Grupul Romgermed a achiziţionat clinica doctor Isreb din zona 13 septembrie

Lanţul de clinici Romgermed a cumpărat centrul medical doctor Isreb din zona 13 septembrie. "Achiziţia este un pas interesant din două motive. Pe de o parte, Romgermed preia o clientelă fidelă în condiţiile unui cost rezonabil al achiziţiei. Pe de altă parte, transformarea centrului Isreb de pe 13 septembrie în clinica Romgermed înseamnă o investiţie în dezvoltarea de noi servicii şi de tehnică care va creşte valoarea fostului centru şi îi va da o nouă perspectivă în cadrul grupului", a spus Dorian Schwartz, proprietarul grupului medical Romgermed. 
Economica.net - lun, 20 feb. 2017, 07:59
Grupul Romgermed a achiziţionat clinica doctor Isreb din zona 13 septembrie

De la jumătatea anului, Romgermed a adoptat o strategie agresivă de extindere bazată pe achiziţia unor jucători mici şi medii din Bucureşti şi din zonele apropiate Capitalei, şi pe investiţia în achiziţia de tehnică medicală pentru dezvoltarea de noi servicii.

Grupul medical Romgermed a anunţat la jumătatea anului trecut demararea unui proces de repoziţionare care va pune accentul pe schimbarea managementului lanţului de clinici şi pe redefinirea brandului Romgermed ca furnizor de servicii accesibile de sănătate.

Te-ar mai putea interesa și
Nouă ieftinire generalizată în benzinăriile din România azi, prețurile coboară sub pragul de 9,5 lei litrul. Cât costă acum benzina și motorina în lanțurile mari
Nouă ieftinire generalizată în benzinăriile din România azi, prețurile coboară sub pragul de 9,5 lei litrul. Cât ...
Prețul benzinei și motorinei a scăzut azi în aproape toate lanțurile de distribuție a carburanților, la trei zile de la precedenta ieftinire...
Serviciul de mesagerie Outlook al Microsoft funcționează normal
Serviciul de mesagerie Outlook al Microsoft funcționează normal
Gigantul american din domeniul software Microsoft a anunţat sâmbătă că toate serviciile sale, inclusiv Teams, Outlook ...
FOTO Cine sunt cei zece care decid soarta marilor investiții din România. Chirițoiu, șeful Concurenței, dispare din structura CEISD, din care a făcut parte și Luca Niculescu
FOTO Cine sunt cei zece care decid soarta marilor investiții din România. Chirițoiu, șeful Concurenței, dispare din ...
Cei zece care decid soarta marilor investiții din România. Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea ...
Bani noi pentru baterii. Britanicii de la Gore Street se orientează către România și Spania pentru următoarele tranzacții, portofoliul lor european de stocare ajunge la 550 MWh
Bani noi pentru baterii. Britanicii de la Gore Street se orientează către România și Spania pentru următoarele tranzacții, ...
Fondul european al Gore Street caută oportunități în Spania și România, după ce a angajat 147 de milioane de euro ...