Vodafone se adresează IMM-urilor cu o soluţie de monitorizare a flotelor auto de mici dimensiuni

Vodafone România a lansat Auto Manager, un serviciu care localizează şi monitorizează prin GPS flotele auto de mici dimensiuni, destinată firmelor care îşi desfăşoară activitatea cu mai puţin de zece autoturisme.
Economica.net - J, 25 mai 2017, 09:20
Vodafone se adresează IMM-urilor cu o soluţie de monitorizare a flotelor auto de mici dimensiuni

Vodafone Auto Manager este o soluţie plug & play şi nu are nevoie de intervenţia unui service auto pentru instalare. Auto Manager este alcătuit dintr-un dispozitiv de monitorizare prin GPS, o cartelă SIM cu servicii de date şi o aplicaţie dedicată pentru Android şi iOS.

Utilizatorul trebuie să conecteze dispozitivul GPS în autoturism şi să-l sincronizeze cu aplicaţia de pe smartphone.
„Prin lansarea Auto Manager, Vodafone inovează din nou în domeniul IoT, în care este lider la nivel global, oferind în premieră un produs creat special pentru nevoile companiilor mici și mijlocii. Această soluție ușor de instalat și de folosit încurajează antreprenorii și IMM-urile să facă primii pași către adoptarea de servicii IoT, care, într-un mediu tot mai competitiv și digitalizat, devin parte integrantă din viața unui business eficient”, a declarat într-un comunicat Daniel Bobu, director enterprise marketing în cadrul Vodafone România.

Vodafone Auto Manager oferă rapoarte despre rutele parcurse și monitorizarea detaliată a mașinilor de companie. Utilizatorii vor putea afla orele petrecute în trafic, precum și distanțele și vitezele medii. Sistemul de notificări informează utilizatorii despre termenul de expirare a asigurării și a inspecției tehnice periodice, precum și despre apropierea termenului de revizie.

Soluția oferă notificări și în cazul în care mașina depășește limita de viteză configurată la nivelul aplicației, atunci când bateria autoturismului este descărcată sau când dispozitivul a fost deconectat. Aplicația permite şi supervizarea traseului de călătorie, stabilirea unor zone de acces, precum și identificarea unor călătorii neautorizate.

Oferta Vodafone România de servicii dedicate companiilor se adresează atât firmelor mici și mijlocii, cât și corporațiilor, și include soluții individuale de voce mobilă, voce fixă și internet, precum și soluții integrate și servicii M2M.

Te-ar mai putea interesa și
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea RET
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea ...
CNTEE Transelectrica S.A. a semnat cu Ministerul Energiei două contracte de finanţare de peste 350 de milioane de lei din Fondul pentru Modernizare pentru investiţii în digitalizarea şi......
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Guvernul suedez a semnat luni un contract în valoare de 4,3 miliarde de euro pentru achiziţionarea a patru fregate franceze ...
Premier Energy Group țintește venituri de 1,5 miliarde de euro pentru tot anul 2026, după ce a raportat o creștere de 10% a cestora în primele șase luni
Premier Energy Group țintește venituri de 1,5 miliarde de euro pentru tot anul 2026, după ce a raportat o creștere de ...
Compania de utilități și infrastructură energetică Premier Energy Group raportează o performanță operațională și ...
Guvernul a schimbat modul de recompensare și sancționare a angajaților ANAF. Ministerul Finanțelor susține că astfel au fost introduse rezultate măsurabile și criterii clare
Guvernul a schimbat modul de recompensare și sancționare a angajaților ANAF. Ministerul Finanțelor susține că astfel ...
Ministerul Finanțelr anunță că Guvernul a adoptat astăzi, la propunerea sa, Hotărârea privind metodologia de stabilire ...