Grupul Bio-Medica International a deschis un spital de dermatologie-venerologie în Pipera, în care a investit peste 250.000 euro

Grupul Bio-Medica International a deschis recent un spital de dermatologie-venerologie în regim de spitalizare de zi, în Pipera. Spitalul este momentan singura unitate medicală privată cu paturi din Ilfov, care are specialitatea dermatologie. Spitalul are contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. Investiţia totală în deschiderea spitalului, dezvoltat pe bazele clinicii preexistente, depăşeşte 250.000 de euro. 
Cristina Şomănescu - vin, 21 apr. 2017, 09:43
Grupul Bio-Medica International a deschis un spital de dermatologie-venerologie în Pipera, în care a investit peste 250.000 euro

Pacienţii pot beneficia în cadrul spitalului de servicii medicale decontate de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS), în baza unei trimiteri de la medicul de familie sau de la un medic specialist, care are contract cu CAS, şi a cardului naţional de sănătate. Serviciile medicale oferite în cadrul spitalului sunt decontate în limita fondurilor disponibile. După epuizarea fondurilor de la Casa de Asigurări de Sănătate, pacienţii vor beneficia de servicii în regim „fee for service” sau în baza unei asigurări private de sănătate.

În cadrul spitalului de dermatologie-venerologie Bio-Medica lucrează o echipă formată din 40 de medici cu experienţă.

„Deschiderea acestui spital reprezintă un pas important în lupta cu cancerul de piele. Faptul că pacienţii asiguraţi au acces la screening realizat cu cea mai nouă tehnologie a momentului este o premieră pentru noi. Prevenţia cancerului de piele şi melanomului, cea mai gravă formă de cancer de piele, este o misiune pe care ne-am asumat-o încă de acum 18 ani, când am introdus în premieră în România dermatoscopia digitală în clinicile noastre. Noul spital răspunde unei nevoie neacoperite de astfel de servicii medicale integrate, în această zonă, bazate pe prevenţie”, a declarat medicul Claudia Sprâncenatu, CEO al grupului Bio-Medica International.

Grupul de clinici Bio-Medica International a fost fondat în Bucureşti în 1992 şi are în prezent două policlinici, o clinică de dermatologie şi un spital de dermatologie, două clinici de stomatologie şi un centru de recuperare a vârstnicilor.

Te-ar mai putea interesa și
Asigurările corporate de sănătate trebuie să fie foarte flexibile pentru a acoperi toate nevoile asiguraților. Trei soluții esențiale pentru angajat și angajatori oferite de UNIQA Asigurări
Asigurările corporate de sănătate trebuie să fie foarte flexibile pentru a acoperi toate nevoile asiguraților. Trei ...
O asigurare privată de sănătate oferită de angajator aduce o serie de avantaje, oferind acces la o gamă mai largă de furnizori și rețele de servicii medicale private, fără a limita......
Pas decisiv pe piața din România: Noul lanț de magazine cu haine Medicine care deschide în Mega Mall, a lansat oficial magazinul online și aplicația
Pas decisiv pe piața din România: Noul lanț de magazine cu haine Medicine care deschide în Mega Mall, a lansat oficial ...
Un nou lanț polonez care comercializează haine își face intrarea pe piața din România și cu magazine fizice, dar și ...
BCR – Profitul grupului a scăzut cu 18,6%, în primele nouă luni din 2026, până la două miliarde de lei
BCR – Profitul grupului a scăzut cu 18,6%, în primele nouă luni din 2026, până la două miliarde de lei
Grupul Banca Comercială Română (BCR) a înregistrat un profit net de 2,007 miliarde de lei (388 milioane de euro) în ...
Petrom va avea un nou director general. Christina Verchere nu va mai avea un nou mandat ca CEO al OMV Petrom.
Petrom va avea un nou director general. Christina Verchere nu va mai avea un nou mandat ca CEO al OMV Petrom.
Christina Verchere, Director General Executiv (CEO) și Președinte al Directoratului OMV Petrom, a comunicat Președintelui ...