Locuitori ai complexului Greenfield-Băneasa protestează duminică în faţa Guvernului

Locuitorii complexului rezidenţial Greenfield din Băneasa vor protesta duminică, în faţa Guvernului, solicitând găsirea unei soluţii pentru deblocarea accesului în cartier, înfiinţarea unei linii de transport în comun care să se lege cu cel puţin o staţie de metrou existentă, precum şi înfiinţarea unor unităţi de învăţământ.
Economica.net - D, 18 iun. 2017, 06:59
Locuitori ai complexului Greenfield-Băneasa protestează duminică în faţa Guvernului

Protestul este programat să înceapă la ora 12.00, în Piaţa Victoriei din Capitală.

„Aproximativ 4.000 de oameni sunt afectaţi de închiderea drumului de acces către Ansamblul Rezidenţial Greenfield prin strada Vadul Moldovei, care a lăsat cartierul cu un singur drum care face legătura cu restul oraşului – Aleea Teişani, o stradă cu o singura bandă pe sens”, spun locuitorii din Greenfield.

Aceştia precizează că în cartier locuiesc în general părinţi cu copii mici, care trebuie să ajungă la grădiniţă sau la şcoală în fiecare dimineaţă, însă pentru a ieşi din cartier, parcurg Aleea Teişani, un drum de aproximativ trei kilometri, în mai bine de o oră.

„Este grav afectată şi unica şcoală din cartier, Şcoala Gimnazială Avenor, şcoală românească acreditată de Ministerul Educaţiei Naţionale, unde învaţă 335 de elevi şi lucrează 112 cadre didactice şi personal auxiliar. Cerinţele financiare necesare pentru a urma cursurile acesteia depăşesc posibilităţile familiilor ce locuiesc în Greenfield, motiv pentru care elevii acestei şcoli provin din alte zone ale localităţii aglomerându-se astfel suplimentar accesul”, adaugă locuitorii din Greenfield.

Aceştia au adăugat că nu există transport public şi nici posibilitatea de a se introduce, pentru că singura stradă existentă nu îndeplineşte condiţiile tehnice pentru accesul autobuzelor.

„Dacă o foarte posibilă urgenţă medicală sau un incendiu ar avea loc, intervenţia ar fi îngreunată atât de distanţa mare faţă de locaţiile echipajelor de intervenţie, cât şi de accesul îngust şi aglomerat frecvent cu vehicule, atât pe direcţia de intrare, cât şi pe cea de ieşire din cartier”, subliniază cetăţenii.

Conform acestora, în Greenfield vor locui în scurt timp peste 10.000 oameni, aşa cum arată planurile firmei care a dezvoltat mai mult de jumătate din zona Greenfield, Impact Developer & Contractor SA. Ei mai spun că parcul public şi dispensarul au fost eliminate, deşi erau planificate în proiectele anterioare, platforma pentru staţionarea autobuzelor – cerinţă RATB – nu există, iar luminatul public este plătit de locuitori chiar dacă este pe străzile publice.

Oamenii care locuiesc în Greenfield consideră că, prin deciziile de până acum ale autorităţilor locale şi prin lipsa lor de acţiune, acestea nu au urmărit interesele locuitorilor, ci ale dezvoltatorilor.

Cetăţenii solicită construirea a două căi de acces distincte în cartier, înfiinţarea unei linii de transport în comun ce poate fi conectată cu cel puţin o staţie de metrou existentă şi înfiinţarea de urgenţă a unei creşe, grădiniţe şi a unei şcoli publice în cartier.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul Renault a prezentat o dronă-concept care permite executarea de la distanță a misiunilor în zone cu risc
Grupul Renault a prezentat o dronă-concept care permite executarea de la distanță a misiunilor în zone cu risc
Renault Group și John Cockerill au prezentat Forefront Concept, o dronă terestră polivalentă telecomandată care deschide calea către noi capabilități de intervenție atât în domeniul......
Mişu Negriţoiu, înlocuit din conducerea băncii deţinute de Dan Ostahie, fondatorul Altex
Mişu Negriţoiu, înlocuit din conducerea băncii deţinute de Dan Ostahie, fondatorul Altex
Credex Bank, deţinută de Dan Constantin Ostahie, e condusă de Cătălin Răsvan Radu, desemnat în funcţia de preşedinte ...
HARTA Șase proiecte feroviare la granițele României. În ce stadiu se află și când vor fi gata
HARTA Șase proiecte feroviare la granițele României. În ce stadiu se află și când vor fi gata
Prioritățile României în materie de investiții feroviare se extind tot mai mult către conexiunile transfrontaliere, ...
Luca Niculescu: Va exista o indexare a pensiilor, cel mai probabil de la 1 ianuarie 2027
Luca Niculescu: Va exista o indexare a pensiilor, cel mai probabil de la 1 ianuarie 2027
Premierul Luca Niculescu a declarat, marţi, că va exista o indexare a pensiilor, care ar urma să fie pusă în aplicare, ...