Germania a înregistrat o creştere economică de aproximativ 0,6% în trimestrul al doilea

Economia germană a înregistrat o creştere solidă în perioada aprilie-iunie 2017, în pofida riscurilor externe precum viitorul negocierilor pentru Brexit şi politicile comerciale ale preşedintelui american Donald Trump, a estimat joi Ministerul german de Finanţe, transmite Reuters.
Economica.net - J, 20 iul. 2017, 09:42
Germania a înregistrat o creştere economică de aproximativ 0,6% în trimestrul al doilea

‘Indicatorii economici sugerează că accelerarea economică a continuat în mod viguros în al doilea trimestru’, se arată în raportul lunar al Ministerului german de Finanţe, care menţionează creşterea producţiei industriale şi încrederea companiilor. În aceste condiţii, Ministerul german de Finanţe estimează că Produsul Intern Brut al Germaniei a înregistrat în trimestrul al doilea un ritm de creştere similar cu cel din primul trimestru, când prima economie europeană a înregistrat un avans de 0,6% comparativ cu trimestrul precedent.

Oficiul federal de statistică va da publicităţii o estimare preliminară privind evoluţia PIB-lui în trimestrul al doilea abia la mijlocul lunii august.

Fondul Monetar Internaţional şi-a îmbunătăţit recent estimările de creştere privind economia Germaniei şi în prezent se aşteaptă la o creştere de 1,8% în acest an, urmată de un avans de 1,6% în 2018.

În schimb, Guvernul de la Berlin rămâne mai prudent şi continuă să mizeze pe o creştere de 1,5% în 2017, urmată de un avans de 1,6% în 2018. Aceasta după ce în 2016, Germania a înregistrat o creştere economică de 1,9%, cel mai puternic ritm de creştere din ultimii cinci ani.

Te-ar mai putea interesa și
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, joi, 15 octombrie 2026, reprezentanți ai ARF și ALSTOM au efectuat recepția pentru punerea în serviciul comercial cu călători a......
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât suma oferită
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât ...
Cererea investitorilor pentru titlurile de stat a ajuns la aproximativ 2,5 miliarde de lei la licitaţia de joi organizată ...
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Impulsionat de un avans de peste 135% al exporturilor de gaze naturale, în septembrie excedentul comercial al Norvegiei ...
IMM România solicită prelungirea suspendării cu un an a amenzilor aplicate pentru emiterea bonului fiscal fără cod QR
IMM România solicită prelungirea suspendării cu un an a amenzilor aplicate pentru emiterea bonului fiscal fără cod QR
Antreprenorii riscă amenzi între 2.000 şi 4.000 de lei, începând cu 1 noiembrie 2026, pentru neemiterea bonurilor fiscale ...