Gabriel Resources susţine că România solicită în mod abuziv RMGC plata unor rambursări de TVA

Solicitarea formulată de Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) către compania Roşia Montana Gold Corporation (RMGC) să plătească 27 de milioane de lei, reprezentând rambursări de TVA către companie pentru achiziţia unor bunuri şi servicii în perioada iulie 2011- ianuarie 2016, este una abuzivă, în opinia grupului canadian Gabriel Resources, informează un comunicat de presă al Gabriel Resources.
Economica.net - vin, 07 iul. 2017, 14:09
Gabriel Resources susţine că România solicită în mod abuziv RMGC plata unor rambursări de TVA

‘Compania consideră această somare ca fiind fundamental incorectă şi abuzivă precum şi cu caracter retaliatoriu, în condiţiile în care vine la doar câteva zile după ce compania a depus o plângere împotriva României, solicitând o despăgubire în valoare de 5,7 miliarde de dolari canadieni’, subliniază Gabriel Resources.

RMGC trebuie să plătească suma până pe 5 august 2017, deşi poate contesta decizia până pe 21 august, ceea ce Gabriel Resources şi RMGC şi intenţionează să facă. ‘Compania este de părere ca procedura urmată de ANAF pentru a stabili suma datorată a fost incorectă şi ilegală şi de asemenea intră în contradicţie cu legile fiscale româneşti şi principiile aplicabile în legislaţia europeană’, se mai arată în comunicatul Gabriel Resources.

‘Compania este de părere că decizia privind TVA este incorectă şi adoptată de ANAF cu scopul de a intimida Gabriel, RMGC şi angajaţii săi . Faptul că a fost trimisă imediat după ce compania a solicitat 5,7 miliarde de dolari canadieni la Curtea de Arbitraj de la Washington nu este o coincidenţă: consideram acest lucru abuziv şi retaliatoriu. Gabriel va ajuta RMGC să conteste această evaluare ilegală’, afirmă directorul general de la Gabriel Resources, Jonathan Henry.

Săptămâna trecută, compania canadiană Gabriel Resources a anunţat că va da în judecată România la un Tribunal al Băncii Mondiale pentru că ar fi înregistrat pierderi de 4,4 miliarde de dolari deoarece Guvernul de la Bucureşti a decis să nu aprobe exploatarea minei de aur Roşia Montană în urma protestelor de stradă.

Compania canadiană a obţinut în 1999 o licenţă de explorare pentru proiectul minei de aur Roşia Montană, în care Gabriel Resources deţine o participaţie de 80,69% iar compania minieră de stat Minvest Deva deţine 19,31%.Proiectul ar fi reprezentat cea mai mare mină de aur din Europa iar Gabriel Resources susţine că ar fi injectat până la 24 de miliarde de dolari în economia ţării.

Dar perspectiva deschiderii minei a provocat ample proteste de stradă din cauza folosirii cianurii în procesul de extracţie, astfel încât Guvernul şi-a retras sprijinul pentru proiect în 2014.

România trebuie să răspundă plângerii la începutul anului viitor. Tribunalul va audia părţile în septembrie 2019.

Te-ar mai putea interesa și
Românii au tăiat masiv comenzile de pe Temu, Shein. Câți bani au adus la buget noile taxe
Românii au tăiat masiv comenzile de pe Temu, Shein. Câți bani au adus la buget noile taxe
Taxa ”Temu” aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro care provin din afara Uniunii Europene a adus la buget venituri de peste 60 de milioane de euro, a anunțat Cristian Pelivan, director......
Romgaz susține că nimeni nu a făcut presiuni asupra societății ca să cumpere gaze americane
Romgaz susține că nimeni nu a făcut presiuni asupra societății ca să cumpere gaze americane
Societatea Romgaz S.A. a transmis pieței de capital că, în contextul informațiilor apărute recent în spațiul public ...
Banca Transilvania a primit din partea Consiliului Concurenței motivarea decizie pentru amenda primită în legătură cu manipularea ROBOR cu alte bănci
Banca Transilvania a primit din partea Consiliului Concurenței motivarea decizie pentru amenda primită în legătură cu ...
Banca Transilvania anunță investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București că în cursul zilei de 28 septembrie ...
Nazare, la audierile din Parlament: Există un risc al retrogradării. Nu vreau şi nu pot să mă antepronunţ legat de cum va acţionat agenţia S&P. Execuţia bugetară reprezintă un pilon de prezervare a ratingului
Nazare, la audierile din Parlament: Există un risc al retrogradării. Nu vreau şi nu pot să mă antepronunţ legat de ...
Execuţia bugetară reprezintă un pilon foarte solid de prezervare a ratingului pentru raportul de vineri, a declarat, luni, ...