Primăria Bucureşti a cheltuit doar 17% din banii pentru investiţii în primele şase luni

Primăria Municipiului Bucureşti a cheltuit doar 17,45% din banii pentru investiţii, potrivit execuţiei bugetare pe primele şase luni. Mai exact, municipalitatea a efectuat plăţi de aproape 117 milioane de lei, faţă de 670 de milioane de lei cât era planificat.
Economica.net - mie, 19 iul. 2017, 15:05
Primăria Bucureşti a cheltuit doar 17% din banii pentru investiţii în primele şase luni

Pentru primele șase luni ale acestui an, în bugetul aprobat al municipiului București era previzionată o cheltuială cu investițiile de circa 670 milioane lei, iar, conform execuției bugetare, veniturile au fost realizate. Așadar, bani sunt, spune preşedintele PNL sector 6, Cornel Pieptea, într-un comunicat transmis Agerpres.

Cu toate acestea, Primăria Municipiului București a plătit efectiv pentru investiții aproape 117 milioane lei, adică 17,45%.

„Un nivel atât de mic al plăților înseamnă că lucrările deja începute înaintează extrem de încet, iar despre lucrări noi nici nu poate fi vorba”, adaugă Pieptea.

Pentru întreg anul 2017, Primăria Bucureşti are un buget alocat cheltuielilor pentru dezvoltare de 1,78 miliarde de lei. Rămâne de văzut dacă în a doua jumătate a anului va creşte ritmul plăţilor, pentru a compensa nivelul scăzut din prima jumătate.

Te-ar mai putea interesa și
Canada vrea o „alianţă unică” cu UE, dar fără să devină membru al blocului
Canada vrea o „alianţă unică” cu UE, dar fără să devină membru al blocului
Canada doreşte o "alianţă unică" cu Uniunea Europeană, dar nu intenţionează să devină membră a acesteia, a declarat duminică premierul Mark Carney, după ce Wall Street Journal a relatat......
Autostrada Transilvania: Rompetrol deschide azi primele benzinării, în apropiere de Târgu Mureș
Autostrada Transilvania: Rompetrol deschide azi primele benzinării, în apropiere de Târgu Mureș
Primele spații de servicii moderne de pe Autostrada A3 Transilvania se deschid azi, în zona Sânpaul, anunță secretarul ...
Prețul energiei electrice a explodat azi pe piețele spot din mai toată Europa, creșteri de 70% de la o zi la alta. La noi, s-a ajuns la aproape 3.500 de lei/MWh diseară
Prețul energiei electrice a explodat azi pe piețele spot din mai toată Europa, creșteri de 70% de la o zi la alta. La ...
Prețurile medii la energia electrică din piețele pentru ziua următoare din Europa au ajuns, în tranzacțiile de ieri ...
Eliminarea excepţiilor de la vârsta de pensionare standard printre puţinele soluţii la marea criză care ne pândeşte
Eliminarea excepţiilor de la vârsta de pensionare standard printre puţinele soluţii la marea criză care ne pândeşte
Creșterea vârstei efective de pensionare este cea mai realistă pârghie care mai poate readuce spre sustenabilitate un ...