Grindeanu: Proiect anulat. Nu se mai face șoseaua de mare viteză Timișoara-Belgrad

Proiectul prin care urma să fie construita o şosea de mare viteză care să lege Timișoara de Pancevo și apoi de capitala Serbiei, Belgrad, a fost abandonat. Declarația a fost făcută de premierul Sorin Grindeanu, aflat în vizită la Timișoara. Autorităţile din Serbia nu au dorit să mai susţină proiectul, explică premierul.
Economica.net - D, 21 mai 2017, 11:40
Grindeanu:  Proiect anulat. Nu se mai face șoseaua de mare viteză Timișoara-Belgrad

„Din păcate, partenerii sârbi, pentru că aici trebuie să fie de acord și Serbia și România, consideră și au considerat că nu este strategic acel proiect pentru sârbi, pentru Serbia. Și au renunțat la susținerea pentru proiectul respectiv. Nu din partea noastră, ci din partea Serbiei s-a renunțat”, a anunțat premierul Grindeanu, aflat la Timișoara.

Drumul expres urma să aibă aproximativ 140 de kilometri, între Timișoara și Pancevo, și două benzi pe sens. În octombrie anul trecut fusese aprobat studiul de fezabilitate, în valoare de aproape 9 milioane şi jumătate de euro. Şoseaua ar fi urmat să fie gata până în 2025.

Te-ar mai putea interesa și
Două tramvaie Imperio s-au ciocnit azi în București, daune importante. Cauza incredibilă a accidentului
Două tramvaie Imperio s-au ciocnit azi în București, daune importante. Cauza incredibilă a accidentului
Două tramvaie au fost implicate, sâmbătă dimineaţa, într-un accident în Capitală, un pasager fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale, a informat Brigada Rutieră, citată de......
Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea e în scădere
Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea e în scădere
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din acest an a fost de 12.957, în scădere cu ...
Breșă de securitate la Uber: Datele șoferilor au fost compromise printr-un furnizor de inteligență artificială – Reuters
Breșă de securitate la Uber: Datele șoferilor au fost compromise printr-un furnizor de inteligență artificială – ...
Un furnizor al Uber a informat compania că datele sale de autentificare au fost compromise și folosite pentru a accesa ...
Se re-împarte lumea? Viitoarea întâlnire fără precedent Trump-Xi-Putin, confirmată de Casa Albă
Se re-împarte lumea? Viitoarea întâlnire fără precedent Trump-Xi-Putin, confirmată de Casa Albă
Casa Albă a confirmat oficial vineri că un summit fără precedent între preşedinţii american Donald Trump, chinez Xi ...