Angajaţii din mediul privat au primit salarii şi bonusuri mai mari în T1 2017 – studiu Smartree

Primele trei luni din 2017 au adus, din nou, creşteri ale salariilor şi bonusurilor primite de angajaţii din mediul privat, comparativ cu perioada similară din anul anterior, potrivit analizei Smartree Workforce Index, realizată de Smartree.
Economica.net - J, 08 iun. 2017, 09:27

Conform analizei, în primul trimestru din an, angajaţii din companiile private au resimţit o creştere a salariilor, în medie, cu aproximativ 14%, faţă de perioada ianuarie – martie 2016. Acest lucru a fost determinat mai ales de evoluţia pozitivă a economiei în România, de creşterea salariului brut minim începând cu 1 februarie, cât şi de trendul ascendent al angajărilor pe mai multe sectoare ale pieţei.

‘Criza forţei de muncă pe segmente precum IT&C, medical, automotive a avut, de asemenea, un impact pozitiv în creşterea salariilor în primele trei luni din acest an. Companiile şi-au dezvoltat, astfel, strategii clare privind retenţia sau atragerea angajaţilor, iar oferirea de salarii motivante a fost unul din factorii cei mai importanţi’, a declarat Adrian Stanciu, CEO Smartree.

Potrivit analizei, principalele companii din România care au oferit creşteri salariale pentru angajaţi în primul trimestru din an sunt cele din industria echipamentelor electronice şi hardware, produse şi servicii tehnologice, producţia de componente auto, industria pharma şi sectorul medical.

În ceea ce priveşte bonusurile oferite de către companii, primul trimestru din 2017 a adus o creştere comparativ cu perioada similară a anului trecut. Concret, angajaţii au primit bonusuri mai mari cu aproximativ 6%, potrivit Indexului Smartree.

Primul trimestru din 2017 a însemnat şi o creştere a numărului de zile de concediu de odihnă luate de angajaţi. Astfel, faţă de T1 2016, acestea au crescut cu peste 18%.

Indexul Smartree pentru primul trimestru mai arată, de asemenea, şi cum a evoluat numărul de angajaţi din sectorul privat în prima parte din acest an. Astfel, per total pe piaţa muncii, în companiile private, în perioada menţionată, numărul angajărilor a crescut cu peste 13%.

‘Principalele industrii care au absorbit noii angajaţi în prima parte din acest an provin din industria pharma & medical, dezvoltare software, shared services, automotive, dar şi retail, inclusiv FMCG. Acest lucru a fost determinat de investiţii din ce în ce mai mari pe piaţa din România, deschiderea de noi facilităţi de producţie precum şi cererea constantă pentru specialiştii în domeniul sistemelor informatice, ca urmare a faptului că România rămâne în continuare printre cele mai atractive hub-uri IT din zonă’, a precizat Adrian Stanciu.

Pentru realizarea Smartree Workforce Index, un instrument care oferă o sinteză a evoluţiei recrutărilor, a creşterii salariale şi a bunăstării angajaţilor, sunt luate în calcul peste 200 de companii, care activează în diverse industrii din domeniul privat şi care rulează în medie afaceri de peste 2,5 miliarde de euro.

Compania Smartree procesează 550.000 de angajaţi anual şi are peste 150 de clienţi, în majoritate companii multinaţionale, dar şi companii cu capital integral românesc. Smartree beneficiază de experienţa şi competenţele a peste 80 de specialişti în payroll, administrare de personal şi recrutare.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...