Petrom extrage mai puţin petrol, dar vinde mai mulţi carburanţi

OMV Petrom, cea mai mare companie petrolieră din România şi singurul producător semnificativ de ţiţei din ţară, a raportat, pentru al doilea trimestru al acestui an o scădere a producţiei de hidrocarburi, dar o creştere a vânzărilor de carburanţi.
Economica.net - S, 15 iul. 2017, 15:14
Petrom extrage mai puţin petrol, dar vinde mai mulţi carburanţi

Producţia de hidrocarburi a OMV Petrom a fost de 169.000 de barili echivalent petrol (bep)/zi, în al doilea trimestru al anului 2017, în scădere atât faţă de primul trimestru al anului trecut (170.000), cât, mai ales faţă de acelaşi trimestru al anului trecut (177.000 bep/zi), potrivit datelor prezentate de companie. A scăzut atât producţia de ţiţei şi condensat (76.000 bep/zi faţă 81.000, în acelaşi trimestru al anului trecut), cât şi producţia de gaze naturale (93.000 bep/zi faţă de 96.000).

Declinul din activitatea de producţie a fost compensat de creşterea de pe segmentele de rafinare şi distribuţie. Beneficiind şi de o marjă de rafinare mai bună (8,51 dolari pe baril în al doilea trimestru al acestui an faţă de 6,82 dolari în acelaşi trimestru din 2016), rafinăria Petrobrazi, singura pe care o deţine compania petrolieră, a funcţionat la 94% din capacitate, cu mult peste rata de utilizare de 68% din al doilea trimestru al anului trecut. Este adevărat însă că în aceeaşi perioadă a anului trecut, rafinăria a fost oprită un timp pentru revizie.

Ca urmare a ratei de utilizare mai mari a rafinăriei, au crescut şi vânzările de carburanţi. Vânzările totale de produse rafinate au ajuns la 1,28 milioane de tone în cel de al doilea trimestru al acestui an, în creştere cu 13% atât faţă de acelaşi trimestru al anului trecut, cât şi faţă de primul trimestru al acestui an (1,13 milioane de tone în fiecare caz).

Petrom este deţinut, din 2004, de OMV. Este cel mai mare jucător din piaţa carburanţilor din România, cu o reţea de circa 700 de staţii (Petrom şi OMV), în România, Moldova, Bulgaria şi Serbia, şi deţine a doua rafinărie din România.

Te-ar mai putea interesa și
Topul rentabilității în comerțul alimentar. Cine a fost cel mai profitabil dintre Kaufland, Lidl, Mega Image sau Carrefour. Surpriza produsă de francezi
Topul rentabilității în comerțul alimentar. Cine a fost cel mai profitabil dintre Kaufland, Lidl, Mega Image sau Carrefour. ...
Dintre cele mai mari zece lanțuri de magazine alimentare, trei au pierdut bani anul trecut, surpriza venind de la Carrefour, business preluat între timp de Pavăl Holding. Cele mai mari rate de......
Cea mai nouă bancă de stat e sub presiune. BID pierde un miliard de euro, dacă nu își numeste conducerea până în decembrie
Cea mai nouă bancă de stat e sub presiune. BID pierde un miliard de euro, dacă nu își numeste conducerea până în ...
Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) funcționează de șapte luni cu o conducere interimară. Cea de-a doua prelungire ...
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, în urma discuțiilor cu statele din zona Golfului
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, că renunţă la ideea, făcută publică ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la ...