Furnizorii de gaze naturale sunt obligaţi să stocheze pentru iarnă 18,6 milioane de MWh

Titularii licenţelor de furnizare a gazelor naturale au obligaţia de a stoca pentru iarnă o cantitate totală de 18,6 milioane de MWh, se arată într-un document al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
Economica.net - vin, 21 iul. 2017, 14:23
Furnizorii de gaze naturale sunt obligaţi să stocheze pentru iarnă 18,6 milioane de MWh

Din cantitatea totală, cea mai mare parte, respectiv 8,1 milioane de MWh, va merge către consumul clienţilor casnici. O cantitate de 7 milioane de MWh este destinată clienţilor non-casnici, iar 3,4 milioane de MWh vor fi utilizaţi în termocentralele producătoare de agent termic.

Furnizorii sunt obligaţi să constituie stocurile în depozitele subterane până la data de 31 octombrie 2017, urmând ca aceste cantităţi de gaze să fie utilizate în perioada rece, respectiv în intervalul noiembrie 2017 – martie 2018.

Cele mai mari obligaţii de înmagazinare le au furnizorii de gaze pentru clienţii casnici, respectiv Engie România, cu 5,8 milioane de MWh, şi E.ON Energie, cu 4,8 milioane de MWh. Urmează producătorii interni, respectiv Romgaz, care trebuie să stocheze 3,1 milioane de MWh, şi OMV Petrom, cu 2,06 milioane de MWh.

În urmă cu o lună, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Niculae Havrileţ, declara că furnizorii de gaze ar putea să nu mai fie obligaţi să constituie depozite pentru viitorul sezon rece, în condiţiile în care preţul gazelor de import va fi la iarnă mai mic decât al gazelor înmagazinate.

‘Dacă o vom face, dacă vom obliga furnizorii, o vom face pentru securitate, nu pentru a avea preţul cel mai mic. Însă trebuie să ne gândim şi cine plăteşte siguranţa. Consumatorul poate nu vrea, cine l-a întrebat? S-ar putea interpreta ca fiind ajutor de stat pe care îl dăm unei firme care înmagazinează’, a spus el, într-o discuţie cu presa.

Potrivit lui Havrileţ, cel mai corect ar fi să existe un stoc strategic şi unul liber.

‘Este o iniţiativă legislativă să se facă din acest an un stoc strategic. Legea va stabili cine îl va face, ar putea fi chiar Rezervele Statului’, a adăugat preşedintele ANRE.

El a mai spus că iarna viitoare va fi prima dată când importurile vor fi mai ieftine decât gazele de producţie internă depozitate.

‘Anul trecut era reglementat preţul pentru populaţie la 60 de lei pe MWh şi, cu 20 de lei tariful de înmagazinare, gazele din depozite au costat 80 de lei. În acelaşi timp, preţul gazelor de import era tot acolo, 79-80-81 de lei. Dar acum este o diferenţă de 12 lei, iar consumatorul are dreptul să-şi schimbe furnizorul cu unul care, de exemplu, cumpără gaze doar din import, iar, pe termen lung, obţine un preţ şi mai bun de 80 de lei şi nimeni nu poate opri consumatorul să se ducă la alt furnizor. Atunci furnizorul care a înmagazinat vine şi spune: ‘Mie cine îmi plăteşte, că eu am fost obligat să înmagazinez?’.

În replică, Eric Stab, CEO al Engie România, a precizat că obligaţia de stocare a gazelor este foarte importantă pentru a asigura securitatea în aprovizionare în timpul iernii, cel puţin până când piaţa angro de gaze din România va fi una matură.

‘Stocarea este un instrument foarte important pentru securitatea alimentării. Este adevărat că anul trecut România şi-a asigurat aproape întregul consum din producţia internă, dar în timpul iernii ne-am bazat pe importuri şi vom continua să ne bazăm pe importuri până ce noi cantităţi de gaze vor veni pe piaţă, din noi descoperiri’, a spus Stab.

În opinia sa, acest lucru înseamnă că stocarea va trebui să continue să joace un rol foarte important, cel puţin până vom avea o piaţă angro care poate înlocui înmagazinările.

‘Nu este cazul în prezent, pentru că nu avem lichiditate pe piaţa angro’, a susţinut oficialul Engie.

El a subliniat că, în perioadele foarte reci din timpul iernii, gazele din depozite au o pondere foarte importantă.

‘În cele mai friguroase zile ale iernii trecute, vârful de consum a fost 72 de milioane de metri cubi pe zi. În acea zi, depozitele au asigurat 24 milioane de metri cubi, adică o treime din cererea din acea zi. Dacă nu ar fi existat gazele depozitate, am fi avut probleme mari de securitate a aprovizionării şi ne-am fi întrebat pe cine întrerupem primii’, a precizat Stab.

Acesta a amintit situaţia din 2009, când ruşii au oprit livrările de gaze timp de mai multe săptămâni, însă România a reuşit să depăşească cu bine acea perioadă datorită gazelor înmagazinate.

‘Astfel că noi credem cu tărie că obligaţia de stocare a gazelor este foarte importantă pentru toată lumea pentru a asigura securitatea în aprovizionare, cel puţin pe perioada în care piaţa angro de gaze nu poate juca acest rol, aşa cum se întâmplă în unele ţări vestice, unde există pieţe angro puternice’, a adăugat reprezentantul companiei energetice.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Primul tren nou Alstom operat de un privat a fost asigurat pe o sumă uriașă. Cine plătește în caz de accident și cât îl costă pe operatorul feroviar
EXCLUSIV Primul tren nou Alstom operat de un privat a fost asigurat pe o sumă uriașă. Cine plătește în caz de accident ...
Primul tren Alstom operat de o o firmă privată din România a fost asigurat pe o sumă uriașă. Polița a fost intermediată de cel mai mafre broker din România, Safety Broker, iar asigurător......
Cade Bolojan, pleacă PSD? Instabilitatea politică riscă să trimită ratingul la junk, să pierdem banii din PNRR și să ratăm intrarea în OECD – analiști
Cade Bolojan, pleacă PSD? Instabilitatea politică riscă să trimită ratingul la junk, să pierdem banii din PNRR și ...
Cu sau fără Ilie Bolojan, cu sau fără PSD, instabilitatea politică trebuie ocolită pentru ca România să nu ajungă ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 166 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 166 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de joi, cu ...
Grupul SIGNAL IDUNA raportează că a înregistrat prime brute subscrise de peste 568 de milioane de lei anul trecut, în creștere cu 19%
Grupul SIGNAL IDUNA raportează că a înregistrat prime brute subscrise de peste 568 de milioane de lei anul trecut, în ...
SIGNAL IDUNA anunță că a înregistrat o evoluție solidă și consecventă a businessului în România, volumul total ...