de 4,9% din 31 decembrie 2015. Revenirea solvabilităţii peste cerinţele reglementate se datorează majorării de capital înregistrată în luna februarie 2016. Banca îndeplinea la finele anului 2016 cerinţa de amortizor combinat aplicabilă’, menţionează sursa citată.

Venitul net din administrarea portofoliului de titluri de stat (active financiare disponibile în vederea vânzării şi portofoliul de tranzacţionare) se situează cu 39% peste nivelul bugetat pentru anul 2016, cu un impact pozitiv în rezultatul net faţă de buget de 2,482 milioane lei, la aproape jumătate faţă de anul precedent, întrucât randamentele pe piaţa titlurilor de stat au înregistrat o scădere în cursul anului trecut. Portofoliul de titluri de stat a fost restructurat în cursul anului 2016 în scopul reducerii riscului de dobândă asumat de către bancă.

‘În bugetul pentru anul 2016, banca şi-a asumat un nivel de recuperare (venituri) din creditele scoase în afara bilanţului de 18,6 milioane lei pentru a fi realizat în a II-a jumătate a anului 2016, nivel de 3 ori mai mare decât sumele realizate în anul anterior şi similar cu totalul veniturilor de acest tip realizate în ultimii 3 ani cumulat. Banca a reuşit să atingă în 2016 un nivel al recuperărilor din credite scoase în afara bilanţului de 23,8 milioane lei, reprezentând un nivel de realizare de 128% a acestui obiectiv bugetar, cu un impact pozitiv în rezultatul final mai bun cu 5,214 milioane lei’, informează BCC.

În ce priveşte creditele neperformante bilanţiere, în pofida faptului că banca a scos în afara bilanţului credite acoperite integral cu provizioane în sumă totală de 88 milioane lei, banca a realizat recuperări de credite neperformante bilanţiere în valoare totală de 85 milioane lei, generând reluări de provizioane aferente creditelor neperformante, în urma cărora cheltuiala (netă) aferenta ajustărilor pentru deprecierea creditelor şi avansurilor acordate este cu 4,442 milioane lei (-13%) mai mică decât nivelul bugetat pentru 2016.

Banca Comercială Carpatica a înregistrat o pierdere de circa 42,056 milioane de lei în 2016, comparativ cu anul precedent, când compania a avut pierderi de peste 75 de milioane de lei, potrivit raportului preliminar, publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Compania a afişat datorii de 2,4 miliarde de lei, în scădere cu circa 17% faţă de anul precedent. BCC a raportat venituri totale din exploatare în valoare de 83,5 milioane de lei, în scădere cu circa 27% faţă de anul anterior.

Capitalurile proprii ale companiei s-au cifrat la circa 168 de milioane de lei, în creştere cu 49% faţă de anul precedent.

Te-ar mai putea interesa și
Horia Ciorcilă, președintele Băncii Transilvania, aduce Radisson la Băile Felix: Investiție de 17 milioane de euro în singurul resort termal de 5 stele din țară
Horia Ciorcilă, președintele Băncii Transilvania, aduce Radisson la Băile Felix: Investiție de 17 milioane de euro în ...
Winners First a semnat acordul de afiliere pentru Radisson Blu Resort & Spa, Felix, care va fi primul resort termal din România al brandului. După investiții de 17 milioane de euro, Lotus Therm......
Aronia Charlottenburg câștigă teren în Germania: sucurile BIO ale brandului românesc ajung în marile magazine
Aronia Charlottenburg câștigă teren în Germania: sucurile BIO ale brandului românesc ajung în marile magazine
Timișoara, octombrie 2026 — Aronia Charlottenburg deschide un nou capitol de creștere în Germania. Sucurile ecologice ...
Cel mai vândut produs de la IKEA: se cumpără 44 de milioane în fiecare an
Cel mai vândut produs de la IKEA: se cumpără 44 de milioane în fiecare an
Cu peste 44 de milioane de unități vândute anual, emblematica sacosă FRAKTA este cel mai bine vândut produs IKEA, a ...
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie  Regia Naţională a Pădurilor
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie Regia Naţională a Pădurilor
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a vândut direct populaţiei 1,24 milioane de metri cubi de lemn pentru foc, în ...