MOL a mai deschis două benzinării în România, investiţie totală de până în 3 milioane euro

Grupul petrolier ungar MOL a anunţat joi că a deschis două noi benzinării, în Buşteni şi în Râşnov, în care a implementat conceptul Fresh Corner, scrie News.ro.
Economica.net - J, 05 oct. 2017, 13:57
MOL a mai deschis două benzinării în România, investiţie totală de până în 3 milioane euro

O investiţie de tip greenfield într-o benzinărie este de 1-1,5 milioane euro, astfel că, potrivit calculelor News.ro, investiţia MOL în cele două benzinării este de 2-3 milioane euro, potrivit News.ro.

Reţeaua MOL România a ajuns în prezent la 210 staţii, dintre care 67 au implementat conceptul Fresh Corner.

În total, în acest an, MOL România şi-a planificat investiţii totale de 10-15 milioane euro.

Fresh Corner a fost implementat în România în 2015. În prezent, MOL a implementat conceptul Fresh Corner în 67 de staţii din România şi în 350 la nivelul Europei Centrale si de Est.

De altfel, MOL vrea să ajungă la 100 până la sfârşitul acestui an, în România, spunea la sfârşitul lunii august, Lars Höglund, vice-preşedinte senior al Grupului MOL, responsabil de segmentul retail, într-o întâlnire cu presa la Bucureşti.

El sublinia atunci că „în cel mai scurt timp posibil” va fi inaugurată în România prima staţie de încărcare pentru maşini electrice.

Vânzările retail de motorină ale MOL în România au crescut cu 12% în prima jumătate a anului, în timp ce vânzările de benzină s-au majorat cu 1%, comparativ cu prima jumătate a lui 2016.

Grupul MOL are operaţiuni în peste 30 de ţări şi aproximativ 25.000 de angajaţi în întreaga lume. Compania are, de asemenea, o reţea de aproximativ 2.000 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, în zece ţări, din care peste 200 în România.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad: Ce lucrări se mai execută pe lotul 1 în septembrie
FOTO Calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad: Ce lucrări se mai execută pe lotul 1 în septembrie
CFR Infrastructură Timișoara prezintă luni detalii despre stadiul lucrărilor la lotul 1 Caransebeș - Lugoj al liniei de cale ferată Caransebeș - Timișoara - Arad. Informațiile vizează în......
Rata șomajului a crescut uşor până la 6,8% în T2 din 2026. Situaţia în rândul tinerilor rămâne gravă  – date INS
Rata șomajului a crescut uşor până la 6,8% în T2 din 2026. Situaţia în rândul tinerilor rămâne gravă – date INS
Rata de ocupare a populaţiei României, cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani, s-a situat la 68,8%, în trimestrul ...
Şeful gigantului Oracle a anunţat că renunţă la vânzarea unui pachet de acţiuni în valoare de 7,5 miliarde de dolari
Şeful gigantului Oracle a anunţat că renunţă la vânzarea unui pachet de acţiuni în valoare de 7,5 miliarde de dolari
Preşedintele Oracle Corp, Larry Ellison, a anulat planul său ce prevedea vânzarea a 50 milioane de acţiuni în gigantul ...
Canada vrea o „alianţă unică” cu UE, dar fără să devină membru al blocului
Canada vrea o „alianţă unică” cu UE, dar fără să devină membru al blocului
Canada doreşte o "alianţă unică" cu Uniunea Europeană, dar nu intenţionează să devină membră a acesteia, a declarat ...