Dragnea, despre legea graţierii: Varianta Guvernului e cea mai bună; vor fi sancţiuni în CExN

Comitetul Executiv Naţional al PSD se va reuni miercuri pentru a discuta situaţia privind legea graţierii, a declarat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, menţionând că nu Şerban Nicolae va hotărî cum rămâne cu acest subiect şi vor fi sancţiuni.
Economica.net - lun, 08 mai 2017, 09:52
Dragnea, despre legea graţierii: Varianta Guvernului e cea mai bună; vor fi sancţiuni în CExN

‘Nu domnul Şerban Nicolae va hotărî cum rămâne cu acest subiect, eu cred că Comisia juridică de la Senat a încurcat destul de mult această lege, că cea mai bună variantă pentru moment este ca legea să plece din Senat aşa cum a venit de la Guvern, pentru că s-a schimbat de foarte multe ori acolo şi eu sunt foarte nemulţumit. Miercuri, la ora 10,30, vom avea un Comitet Executiv Naţional, unde vom discuta şi subiectul ăsta, dar şi alte subiecte’, a precizat Dragnea, la Parlament.

El a menţionat că raportul Comisiei juridice a Senatului referitor la legea graţierii se poate întoarce în acest for, adăugând că ar dori ca legea să nu vină de la Senat prin adoptare tacită.

‘Nu numai eu, majoritatea suntem nemulţumiţi de ce s-a întâmplat acolo. (…) Dacă nu mai am autoritate în partid, o să văd, o să plec şi o să mă apuc de pescuit în mod profesionist. Pe mine m-a interesat ca acele amendamente să nu fie adoptate. Vreau să discutăm transparent în CEx, că li s-a spus că e în regulă cu acel amendament. Când au văzut poziţia mea şi-au dat seama că de fapt nu era o informaţie corectă’, a susţinut Liviu Dragnea.

Liderul PSD nu a negat faptul că vor fi şi sancţiuni în CExN.

Întrebat dacă va căuta jurişti mai buni în PSD, liderul social-democrat a spus: ‘Aici nu e vorba de calitatea unui jurist sau nu, aici e vorba de abordare şi de caracter’.

Te-ar mai putea interesa și
Bani noi pentru baterii. Britanicii de la Gore Street se orientează către România și Spania pentru următoarele tranzacții, portofoliul lor european de stocare ajunge la 550 MWh
Bani noi pentru baterii. Britanicii de la Gore Street se orientează către România și Spania pentru următoarele tranzacții, ...
Fondul european al Gore Street caută oportunități în Spania și România, după ce a angajat 147 de milioane de euro în proiecte de stocare pe baterii din Irlanda și Polonia....
Două tramvaie Imperio s-au ciocnit azi în București, daune importante. Cauza incredibilă a accidentului
Două tramvaie Imperio s-au ciocnit azi în București, daune importante. Cauza incredibilă a accidentului
Două tramvaie au fost implicate, sâmbătă dimineaţa, într-un accident în Capitală, un pasager fiind transportat la ...
Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea e în scădere
Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea e în scădere
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din acest an a fost de 12.957, în scădere cu ...
Breșă de securitate la Uber: Datele șoferilor au fost compromise printr-un furnizor de inteligență artificială – Reuters
Breșă de securitate la Uber: Datele șoferilor au fost compromise printr-un furnizor de inteligență artificială – ...
Un furnizor al Uber a informat compania că datele sale de autentificare au fost compromise și folosite pentru a accesa ...