Privatizarea Oltchim: Nouă oferte depuse. Ultima aparţine fondului de investiţii White Tiger

O a noua ofertă pentru cumpărarea de active ale combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea, aflat în insolvență, a fost depusă de către fondul de investiții White Tiger, cu capitaluri americane și britanice, după termenul limită care a fost joi, 6 iulie, ora 18.00, au declarat sâmbătă, pentru News.ro, surse aproapiate procesului de privatizare, care au precizat că, deși a fost depusă după termenul limită și ar putea fi descalificată din această cauză, oferta ar putea fi acceptată în cazul în care este considerată suficient de atractivă, arată news.ro.
Economica.net - S, 08 iul. 2017, 11:09
Privatizarea Oltchim: Nouă oferte depuse. Ultima aparţine fondului de investiţii White Tiger

White Tiger este o firmă de investiții fondată în 2001, cu birouri la New York, Londra, San Marino și Hong Kong, dar care deține mai multe subsidiare în Marea Britanie, SUA și în alte țări, potrivit informațiilor publicate pe pagina de internet a companiei. „A noua ofertă a fost depusă după termenul limită, de către White Tiger, un fond american. Orice este posibil, dacă va fi o ofertă mare”, a precizat o sursă avizată, pentru News.ro. Joi seară, surse aproapiate procesului de privatizare au declarat, pentru News.ro, că opt oferte au fost depuse până joi, 6 iulie, ora 18.00, termenul limită pentru depunerea de oferte angajante, însă nicio ofertă nu a fost depusă din partea grupului germano-polonez PCC, acționar minoritar al combinatului.

Cele opt oferte depuse până la termenul limită au venit de la Chimcomplex Borzești (controlat de omul de afaceri Ștefan Vuza), IPP, Louisiana Chemical (SUA), GFR Group (Gruia Stoica, care a făcut o ofertă pentru vagoanele deținute de Oltchim), Aiotech, Dynamic SG Galați (care a mai cumpărat active de la Oltchim în 2013) și BNS Group. Unele oferte sunt pentru mai multe pachete de active, în timp ce altele sunt pentru active separate, au precizat sursele. Vineri, Oltchim a transmis Bursei de Valori București (BVB) un un anunț în care a precizat că nouă investitori au depus oferte pentru activele combinatului, fără a da alte detalii. Combinatul chimic Chimcomplex Borzești a anunțat joi dimineață că a depus, în ultima zi în care se pot depune oferte, ofertă pentru preluarea activelor Oltchim din Râmnicu Vâlcea, susținând că vizează crearea unui gigant românesc în industria chimică. Joi seară, producătorul polonez de produse chimice PCC Rokita, parte a grupului germano-polonez PCC, a notificat Bursa de Valori din Varșovia, pe care este listat, că nu a mai depus ofertă pentru preluarea activelor combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea. Compania PCC Rokita este controlată de grupul PCC SE Duisburg, Germania, care deține 84,16% din acțiuni. PCC SE este, de asemenea, principalul acționar minoritar al Oltchim, cu o participație de 32,3%, dar a participat în procesul de privatizare de la Oltchim prin filiala poloneză PCC Rokita. Termenul limită de depunere a ofertelor angajante pentru vânzarea pachetelor de active ale combinatului Oltchim, aflat în insolvență, a fost prelungit de două ori, ultimul termen fiind 6 iulie, ora 18.00.

Chimcomplex susține că i s-a alăturat gigantul american Tricon Energy, cu o cifră de afaceri de 6 miliarde de dolari, ca partener comercial, cinci bănci europene coordinate de ING și două fonduri de investiții din Londra și Dubai, arată un comunicat emis joi de Chimcomplex. Grupului SCR, care deține în prezent Chimcomplex, va deveni garantul direct al tranzacției, având active de peste 120 de milioane de euro. Compania nu a dezvăluit valoarea financiară a ofertei. Oltchim a intrat în procedură de insolvență la 30 ianuarie 2013, iar consorțiul format din Rominsolv SPRL și BDO Busines Restructuring SPRL a fost numit administrator judiciar.

În 2016, statul român a scos Oltchim la vânzare pe bucăți, prin nouă pachete de active. Strategia de privatizare presupune obținerea unui preț cât mai mare pentru creditori, arată un document realizat de consultantul selectat pentru privatizarea Oltchim, AT Kearney Management Consulting SRL, intrat în posesia News.ro. „În cazul suprapunerii ofertelor pentru același activ / pachete de active din partea mai multor ofertanți, de exemplu în cazul ofertanților ce depun oferte pentru mai multe active / pachete de active, diversele combinații de oferte vor fi comparate una cu alta cu obiectivul de a identifica combinația ce presupune cea mai mare valoare agregată”, se precizează în document. Compania a înregistrat în primul trimestru al acestui an un profit net de 1,68 milioane euro, în creștere cu 76% față de perioada similară a anului trecut, și o cifră de afaceri de 49,06 milioane euro, mai mare cu 30% comparativ cu primele trei luni ale anului trecut. Ultimul an în care Oltchim a înregistrat profit din activitatea curentă a fost 2006.

Te-ar mai putea interesa și
Iranul a luat primii bani din încasările pentru taxele de trecere prin Strâmtoarea Ormuz
Iranul a luat primii bani din încasările pentru taxele de trecere prin Strâmtoarea Ormuz
Iran - Strâmtoarea Ormuz. Teheranul a obţinut primele încasări din taxa de trecere pe care a introdus-o pentru navele ce traversează Strâmtoarea Ormuz, a anunţat joi o înaltă oficialitate......
Adio Facebook,TikTok? Se lansează rețeaua de socializare creată în România: Cum vrea eYou să se bată cu giganții internetului; deja 50.000 de oameni pe lista de așteptare
Adio Facebook,TikTok? Se lansează rețeaua de socializare creată în România: Cum vrea eYou să se bată cu giganții ...
Doi antreprenori francezi, stabiliți în România, vor lansa săptămâna viitoare, la București, platforma de social media ...
Lege femicid. Anunţ oficial – Nicușor Dan a promulgat legea
Lege femicid. Anunţ oficial – Nicușor Dan a promulgat legea
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, joi, că a promulgat Legea pentru prevenirea şi combaterea femicidului, act normativ ...
Criză în România. Numărul insolvenţelor a crescut cu 14%, în primele trei luni din 2026 – date oficiale
Criză în România. Numărul insolvenţelor a crescut cu 14%, în primele trei luni din 2026 – date oficiale
Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă în primele trei luni ...