Parcul Motodrom din Sectorul 2 şi terenuri de aproape 140.000 de metri pătraţi, câştigate în instanţă. Primăria Capitalei va contesta decizia

Parcul Motodrom din cartierul Colentina în suprafaţă de peste opt hectare şi terenuri de aproape 140.000 de metri pătraţi din zona Fundeni, pe care se află stadionul şi baza de antrenament a echipei de fotbal Juventus Colentina, o universitate privată, o benzinărie, blocuri, drumuri, alei şi spaţii verzi au fost câştigate în instanţă de o femeie care a reuşit să convingă instanţa că acestea au aparţinut tatălui ei şi au fost preluate abuziv în perioada regimului comunist, iar ea este moştenitoarea acestuia. Reprezentanţii Primăriei Capitalei au declarat marţi, pentru News.ro, că motivarea hotărârii Tribunalului Bucureşti nu a fost până în prezent comunicată municipalităţii, care va ataca cu apel decizia din 10 aprilie.
Economica.net - mar, 09 mai 2017, 11:55
Parcul Motodrom din Sectorul 2 şi terenuri de aproape 140.000 de metri pătraţi, câştigate în instanţă. Primăria Capitalei va contesta decizia

Dacă decizia va rămâne definitivă, terenuri în suprafaţă de aproape opt hectare, printre care şi stadionul Juventus Colentina, vor fi restituite în natură, iar pentru Parcul Motodrom şi pentru celelalte terenuri care sunt în prezent ocupate cu construcţii va primi despăgubiri.

În decembrie 2011, Ilieana Clara Constanţa Mihăescu a cerut la Tribunalul Bucureşti, în baza Legii 10/2001, să oblige Primăria Capitalei să îi restituire mai multe terenuri din cartierul Colentina, printre care opt hectare din Parcul Motodrom şi terenul concesionat de municipalitate clubului Juventus, pe care se află stadionul şi baza de antrenament a echipei de fotbal.

După mai bine de cinci ani de judecată, în 10 aprilie 2017, instanţa a admis cererea şi a obligat Primăria Capitalei să restituie în natură mai multe imobile, respectiv:

– un teren pe care municipalitatea l-a dat în folosinţă gratuită Asociaţiei Sport Club Juventus Bucureşti, în suprafaţă de 43.493 de metri pătraţi, cu excepţia suprafeţei ocupate de construcţiile;

– un teren în suprafaţă de 24.289 de metri pătraţi, triunghiular, adiacent celui dat în folosinţă gratuită Asociaţiei Sport Club Juventus Bucureşti;

– un teren de 10.104 de metri pătraţi unde a fost poligon auto;

– un teren de 1.697 de metri pătraţi pe care municipalitatea l-a dat în folosinţă SC Contact Autotransport CO SRL.

De asemenea, instanţa a obligat Primăria Capitalui să stabilească, în termen de 30 de zile de la data pronunţării unei hotărâri irevocabile în această cauză, măsuri de despăgubire pentru alte imobile:

– un terenul în suprafaţă de 8,16 hectare din Parcul Motodrom;

– un teren de 14.468 de metri părtaţi concesionat de municipalitate societăţii Lumina Instituţii de Învăţământ SA;

– un teren de 1.329 de metri pătraţi pe care municipalitatea l-a dat în folosinţă societăţii Shell România SRL;

– un teren în suprafaţă de 1.079 de metri pătraţi unde este parcarea benzinăriei Shell;

– un teren de 27.533 de metri pătraţi ocupat de blocuri, drumuri, alei şi spaţii verzi;

– un teren de 13.330 de metri pătraţi de pe strada Răscoala, numărul 9A, în Sectorul 2, pentru care au fost emise titluri de proprietate conform Legii 18/1991.

Ilieana Clara Constanţa Mihăescu a mai cerut şi să primească despăgubiri pentru construcţiile demolate de pe aceste terenuri, însă solicitarea a fost respinsă de instanţă ca neîntemeiată.

Instanţa a mai obligat Primăria Capitalei să notifice Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, în temeiul Legii 10/2001, privind acordarea unor măsuri reparatorii pentru suprafaţa de teren de 10.787 de metri pătraţi situată în Bucureşti, strada Răscoala 1907, numărul 5, în Sectorul 2.

Judecătorul de la Tribunalul Bucureşti a mai dispus ca Primăria Capitalei să notifice SC Telekom SA, în baza Legii 10/2001, privind acordarea unor măsuri reparatorii pentru suprafaţa de teren de 2.040 de metri pătraţi de pe Şoseaua Fundeni, numărul 235.

Decizia poate fi contestată cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Reprezentanţii Primăriei Capitalei au declarat marţi, pentru News.ro, că motivarea hotărârii Tribunalului Bucureşti nu a fost până în prezent comunicată municipalităţii. Aceştia au precizat că municipalitatea va ataca cu apel decizia din 10 aprilie.

Şi reprezentanţii Primăriei Sectorului 2 spun că vor face o cerere de intervenţie când dosarul se va judeca în apel.

Te-ar mai putea interesa și
Bani noi pentru baterii. Britanicii de la Gore Street se orientează către România și Spania pentru următoarele tranzacții, portofoliul lor european de stocare ajunge la 550 MWh
Bani noi pentru baterii. Britanicii de la Gore Street se orientează către România și Spania pentru următoarele tranzacții, ...
Fondul european al Gore Street caută oportunități în Spania și România, după ce a angajat 147 de milioane de euro în proiecte de stocare pe baterii din Irlanda și Polonia....
Două tramvaie Imperio s-au ciocnit azi în București, daune importante. Cauza incredibilă a accidentului
Două tramvaie Imperio s-au ciocnit azi în București, daune importante. Cauza incredibilă a accidentului
Două tramvaie au fost implicate, sâmbătă dimineaţa, într-un accident în Capitală, un pasager fiind transportat la ...
Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea e în scădere
Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea e în scădere
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din acest an a fost de 12.957, în scădere cu ...
Breșă de securitate la Uber: Datele șoferilor au fost compromise printr-un furnizor de inteligență artificială – Reuters
Breșă de securitate la Uber: Datele șoferilor au fost compromise printr-un furnizor de inteligență artificială – ...
Un furnizor al Uber a informat compania că datele sale de autentificare au fost compromise și folosite pentru a accesa ...