Magistraţii de la Judecătoria Sectorului 5 au decis eliberarea condiţionată a lui Dan Voiculescu

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 au admis, joi, cererea de eliberare condiţionată formulată de Dan Voiculescu. Decizia nu este definitivă.
Economica.net - J, 08 iun. 2017, 14:42
Magistraţii de la Judecătoria Sectorului 5 au decis eliberarea condiţionată a lui Dan Voiculescu

‘În temeiul articolului 587 Cod procedură penală, cu aplicarea articolului 5 Cod penal cu ref. la articolul 59 şi articolul 60 alineatul 2 din vechiul Cod penal, admite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul-condamnat Voiculescu Dan. Dispune liberarea condiţionată a petentului de sub puterea mandatului de executare nr.1171/2014 emis de Tribunalul Bucureşti Secţia I penală, dacă nu este arestat în altă cauză. Atrage atenţia petentului asupra cazurilor de revocare a beneficiului liberării. (…) Cu drept de contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicare’, se arată în minuta deciziei.

Reprezentantul DNA a susţinut joi, în faţa magistraţilor Judecătoriei Sectorului 5, că nu există dovezi că Dan Voiculescu ar fi redactat lucrările ştiinţifice în penitenciar, acesta fiind un ‘profitor al carenţelor legislative’, şi le-a cerut judecătorilor să respingă cererea de eliberare condiţionată şi să menţină termenul de reiterare la 23 octombrie.

‘Solicităm respingerea cererii de eliberare. Dacă nu s-ar pune cele 11 lucrări ştiinţifice, Dan Voiculescu nu ar fi îndeplinit fracţia de o treime. Voiculescu a fost disciplinat, a fost recompensat, dar acesta nu poate fi eliberat condiţionat în acest moment. Doar 57 de zile au fost câştigate prin muncă, restul prin lucrări ştiinţifice. Un număr de peste 300 de zile au fost câştigate prin scrierea de lucrări ştiinţifice. Nu a dat dovadă de corectitudine. Nu există nicio dovadă că manuscrisele au fost redactate în penitenciar. Este un profitor al carenţelor legislative. Activitatea ştiinţifică nu poate fi demonstrată. Este o modalitate vicleană de a ieşi din penitenciar. Executarea doar a unei treimi din pedeapsă arată că scopul pedepsei nu a fost atins. Prejudiciul nu a fost achitat către Ministerul Agriculturii. Nici măcar cheltuielile judiciare nu le-a achitat’, a afirmat procurorul DNA.

El a adăugat că Dan Voiculescu nu a fost trecut din regimul închis în semideschis pe întreaga perioadă a detenţiei, lucru care arată că acesta nu a dat semne de îndreptare.

Avocatul lui Dan Voiculescu a invocat în faţa magistraţilor decizia Tribunalului Bucureşti de respingere a primei cereri de eliberare condiţionată, în care se precizează că şase luni sunt suficiente pentru a depune o nouă solicitare.

Apărătorul omului de afaceri a susţinut că acesta s-a comportat corespunzător şi nu a avut conflicte în detenţie, nefiind pedepsit disciplinar.

O comisie de la Penitenciarul Rahova a analizat, pe 24 mai, cererea de eliberare condiţionată a lui Dan Voiculescu şi a înaintat documentaţia la Judecătoria Sectorului 5.

Iniţial, primul termen al procesului a fost stabilit pentru data de 22 iunie, acesta fiind schimbat ulterior pentru data de 8 iunie.

Pe 8 august 2014, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv la 10 ani de închisoare cu executare pe Dan Voiculescu, iar Gheorghe Mencinicopschi, fost director general al ICA, a primit 8 ani de închisoare. De asemenea, Sorin Pantiş, fost director general executiv Grivco SA, a primit 7 ani de închisoare, iar Corneliu Popa, fost director general al ADS, a fost condamnat la 8 ani de închisoare.

Te-ar mai putea interesa și
Primul contract din programul SAFE pentru Canada
Primul contract din programul SAFE pentru Canada
Premierul canadian Mark Carney a anunţat luni că ţara sa a obţinut primul contract de apărare în cadrul programului Security Action For Europe (SAFE), transmit agenţiile EFE şi Xinhua. ...
Ucraina – Guvernatorul băncii centrale anunţă accelerează reformele pentru alinierea la normele UE a sectorului bancar şi a celui al asigurărilor, până în 2028
Ucraina – Guvernatorul băncii centrale anunţă accelerează reformele pentru alinierea la normele UE a sectorului ...
Ucraina accelerează reformele pentru a alinia până în 2028 sectorul bancar şi cel al asigurărilor la standardele Uniunii ...
Se deschide Strâmtoarea Ormuz după acordul Iran-SUA? Ce spune un gigant cu o flotă de peste 900 de nave din Japonia
Se deschide Strâmtoarea Ormuz după acordul Iran-SUA? Ce spune un gigant cu o flotă de peste 900 de nave din Japonia
Proprietarii de nave nu vor relua timp de câteva săptămâni traficul prin Strâmtoarea Ormuz, până când se conving ...
Mașinile chinezești se devalorizează de două ori mai rapid decât cele occidentale – studiu
Mașinile chinezești se devalorizează de două ori mai rapid decât cele occidentale – studiu
Valorile reziduale ale vehiculelor hibride plug-in și complet electrice ale mărcilor din China scad mult mai repede decât ...