Acţiunile Renault cresc semnificativ după ce statul francez şi-a redus participaţia deţinută la producătorul auto

Acţiunile Renault au urcat vineri cu peste 4%, după ce Guvernul de la Paris şi-a redus la 15,01% participaţia deţinută la producătorul auto francez, eliminându-se astfel un motiv de iritare între cele două părţi, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 03 nov. 2017, 09:56
Acţiunile Renault cresc semnificativ după ce statul francez şi-a redus participaţia deţinută la producătorul auto

La Bursa de la Paris, titlurile Renault înregistrau vineri dimineaţă un avans de 4,2%, la 90,18 euro, analiştii estimând că decizia Executivului ar putea anunţa noi reduceri ale participaţiilor deţinute de stat. Anul acesta, titlurile producătorului auto francez au urcat cu 6%.

În aprilie 2015, Guvernul francez a decis să îşi dubleze drepturile de vot la Renault, majorându-şi participaţia deţinută la Renault de la 15% la 19,7%. Unii directori ai Nissan s-au declarat preocupaţi de creşterea influenţei Guvernului de la Paris la producătorul auto francez. Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault. Cu toate acestea, Nissan nu are în prezent drepturi de vot la Renault.

Guvernul de la Paris a obţinut 1,2 miliarde de euro (1,4 miliarde de dolari) după ce a vândut 4,7% din acţiunile Renault, preţul per titlu fiind de 86,60 euro.

Vânzarea ar putea ajuta la atenuarea tensiunilor îndelungate dintre şeful alianţei Renault-Nissan, Carlos Ghosn, şi Guvernul preşedintelui Emmanuel Macron.

‘Ne aşteptăm ca această tranzacţie să fie primită pozitiv de pieţe şi sperăm că indică intenţia Executivului de a avea un rol mai puţin invaziv în companie. De asemenea, tranzacţia ar putea fi un indiciu că ar putea urma noi reduceri ale participaţiilor deţinute de stat’, au apreciat analiştii de la Evercore.

În 2015, compania Renault a fost angajată într-o bătălie publică cu Emmanuel Macron, care era atunci ministru al Economiei în cabinetul preşedintelui socialist François Hollande. Tensiunile s-au centrat în jurul participaţiei deţinute de Guvern, pe care Macron a majorat-o la aproape 20%, de la nivelul de 15% stabilit în 2002 împreună cu partenerul de alianţă Nissan şi alţi acţionari importanţi.

Decizia a venit pe fondul temerilor sindicatelor şi ale presei conform cărora Renault a fost ‘Nissanizată’.

Într-o prezentare inclusă în raportul Curţii de Audit, care supervizează activităţile statului francez, Renault a informat că ‘intervenţiile publice mai mult au slăbit compania decât au întărit-o’. Şeful alianţei Renault-Nissan, Carlos Ghosn, le-a declarat analiştilor că ‘atât timp cât statul francez rămâne acţionar’, Renault nu poate ajunge mai aproape de o fuziune oficială cu Nissan, în pofida legăturilor operaţionale tot mai puternice şi a cererilor de consolidare în industria auto.

În 2015, Emmanuel Macron a acţionat sub autoritatea lui Francois Hollande. El s-ar putea comporta diferit ca şef al propriului său partid de centru, En Marche, pe care l-a înfiinţat după ce a demisionat anul trecut din Guvern, consideră analiştii. Programul partidului prevede vânzarea participaţiilor minoritare ale statului (inclusiv în Renault, Orange şi Engie) pentru a finanţa un fond de investiţii în valoare de zece miliarde de euro (10,9 miliarde de dolari) care se va axa pe ‘industria viitorului’.

În februarie, Carlos Ghosn declara că Renault şi Nissan sunt gata să îşi consolideze alianţa, dar vor face acest lucru numai dacă Guvernul francez îşi va vinde participaţia pe care o deţine la Renault.

‘După telenovela cu dublarea drepturilor de vot şi discuţiile cu statul francez, Nissan a spus foarte clar că nu va accepta nicio modificare a structurii capitalului atâta timp cât statul francez rămâne acţionar la Renault. Deci, în ziua în care statul francez decide să iasă, totul este deschis, însă, cât timp va rămâne acţionar la Renault, alianţa va continua în formula actuală’, a spus Carlos Ghosn.

Renault, Orange şi Engie au o prezenţă importantă pe piaţa din România.

Te-ar mai putea interesa și
Venit fiscalizat al Cezarei Cristescu, urmărită de peste 500.000 de oameni pe tiktok: afaceri nete de peste 370.000 lei, marjă de profit de 11% şi 2 salariaţi
Venit fiscalizat al Cezarei Cristescu, urmărită de peste 500.000 de oameni pe tiktok: afaceri nete de peste 370.000 lei, ...
Cezara Cristescu, creator de conţinut digital urmărit de aproape 600.000 de indivizi pe tiktok şi cu peste 200.000 de abonaţi (subscribers) pe YouTube, are afaceri nete de aproape 380.000 de lei......
Panama anunță că mai mulți cetățeni de-ai săi au fost recrutați să lupte în războiul din Ucraina, unul dintre aceștia fiind ucis
Panama anunță că mai mulți cetățeni de-ai săi au fost recrutați să lupte în războiul din Ucraina, unul dintre ...
Cel puţin 15 panamezi au fost recrutaţi pentru a participa la războiul între Rusia şi Ucraina, unul dintre ei fiind ...
Rebelii Houthi din Yemen revendică mai multe atacuri asupra unor instalații petroliere saudite, după ce Regatul a atacat orașul port Hodeidah
Rebelii Houthi din Yemen revendică mai multe atacuri asupra unor instalații petroliere saudite, după ce Regatul a atacat ...
Rebelii Houthi din Yemen au susţinut sâmbătă că au lansat atacuri cu rachete şi drone asupra instalaţiilor societăţii ...
Republica Moldova scoate la vânzare mai multe active deținute de stat, din domeniile industrie, turism și edituri
Republica Moldova scoate la vânzare mai multe active deținute de stat, din domeniile industrie, turism și edituri
Republica Moldova a anunţat noi oportunităţi de privatizare care vizează active selectate proprietate publică de stat ...