Camera Deputaţilor: Comisia juridică a eliminat amendamentul referitor la prejudiciu de interes public

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a eliminat marţi amendamentul de la proiectul de modificare a Codului penal potrivit căruia se va pedepsi cu închisoarea şi interzicerea unor drepturi fapta funcţionarului public prin care a obţinut un folos patrimonial pentru sine sau rudele sale, pricinuind prin asta un prejudiciu de interes public.
Economica.net - mar, 18 apr. 2017, 16:13
Camera Deputaţilor: Comisia juridică a eliminat amendamentul referitor la prejudiciu de interes public

Raportul la acest proiect a fost retrimis comisiei săptămâna trecută pentru a clarifica noţiunea de ‘prejudiciu de interes public’.

Amendamentul a fost depus de deputatul UDMR Marton Arpad şi prevede că ‘fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, pricinuind prin asta un prejudiciu de interes public, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică pe o perioadă de 3 ani’.

‘Acest proiect de lege a fost retrimis de la plen înapoi pentru că a existat o obiecţie cu privire la o modificare propusă de Marton Arpad, sintagma ‘pricinuind prin asta un prejudiciu de interes public’. Această sintagmă introdusă în definiţie este corectă, ea face parte din definiţia internaţională unanim acceptată şi e doar parţială, pentru că funcţionarul public trebuie să îşi exercite atribuţiile cu imparţialitate afectată, ceea ce înseamnă că el ar fi trebuit să acţioneze părtinitor şi, de asemenea, părtinitor în favoarea unui interes privat în dauna interesului public, adică să pricinuiască un prejudiciu interesului public’, a declarat preşedintele Comisiei juridice, Eugen Nicolicea.

La rândul său, Marton Arpad a spus că renunţă la amendament.

‘Eu înţeleg grija unora de a nu prejudicia interesul public prin astfel de formulări, dar de aici până la a enunţa că această sintagmă a fost introdusă aici pentru a se putea angaja rudele la cabinetele parlamentare este o cale lungă. În legea Statutului deputatului şi senatorului este un text explicit prin care se interzice angajarea rudelor până la gradul 4 şi afinilor. Ca atare, nu putea acest text de lege să se refere la angajarea rudelor în cabinetul parlamentar. Este o distorsionare a adevărului’, a susţinut acesta.

Săptămâna trecută, Comisia juridică a Camerei a dat raport favorabil proiectului de lege, acceptând amendamente care prevăd, între altele, ca titlul articolului 301 din Codul penal să se transforme din ‘conflict de interese’ în ‘folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane’.

Te-ar mai putea interesa și
Cum a ajuns o familie din Gherla să producă ulei de măsline într-o zonă specială din Grecia. Vânzări de zeci de tone anual
Cum a ajuns o familie din Gherla să producă ulei de măsline într-o zonă specială din Grecia. Vânzări de zeci de tone ...
Un hectar de livadă de măslini din soiul Koroneiki, cultivate în regiunea Messara din sudul insulei Creta, costă între 70.000 și 120.000 de euro. Un român, ardelean de felul lui, a avut......
ISU Neamţ – precizări privind acţionarea sistemului de avertizare a populaţiei pe cursul râurilor Bistriţa şi Siret
ISU Neamţ – precizări privind acţionarea sistemului de avertizare a populaţiei pe cursul râurilor Bistriţa şi ...
Autorităţile au venit sâmbătă cu precizări în cazul mesajului transmis, dintr-o eroare de soft, locuitorilor din judeţele ...
CFR: Şase vagoane au deraiat în staţia Dorneşti, dintre care trei s-au răsturnat
CFR: Şase vagoane au deraiat în staţia Dorneşti, dintre care trei s-au răsturnat
Şase vagoane de marfă au deraiat în urma unei coliziuni produse sâmbătă în staţia CF Dorneşti, dintre care trei ...
Atac armat în centrul Cracoviei. Ce spune un român aflat acolo
Atac armat în centrul Cracoviei. Ce spune un român aflat acolo
Conform unor informații neconfirmate, cinci persoane au decedat, iar alte zece au fost rănite în urma unui schimb de focuri ...