Dacian Cioloş: Nu poţi să dezvolţi economia României cu jumătate din personalul apt de muncă angajat la stat

Fostul premier şi comisar european Dacian Cioloş a declarat sâmbătă, la Cluj, că economia României nu se poate dezvolta în condiţiile în care jumătate din personalul apt de muncă este angajat la stat şi nu în mediul privat.
Economica.net - S, 30 sept. 2017, 16:30
Dacian Cioloş: Nu poţi să dezvolţi economia României cu jumătate din personalul apt de muncă angajat la stat

„Ar trebui să se conştientizeze la nivelul conducerii statului şi a clasei politice că nu poţi să dezvolţi economia României atunci când jumătate din personalul apt de muncă este angajat la stat şi se creează oportunităţi de angajare la stat, nu în mediul privat. E important să conştientizăm de unde vine bunăstarea aceea despre care vorbim, pentru că asta vor să vadă politicienii, bunăstarea şi creşterea economică în buzunarele românilor. Ca să ajungă în buzunarele românilor, trebuie să vină de undeva bunăstarea asta şi ea nu vine în nici un caz prin crearea de locuri de muncă la stat, ci trebuie create locuri de muncă în economie”, a spus Cioloş.

O altă idee exprimată de Cioloş s-a referit la importanţa învăţământului dual. În opinia sa, oamenii care aleg să practice o meserie şi, prin urmare, un învăţământ tehnic, ar trebui să nu se mai culpabilizaţi. „Să nu îi înghesui în facultăţi şi să scoţi diplome pe bandă rulantă şi îi înjoseşti cumva din punct de vedere al percepţiei publice şi sociale pe cei care merg la şcolile profesionale. Scurtătura pentru a face acest lucru în România ne duce la o conlucrare cu mediul privat, performant din industrie. Ar trebui continuat acest gen de lucruri, indiferent cine e la guvernare, dacă obiectivul este de a crea bunăstare în România producând valoare adăugată, nu împrumutând bani pentru ca generaţiile care vin să aibă ce rambursa”, este de părere Dacian Cioloş.

Fostul premier a mai spus ca anumite direcţii de dezvoltare ale României sunt foarte clare şi ele se pot vedea si din ceea ce spun românii că este prioritar pentru ei – educaţia şi sănătatea. „Orice guvern care ar fi putere în România în următorii 5 – 10 ani: nu se poate fără investiţii şi în infrastructura şi în forţa de muncă, în cantitatea şi calitatea resursei umane, în educaţie şi în sănătate (…). Pentru că oricât ai mări salariul ca să rămână românul sau ca să-l repatriezi pe cel plecat, foarte mulţi români mi-au spus ‘domnule prim-ministru, eu câştig în Spania 2.000 de euro pe lună, eu vin acasă pentru 1.000 de euro pe lună, dar dacă ştiu că pot să îmi duc copilul la şcoală la o şcoală corectă şi dacă ştiu că nu îmi moare familia în spital când am o problemă’. (…) Ne trebuie onestitate şi cinste în modul în care facem educaţie şi sănătate’, a spus Cioloş.

Fostul premier Dacian Cioloş a participat sâmbătă, la Universitatea Babeş-Bolyai, la dezbaterea ‘Puterea economică germană şi influenţa acesteia asupra structurii economiei româneşti’, care a avut loc în cadrul Festivalul de Toamnă al Economiei Germane – Herbstfest, organizat de Clubul Oamenilor de Afaceri de Limbă Germană din Transilvania de Nord (DWNT).

Te-ar mai putea interesa și
Noua centrală electrică de la Mintia va fi racordată la rețeaua națională la 15 mai, termen asumat de Transelectrica. Primii 575 MW vor intra în teste
Noua centrală electrică de la Mintia va fi racordată la rețeaua națională la 15 mai, termen asumat de Transelectrica. ...
Centrala pe gaze Mass Mintia, care la finalizare va avea 1.700 MW și va fi cea mai mare din Europa de acest fel, va fi racordată la rețeaua electrică, în prima sa etapă, în mai puțin de o......
SUA cer G20, FMI și Băncii Mondiale să acționeze coordonat pentru a asigura accesul la îngrășăminte, în contextul perturbării lanțurilor alimentare – surse Reuters
SUA cer G20, FMI și Băncii Mondiale să acționeze coordonat pentru a asigura accesul la îngrășăminte, în contextul ...
Statele Unite ale Americii cer țărilor membre G20, Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale să adopte acţiuni ...
Ungaria ar putea începe din nou să primească petrol din Rusia. E posibil ca Ucraina să redeschidă săptămâna viitoarea conducata Drujba, a anunțat Peter Magyar
Ungaria ar putea începe din nou să primească petrol din Rusia. E posibil ca Ucraina să redeschidă săptămâna viitoarea ...
Fluxul de petrol rusesc către Ungaria şi Slovacia prin secţiunea ucraineană a conductei Drujba ar putea fi reluat săptămâna ...
Radu Miruță a discutat cu președintele companiei Elbit Systems cu privire la întârzierea livrării dronelor Watchkeeper X. A fost invocată inclusiv posibilitatea rezilierii contractului
Radu Miruță a discutat cu președintele companiei Elbit Systems cu privire la întârzierea livrării dronelor Watchkeeper ...
Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, s-a întâlnit vineri cu Bezhalel Machlis, preşedintele companiei israeliene ...