Cât costă un sejur în vacanţa de vară în staţiunile din ţară

Cei care aleg să-şi petreacă vacanţele în ţară caută hoteluri care oferă servicii All Inclusive. Preţurile pornesc de la 1.020 de lei pentru un sejur de cinci nopţi pe litoral. Bugetul mediu alocat pentru vacanţa de vară în ţară este de aproximativ 250 de euro/persoană, informează Mediafax.
Economica.net - S, 03 iun. 2017, 10:54
Cât costă un sejur în vacanţa de vară în staţiunile din ţară

„Litoralul, mai ales staţiunile Mamaia, Eforie şi Neptun-Olimp, Valea Prahovei şi staţiunile balneoclimaterice sunt şi în acest an cele mai căutate destinaţii pentru cei care îşi petrec vacanţa de vară în ţară”, a precizat, pentru MEDIAFAX, Cosmin Marinof, director naţional de vânzări TUI TravelCenter/Eurolines.

O camera dublă, în sistem All Inclusive (toate mesele, inclusiv băuturile) costă prin agenţia Eximtur, la un hotel de trei stele din Mamaia 1.019 lei pentru cinci nopţi, în extrasezon, la început de iunie, şi 1.731 de lei în vârf de sezon (iulie-august).

Te-ar mai putea interesa și
Două tramvaie Imperio s-au ciocnit azi în București, daune importante. Cauza incredibilă a accidentului
Două tramvaie Imperio s-au ciocnit azi în București, daune importante. Cauza incredibilă a accidentului
Două tramvaie au fost implicate, sâmbătă dimineaţa, într-un accident în Capitală, un pasager fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale, a informat Brigada Rutieră, citată de......
Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea e în scădere
Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea e în scădere
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din acest an a fost de 12.957, în scădere cu ...
Breșă de securitate la Uber: Datele șoferilor au fost compromise printr-un furnizor de inteligență artificială – Reuters
Breșă de securitate la Uber: Datele șoferilor au fost compromise printr-un furnizor de inteligență artificială – ...
Un furnizor al Uber a informat compania că datele sale de autentificare au fost compromise și folosite pentru a accesa ...
Se re-împarte lumea? Viitoarea întâlnire fără precedent Trump-Xi-Putin, confirmată de Casa Albă
Se re-împarte lumea? Viitoarea întâlnire fără precedent Trump-Xi-Putin, confirmată de Casa Albă
Casa Albă a confirmat oficial vineri că un summit fără precedent între preşedinţii american Donald Trump, chinez Xi ...