Primăria Generală va demara procedura de achiziţie a 100 de ambulanţe

Primăria Capitalei va demara procedura de achiziţie a 100 de ambulanţe pentru Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, primarul Gabriela Firea.
Economica.net - joi, 21 sept. 2017, 10:00
Primăria Generală va demara procedura de achiziţie a 100 de ambulanţe

‘Aceste 100 de ambulanţe sunt necesare deoarece actualul parc de intervenţie al SABIF conţine 108 ambulanţe, dintre care aproape 70 sunt depăşite din punct de vedere tehnic. Din discuţia cu doamna Alis Grasu (managerul SABIF – n.r.) am înţeles că sunt – de foarte multe ori şi medicii, şi asistentele acţionează eroic – probleme în ceea ce priveşte maşinile de ambulanţă dotate corespunzător cu care să se ajungă la pacienţi’, a spus edilul.

Potrivit acesteia, cele 100 de ambulanţe costă 8,5 milioane de euro.

‘Suma totală pentru achiziţia celor 100 de ambulanţe este de 8,5 milioane de euro. 4,6 milioane de euro din această sumă vor proveni din dividendele pe care le are de încasat Primăria Generală de la Apa Nova, pachetul pe care îl deţine Municipalitatea de 16,31%, iar restul de sumă va fi acoperită din bugetul local. Consider că nu este o cheltuială, ci o investiţie în sănătatea bucureştenilor şi a ilfovenilor’, a mai spus Firea.

Toate cele 100 de ambulanţe vor rămâne în proprietatea Municipiului Bucureşti şi vor fi date în folosinţă printr-un contract de comodat SABIF.

‘În prima şedinţă de Consiliu General de săptămâna viitoare, acest proiect va fi supus dezbaterii şi aprobării consilierilor generali. Sunt convinsă sau sper, cel puţin, că cei mai mulţi consilieri, dacă se poate chiar toţi, indiferent de culoarea politică, vor aproba acest proiect. (…) Şi urmând procedura de achiziţie, în scurt timp’, a adăugat primarul.

Prezent la conferinţa de presă, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a afirmat că această achiziţie este de bun augur pentru asistenţa medicală de urgenţă a cetăţenilor din Bucureşti.

La rândul său, managerul SABIF, Alis Grasu, a arătat că cele 100 de ambulanţe noi vor creşte capacitatea de intervenţie.

‘Asistenţa medicală de urgenţă de calitate presupune mijloace de intervenţie performante, aparatură medicală performantă şi, nu în ultimul rând, personal corespunzător numeric standardelor raportat la populaţia deservită, dar şi foarte bine pregătit profesional. Pentru noi, aceste ambulanţe reprezintă cu totul şi cu totul alt orizont. Cele 68 de ambulanţe din cele 108 ambulanţe de urgenţă care au normă de casare îndeplinită, dar sunt funcţionale din punct de vedere tehnic necesită costuri foarte mari de întreţinere. De aceea suntem convinşi cu ajutorul acestor ambulanţe vom reuşi să înlocuim o parte din cele care au mai mult de 11 ani vechime, iar cu celelalte vom creşte capacitatea de intervenţie la nivelul regiunii Bucureşti-Ilfov. Ţin să subliniez că aceste ambulanţe vor corespunde standardului naţional în ceea ce priveşte standardele sistemului naţional de urgenţă’, a explicat Grasu.

Directorul general al Apa Nova, Mădălin Mihailovici, a dat asigurări că cei 4,7 milioane de euro care reprezintă dividendele primăriei vor intra în conturile instituţiei la începutul săptămânii viitoare.

Te-ar mai putea interesa și
Petrom confirmă: A semnat cu Saint-Gobain România un acord pentru furnizarea de energie verde
Petrom confirmă: A semnat cu Saint-Gobain România un acord pentru furnizarea de energie verde
OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din sud-estul Europei și Saint-Gobain România, parte a Grupului Saint-Gobain, lider mondial în domeniul soluțiilor ușoare și sustenabile......
Ford vrea să vândă în Europa maşini hibride şi alimentate cu gaz şi după 2030
Ford vrea să vândă în Europa maşini hibride şi alimentate cu gaz şi după 2030
Ford Motor ia în considerare să vândă în Europa maşini hibride şi alimentate cu gaz şi după 2030, o schimbare faţă ...
SUA adaugă 37 de entităţi chineze pe lista neagră, după incidentul cu balonul „spion”
SUA adaugă 37 de entităţi chineze pe lista neagră, după incidentul cu balonul „spion”
Statele Unite au adăugat joi pe lista lor neagră comercială 37 de entităţi chineze, printre care unele companii având ...
Trump promite magnaţilor petrolului că va anula politicile de mediu ale lui Biden şi le cere un miliard de dolari
Trump promite magnaţilor petrolului că va anula politicile de mediu ale lui Biden şi le cere un miliard de dolari
Donald Trump, candidatul dreptei americane la preşedinţie, le-a promis patronilor companiilor petroliere că va anula politicile ...