România a înregistrat în iulie a doua mare creştere a vânzărilor cu amănuntul din UE – Eurostat

România a înregistrat în iulie a doua mare creştere a vânzărilor cu amănuntul din Uniunea Europeană, de 8,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2016, în timp ce avansul din UE a fost de 2,7%, iar în zona euro de 2,6%, potrivit datelor publicate marţi de biroul european de statistică, Eurostat, scrie News.ro.
Economica.net - mar, 05 sept. 2017, 11:48
România a înregistrat în iulie a doua mare creştere a vânzărilor cu amănuntul din UE - Eurostat

Cea mai mare creştere a vânzărilor de retail a avut loc în Slovenia, de 10%, în timp ce un ritm ridicat a consemnat şi Polonia, de 7,9%. Singura scădere a avut loc în Belgia, de 1%, scrie News.ro.

România s-a plasat pe poziţia a doua şi comparativ cu luna iunie, înregistrând un avans al vânzărilor cu amănuntul de 1,2%, la egalitate cu Suedia, pe primul loc fiind Slovenia, cu 1,4%.

La nivelul UE, vânzările cu amănuntul au scăzut în iulie cu 0,2%, iar în zona euro cu 0,3%. Cele mai mari scăderi au avut loc în Germania (-1,2%), Croaţia (-1,1%), Estonia şi Austria (ambele cu -1%).

Insitutul Naţional de Statistică a anunţat luni că volumul vânzărilor din comerţul cu amănuntul a crescut în iulie cu 1,2% faţă de iunie, dinamica anuală accelerând la 10,1%.

În perioada ianuarie-iulie 2017, vânzările cu amânuntul, care sunt principalul indicator al consumului privat (principala componentă a PIB) au consemnat un avans anualizat de 8,1%, evoluţie susţinută de majorarea venitului real disponibil al populaţiei, accelerarea creditării în lei şi climatul pozitiv din piaţa imobiliară şi din piaţa financiară.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad: Ce lucrări se mai execută pe lotul 1 în septembrie
FOTO Calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad: Ce lucrări se mai execută pe lotul 1 în septembrie
CFR Infrastructură Timișoara prezintă luni detalii despre stadiul lucrărilor la lotul 1 Caransebeș - Lugoj al liniei de cale ferată Caransebeș - Timișoara - Arad. Informațiile vizează în......
Rata șomajului a crescut uşor până la 6,8% în T2 din 2026. Situaţia în rândul tinerilor rămâne gravă  – date INS
Rata șomajului a crescut uşor până la 6,8% în T2 din 2026. Situaţia în rândul tinerilor rămâne gravă – date INS
Rata de ocupare a populaţiei României, cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani, s-a situat la 68,8%, în trimestrul ...
Şeful gigantului Oracle a anunţat că renunţă la vânzarea unui pachet de acţiuni în valoare de 7,5 miliarde de dolari
Şeful gigantului Oracle a anunţat că renunţă la vânzarea unui pachet de acţiuni în valoare de 7,5 miliarde de dolari
Preşedintele Oracle Corp, Larry Ellison, a anulat planul său ce prevedea vânzarea a 50 milioane de acţiuni în gigantul ...
Canada vrea o „alianţă unică” cu UE, dar fără să devină membru al blocului
Canada vrea o „alianţă unică” cu UE, dar fără să devină membru al blocului
Canada doreşte o "alianţă unică" cu Uniunea Europeană, dar nu intenţionează să devină membră a acesteia, a declarat ...