Cârnaţii olteneşti, roşiile de la Izbiceni, zacusca de Giuvărăşti şi pâinea în ţest ar putea fi atestate ca produse tradiţionale

Pâinea în ţest de la Scărişoara, cârnaţii olteneşti obţinuţi la o fabrică din Slatina, zacusca de Giuvărăşti, usturoiul de Cioroiu, roşia de Izbiceni, prunele uscate de Sâmbureşti, ardeiul de Grădinari şi mierea de la Movileni ar putea fi atestate şi promovate ca produse tradiţionale în condiţiile în care producătorii vor reuşi să se asocieze pentru a face faţă rigorilor pieţei, a declarat şeful Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ) Olt, Emil Marinescu.
Economica.net - mar, 01 aug. 2017, 11:31
Cârnaţii olteneşti, roşiile de la Izbiceni, zacusca de Giuvărăşti şi pâinea în ţest ar putea fi atestate ca produse tradiţionale

Acesta a anunţat că, miercuri, la sediul Consiliului Judeţean (CJ) Olt, se vor reuni fermierii care obţin produsele menţionate, cât şi reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii cu scopul de a-i încuraja şi îndruma pe producători să facă demersurile necesare în vederea atestării produselor tradiţionale.

Emil Marinescu a precizat marţi, pentru AGERPRES, că iniţiativa DAJ Olt de a-i încuraja pe fermieri să obţină atestate pentru produsele tradiţionale este determinată de faptul că, în judeţ, singurul produs tradiţional atestat sunt prunele uscate de Leleasca, deşi sunt multe produse alimentare ce pot fi atestate ca tradiţionale.

‘Va fi şi o expoziţie cu produse, dar, cel mai important, vor fi împreună producătorii şi reprezentanţii Ministerului Agriculturii, care vor explica ce pot face fermierii, care sunt procedurile de urmat pentru a obţine atestat de produs tradiţional. Avem multe produse tradiţionale în judeţ, spre exemplu în zona de nord se produc de câteva sute de ani prune uscate, la Scărişoara se face pâine în ţest, mai sunt zacusca la Giuvărăşti, gogoşarul la Grădinari, roşiile la Izbiceni, cârnaţii olteneşti, pentru toate cred că s-ar putea obţine atestat’, a spus Emil Marinescu.

Te-ar mai putea interesa și
La ce preţ al petrolului intervine un risc critic pentru România – Efecte secundare deosebit de puternice ameninţă economia ţării noastre (analiză XTB)
La ce preţ al petrolului intervine un risc critic pentru România – Efecte secundare deosebit de puternice ameninţă ...
Un nou val de scumpiri ale petrolului poate afecta preţurile şi ritmul economiei româneşti, în condiţiile în care sensibilitatea indicelui preţurilor de consum (IPC) din România la pieţele......
Un petrolier a ocolit Strâmtoarea Ormuz, trecând prin Marea Roşie ca rută alternativă
Un petrolier a ocolit Strâmtoarea Ormuz, trecând prin Marea Roşie ca rută alternativă
Un petrolier sud-coreean a trecut prin Marea Roşie, o premieră după ce Strâmtoarea Ormuz a fost blocată în contextul ...
Lufthansa taie zborurile spre România. Explozia prețului la kerosen lovește cel mai mare grup aviatic din Europa
Lufthansa taie zborurile spre România. Explozia prețului la kerosen lovește cel mai mare grup aviatic din Europa
Grupul Luhthansa, cel mai mare din Europa, a anunțat măsuri drastice de a reduce costurile în creștere ale kerosenului. ...
Dobânda la titlurile de stat pe 10 ani ale României a ajuns la 7,10% și tinde să crească. Piața reacționează la incertitudinea politică
Dobânda la titlurile de stat pe 10 ani ale României a ajuns la 7,10% și tinde să crească. Piața reacționează la incertitudinea ...
Dobânda la titlurile de stat ale României a ajuns pe 17 aprilie 2026 la 7,10%, iar șansele ca aceasta să crească pe ...