Singurul complex balnear de cinci stele din România, rezervat 100% în perioada Paştelui

Deschiderea hotelului Lotus Therm de cinci stele din staţiunea Băile Felix în toamna lui 2015 continuă să atragă turiştii interesaţi de SPA şi tratamente. Hotelul, clasat la cinci stele, este ocupat 100% în perioada Paştelui. Pe lânga masa tradiţională, turiştii se vor putea bucura de cele 14 piscine cu apă termală şi tratamentele SPA. 
Andrada Ghira - lun, 10 apr. 2017, 21:06
Singurul complex balnear de cinci stele din România, rezervat 100% în perioada Paştelui

Hotelul Lotus Therm de cinci stele din staţiunea Băile Felix este rezervat în totalitate în perioada Paştelui. Performanţa vine după ce anul trecut turiştii şi-au rezervat vacanţa de Revelion încă din luna august şi în septembrie nu se mai găseau camere libere pentru petrecerea dintre ani. 

„Turiştii sunt prevăzători şi fac rezervare din timp. Cu o lună înainte rămânem fără locuri. Circa 10% din turiştii care vin sunt străini, în principal israelieni şi germani”, a declarat pentru ECONOMICA.NET, Cristian Tăutu, specialist marketing în cadrul Turism Felix, societatea care deţine complexul. 

Oferta de Paşti a fost atractivă pentru turiştii care au dorit să petreacă sărbătorile la relaxare. Pachetul pentru trei zile include cazare, cu mic dejun și cină, prânz în ziua de Paşti, cu muzică live și invitați surpriză, o terapie SPA/persoană/pachet, programe de animație pentru copii, sesiuni de AquaZumba, acces gratuit la Aquapark Felixarium (14 piscine), acces gratuit la două tipuri de saună (uscată și umedă), fântâna de gheață și fitness studio, parcare şi acces nelimitat la reţeaua de internet Wi-Fi. 

Cel mai scump pachet pentru perioada Paştelui a costat 4.258 de lei, pentru o suită unde se putea caza patru persoane. 

Nu doar hotelul Lotus este ocupat 100%, ci şi celelalte hoteluri de patru şi trei stele deţinute de Turism Felix în staţiune. Este vorba de hotelurile Internaţional, Termal, Nufărul şi Poieniţa. La hotelurile de două stele pe care compania le deţine, mai sunt disponibile circa 10% din locurile de cazare, mai spune reprezentantul societăţii. 

Investiţii de 30 de milioane de euro 

Hotelul a fost deschis în toamna lui 2015 după investiţii de circa 30 de milioane de euro. Pe lângă hotel, complexul are și un centru de balneoterapie și Wellness & SPA, dar și un aquapark cu 14 piscine cu apă termală şi este primul de acest gen din România. Multe dintre staţiunile baneo din România, cunoscute odinioară pentru apele curative, stau în paragină, iar în altele investiţiile încă se lasă aşteptate. 

Cota de piaţă a companiei în activitatea turistica balneară din România a fost anul trecut de 7,54%, ca număr de turişti, se arată în raportul financiar al Turism Felix. 

Cota de piaţă a S.C. Turism Felix S.A. în activitatea turistică balneară din România în anul 2016 a fost de 7,54 % (ca număr de turişti) societatea fiind un jucător important pe această piaţă. Cifra de afaceri realizată în 2016 a fost de peste 62 de milioane de lei. 

Sursa foto: Lotus Therm 

 

Te-ar mai putea interesa și
Nouă ieftinire generalizată în benzinăriile din România azi, prețurile coboară sub pragul de 9,5 lei litrul. Cât costă acum benzina și motorina în lanțurile mari
Nouă ieftinire generalizată în benzinăriile din România azi, prețurile coboară sub pragul de 9,5 lei litrul. Cât ...
Prețul benzinei și motorinei a scăzut azi în aproape toate lanțurile de distribuție a carburanților, la trei zile de la precedenta ieftinire...
Serviciul de mesagerie Outlook al Microsoft funcționează normal
Serviciul de mesagerie Outlook al Microsoft funcționează normal
Gigantul american din domeniul software Microsoft a anunţat sâmbătă că toate serviciile sale, inclusiv Teams, Outlook ...
FOTO Cine sunt cei zece care decid soarta marilor investiții din România. Chirițoiu, șeful Concurenței, dispare din structura CEISD, din care a făcut parte și Luca Niculescu
FOTO Cine sunt cei zece care decid soarta marilor investiții din România. Chirițoiu, șeful Concurenței, dispare din ...
Cei zece care decid soarta marilor investiții din România. Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea ...
Bani noi pentru baterii. Britanicii de la Gore Street se orientează către România și Spania pentru următoarele tranzacții, portofoliul lor european de stocare ajunge la 550 MWh
Bani noi pentru baterii. Britanicii de la Gore Street se orientează către România și Spania pentru următoarele tranzacții, ...
Fondul european al Gore Street caută oportunități în Spania și România, după ce a angajat 147 de milioane de euro ...