ICCJ a decis în şedinţă că nu sunt întrunite condiţiile pentru sesizarea CCR privind legea salarizării

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, în şedinţă, că nu sunt întrunite condiţiile pentru sesizarea Curţii Constituţionale în legătură cu legea salarizării. Procurorul general Augustin Lazăr a adresat, joi, scrisori preşedintelui Klaus Iohannis, preşedintei ICCJ şi Avocatului Poporului pentru a sesiza CCR în legătură cu Legea salarizării, considerând că diferenţele de salarizare între procurori şi judecători sunt neconstituţionale, având în vedere că, în conformitate cu deciziile Curţii, "procurorii au, ca şi judecătorii, statut constituţional de magistraţi".
Economica.net - vin, 09 iun. 2017, 10:26
ICCJ a decis în şedinţă că nu sunt întrunite condiţiile pentru sesizarea CCR privind legea salarizării

„Astăzi au fost convocate Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru discutarea unor eventuale elemente de neconstituţionalitate a Legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. În cadrul şedinţei s-a constatat că nu sunt întrunite condiţiile pentru sesizarea Curţii Constituţionale”, anunţă, vineri, Înalta Curte de Casaţţie şi Justiţie.

Procurorul General Augustin Lazăr a adresat, joi, scrisori preşedintelui Klaus Iohannis, preşedintei ICCJ şi Avocatului Poporului pentru a sesiza CCR în legătură cu Legea salarizării, considerând că diferenţele de salarizare între procurori şi judecători sunt neconstituţionale, având în vedere că, în conformitate cu deciziile Curţii, „procurorii au, ca şi judecătorii, statut constituţional de magistraţi”.

„În cursul zilei de astăzi, 8 iunie 2017, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, domnul Augustin Lazăr, a transmis scrisori Preşedintelui României, Preşedintei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Avocatului Poporului, în vederea sesizării Curţii Constituţionale, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţia României cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Considerentele avute în vedere sunt prevederile constituţionale cu privire la Ministerul Public, componentă a autorităţii judecătoreşti, precum şi deciziile Curţii Constituţionale potrivit cărora procurorii au, ca şi judecătorii, statut constituţional de magistraţi”, anunţă Parchetul ICCJ.

Argumentul lui Lazăr a fost şi acela că, prin deciziile anterioare, Curtea Constituţională a statuat că principiul egalităţii de drepturi presupune reglementarea şi aplicarea unui tratament juridic similar tuturor subiecţilor de drept aflaţi în situaţii juridice similare şi, „pe cale de consecinţă nu poate fi acceptată crearea unei reglementări care să instituie statute financiare distincte celor două categorii profesionale, judecători şi procurori”.

„Având în vedere cele de mai sus, în scrisorile menţionate se arată că diferenţele de salarizare între judecători şi procurori sunt neconstituţionale, încălcându-se astfel prevederile art. 1 alin. 5, art. 16, Capitolul VI – Autoritatea Judecătorească art. 131 şi art. 132 din Constituţia României”, se arată în comunicatul Parchetului General.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Agriculturii prelungește termenul de depunere a cererilor de plată pentru susținerea investițiilor în sectorul vitivinicol
Ministerul Agriculturii prelungește termenul de depunere a cererilor de plată pentru susținerea investițiilor în sectorul ...
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a prelungit până la 30 noiembrie 2026 termenul de depunere a cererilor de finanţare pentru două intervenţii majore destinate investiţiilor......
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, joi, 15 octombrie 2026, reprezentanți ai ARF și ALSTOM au ...
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât suma oferită
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât ...
Cererea investitorilor pentru titlurile de stat a ajuns la aproximativ 2,5 miliarde de lei la licitaţia de joi organizată ...
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Impulsionat de un avans de peste 135% al exporturilor de gaze naturale, în septembrie excedentul comercial al Norvegiei ...