China avertizează SUA ca vor pierde un război comercial între cele două ţări

China nu vrea niciun "război comercial" cu Administraţia Donald Trump, afirmă premierul Li Keqiang, avertizând însă că o astfel de situaţie ar genera pierderi în primul rând pentru Statele Unite ale Americii, relatează publicaţiile The Washington Post şi South China Morning Post, citate de agenţia Mediafax.
Economica.net - mie, 15 mart. 2017, 18:14
China avertizează SUA ca vor pierde un război comercial între cele două ţări

Într-un discurs rostit la Congresul Partidului Comunist chinez, Li Keqiang a evocat recentele tensiuni cu Statele Unite în materie de securitate şi din cauza relaţiilor comerciale, în contextul în care preşedintele american, Donald Trump, a atribuit Beijingului presupuse activităţi de manipulare monetară.

„Speranţa noastră, a părţii chineze, este că, indiferent de obstacolele pe care le va întâmpina relaţia bilaterală, va continua să se îndrepte într-o direcţie pozitivă”, a spus Li Keqiang.

„Recent, am citit un articol elaborat de un influent institut internaţional. Concluzia era că, în cazul izbucnirii unui război comercial între China şi Statele Unite, companiile cu acţionari străini, în special cele americane, ar suporta consecinţele”, a atras atenţia şeful Guvernului de la Beijing.

„Noi nu vrem să asistăm la un război comercial între cele două naţiuni. Această situaţie nu ar face mai corecte relaţiile comerciale şi ar afecta ambele părţi”, a insistat Li Keqiang.

Secretarul de Stat american Rex Tillerson, a sosit miercuri la Tokyo (Japonia), urmând să efectueze peste câteva zile prima vizită oficială în China.

Te-ar mai putea interesa și
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Meteorologii au emis sâmbătă o informare de vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică, valabilă în cea mai mare parte a ţării până duminică seara. Vremea va fi......
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Noul Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, ...
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul companiei chineze BYD a crescut în al doilea trimestru al acestui an pentru prima dată în ultimele cinci trimestre, ...
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, nu ne putem aştepta la o medicină de calitate”
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, la inaugurarea Centrului de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie ...