Guvernul suspendă angajările la stat şi vrea o analiză până la sfârşitul acestui an – proiect

Ministerul Dezvoltării Regionale a lansat în dezbatere publică o Ordonanţă prin care se propune suspendarea angajărilor prin concurs a posturilor vacante din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice. Şi asta pentru că Guvernul doreşte înfiinţarea unui Comitet interministerial care până la sfârşitul acestui an va analiza organizarea instituţională a tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice. 
Economica.net - J, 06 iul. 2017, 10:27
Guvernul suspendă angajările la stat şi vrea o analiză până la sfârşitul acestui an - proiect

„Pentru asigurarea implementării corespunzătoare a măsurilor de reformă în domeniul funcției publice, dar în special pentru asigurarea că acestea produc rezultatele așteptate (mai ales din perspectiva corelării resurselor umane cu nevoile reale ale instituțiilor publice angajatoare), Programul de Guvernare 2017-2020 prevede necesitatea implementării unui Plan de raţionalizare a cheltuielilor publice, în cadrul căruia unul dintre piloni vizează auditul funcţiilor guvernamentale, inclusiv blocarea posturilor din administrația publică până la 31.12.2017″, se arată într-un proiect de ordonanţă privind unele măsuri pentru administraţia publică centrală, pus în dezbatere publică de Ministerl Dezvoltării. 

Ministrul Sevil Shhaideh a declarat la sfârşitul lunii iunie că se impune o blocare a posturilor în administraţia publică pentru a se putea face un inventar al funcţiilor, astfel încât să se ajungă la o flexibilizare a administraţiei centrale. 

Şi ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a declarat recent că Inspecţia Muncii va fi reorganizată. Întrebată dacă vor exista disponibilizări în administraţie în acest an, ministrul Muncii a declarat că „Nu se pune problema de aşa ceva. Nu se vor mai face angajări până la sfârşitul anului, este foarte posibil după sfârşitul anului să mai vedem. Oricum, nici asta nu se va face haotic, din această cauză se discută înainte până să apară Ordonanţa. În Sănătate, de exemplu, ai nevoie să faci noi angajări. Noi a trebuit să mărim salariile prin Legea salarizării tocmai pentru că acolo aveam deficit de personal. E clar că acolo nu va face nimeni o blocare a posturilor’, a explicat oficialul de la Muncă. 

Toate instituţiile statului, luate la puricat 

Prin această Ordonanţă, Guvernul României înființează „Comitetul interministerial pentru analiza organizării instituționale și a resurselor umane din administrația publică centrală, organism consultativ, fără personalitate juridică, al cărui principal rol este de a realiza o analiză a stadiului privind organizarea instituțională și a statelor de funcții pentru toate autoritățile și instituțiile publice din administrația publică și de a propune măsuri pentru eficientizarea managementului în resursele umane din administrația publică centrală”, se mai arată în documentul citat. 

Comitetul interministerial are la dispoziţie până la sfârşitul acestui an analizarea organizării instituționale și a resurselor umane din administrația publică centrală. Analiza va urmări organizarea instituțională și a eficienței utilizării resurselor umane atât la nivelul Guvernului, ministerelor, altor organe centrale de specialitate subordonate Guvernului sau ministerelor, cât şi a serviciilor publice deconcentrate ale acestora, al autorităţilor administrative autonome și instituțiilor prefectului.

Ordonanţa prevede şi excepţii. Astfel, se vor putea face angajări pentru:

  • înalţii funcţionari publici;
  • posturile vacante din cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice nou-înfiinţate, potrivit legii;
  • personalul de specialitate din cadrul instituțiilor și autorităților publice care au ca obiect de activitate gestionarea asistenței financiare comunitare acordate României de către Uniunea Europeană; personalul care desfășoară activități aferente Programului Național de Cadastru și Carte Funciară 2015-2023;
  • posturile unice, ale căror atribuţii specifice nu se regăsesc la celelalte posturi din cadrul structurii organizatorice a autorităţilor şi instituţiilor publice;
  • posturile diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe;
  • posturile temporar vacante;
  • funcţiile publice de conducere generale și specifice, funcţiile publice de conducere cu statut special şi posturile militare de conducere;
  • posturile din cadrul aparatului sistemului judiciar;
  • personalul încadrat la cancelaria prefectului. 

Angajări se vor mai face şi pentru posturile pentru care au fost demarate procedurile de organizare a concursurilor, publicate în Monitorul Oficial al României, la data intrării în vigoare a ordonanței, dar şi pentru alte posturi decât cele prevăzute mai sus, cu justificarea necesității și cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate cu această destinație în buget, se mai arată în documentul citat. 

Te-ar mai putea interesa și
Prețurile de acum la apartamente în București. Unde sunt cele mai ieftine
Prețurile de acum la apartamente în București. Unde sunt cele mai ieftine
Prețurile locuințelor din București continuă trendul ascendent și în luna în februarie 2026. În majoritatea zonelor analizate, pe baza datelor portalului Anunțul.ro, s-au înregistrat......
Trump spune că războiul din Iran va dura patru-cinci săptămâni, dar ar putea să dureze și mai mult de atât
Trump spune că războiul din Iran va dura patru-cinci săptămâni, dar ar putea să dureze și mai mult de atât
Statele Unite continuă să desfăşoare operaţiuni militare de amploare în Iran, a declarat luni preşedintele Donald ...
Diana Buzoianu: Pentru prima dată, la Ministerul Mediului şi la ANAR s-au făcut licitaţii publice pe un caiet de sarcini care n-a mai fost scris de grupuri de interese
Diana Buzoianu: Pentru prima dată, la Ministerul Mediului şi la ANAR s-au făcut licitaţii publice pe un caiet de sarcini ...
Aproape 90 de construcţii ilegale au fost dărâmate pe plajele din Năvodari, Mamaia, Eforie, Tuzla şi Mangalia, a declarat, ...
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 157 de milioane de lei
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 157 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere pe aproape toţi indicii şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...