Parlamentul se pronunţă asupra înfiinţării comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc, marţi, în şedinţă comună pentru a aproba înfiinţarea comisiei de anchetă privind eventuala implicare fără drept a unor instituţii sau persoane în desfăşurarea procesului electoral la alegerile prezidenţiale din 2009.
Economica.net - mar, 09 mai 2017, 07:33
Parlamentul se pronunţă asupra înfiinţării comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009

Şedinţa plenului reunit este programată să înceapă la ora 12.

Primul punct pe ordinea de zi a şedinţei este prezentarea de către preşedintele Klaus Iohannis a unui mesaj cu prilejul sărbătoririi a 140 de ani de la Proclamarea Independenţei de Stat a României, precum şi cu ocazia Zilei Europei.

Ulterior, deputaţii şi senatorii vor trebui să se pronunţe asupra proiectului de hotărâre privind înfiinţarea unei comisii de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009.

„Mâine va fi adoptată (comisia de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 – n.r.). Mâine, după intervenţia preşedintelui în plenul reunit, va fi un plen reunit în care se va hotărî înfiinţarea comisiei, componenţa, obiectivele şi modificări la Regulamentul comun”, a afirmat, luni, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.

Întrebat dacă va conduce această comisie, Liviu Dragnea a spus că, cel mai probabil, nu. „Nu ştiu, nu cred. Nu ma fost niciodată hotărât, numai din presă aflam că o să conduc eu comisia”, a răspuns preşedintele PSD.

Liviu Dragnea a anunţat, în data de 12 aprilie, la Antena 3, că intenţionează să preia conducerea comisiei parlamentare de anchetă privind implicarea unor instituţii în desfăşurarea alegerilor prezidenţiale din 2009, urmând să verifice dacă preşedintele Camerei Deputaţilor poate prelua preşedinţia unei comisii de anchetă.

„Am vorbit cu colegii mei să verifice dacă eu, ca preşedinte al Camerei, pot fi preşedinte al acestei comisii de anchetă”, a declarat liderul PSD.

Preşedintele Comisiei juridice, deputatul PSD Eugen Nicolicea, a declarat miercuri, la Parlament, că Regulamentul Camerei Deputaţilor a fost modificat, astfel încât persoanele care sunt invitate la audieri în cadrul comisiilor de anchetă să fie obligate să dea curs invitaţiei, în caz contrar existând posibilitatea ca acestea să fie acuzate de ascunderea unor date necesare pentru aflarea adevărului.

Modificarea a provocat nemulţumirea liberalilor care au afirmat că modificarea adusă Regulamentului este neconstituţională. „Analizăm să contestăm la Curtea Constituţională propunerea de modificare la Regulament pe care PSD a făcut-o astfel încât să poată cu orice chip să audieze persoanele pe care ei le vor, chiar dacă Constituţia interzice. CCR s-a pronunţat pe acest subiect şi există o întreagă jurisprudenţă în domeniu”, a afirmat, miercurea trecută, Raluca Turcan, preşedintele PNL.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Primul tren nou Alstom operat de un privat a fost asigurat pe o sumă uriașă. Cine plătește în caz de accident și cât îl costă pe operatorul feroviar
EXCLUSIV Primul tren nou Alstom operat de un privat a fost asigurat pe o sumă uriașă. Cine plătește în caz de accident ...
Primul tren Alstom operat de o o firmă privată din România a fost asigurat pe o sumă uriașă. Polița a fost intermediată de cel mai mafre broker din România, Safety Broker, iar asigurător......
Cade Bolojan, pleacă PSD? Instabilitatea politică riscă să trimită ratingul la junk, să pierdem banii din PNRR și să ratăm intrarea în OECD – analiști
Cade Bolojan, pleacă PSD? Instabilitatea politică riscă să trimită ratingul la junk, să pierdem banii din PNRR și ...
Cu sau fără Ilie Bolojan, cu sau fără PSD, instabilitatea politică trebuie ocolită pentru ca România să nu ajungă ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 166 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 166 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de joi, cu ...
Grupul SIGNAL IDUNA raportează că a înregistrat prime brute subscrise de peste 568 de milioane de lei anul trecut, în creștere cu 19%
Grupul SIGNAL IDUNA raportează că a înregistrat prime brute subscrise de peste 568 de milioane de lei anul trecut, în ...
SIGNAL IDUNA anunță că a înregistrat o evoluție solidă și consecventă a businessului în România, volumul total ...