Dragnea anunţă modificări la Codul fiscal, în sensul acordării unor avantaje pentru angajaţii din IT

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, liderul PSD, a anunţat duminică o serie de modificări la Codul fiscal, în sensul acordării unor avantaje angajaţilor din sectorul IT, modificări la care Guvernul lucrează în această perioadă.
Economica.net - D, 12 nov. 2017, 12:33
Dragnea anunţă modificări la Codul fiscal, în sensul acordării unor avantaje pentru angajaţii din IT

Dragnea a reafirmat că impozitul pe venit pentru sectorul IT rămâne zero.

„Avem o singură problemă care va fi rezolvată de către Guvern – cei care lucrează în IT care aveau deja impozitul pe venit zero, dar sunt mai multe variante pe care colegii din guvern o să le propună şi în aşa fel încât firmele din IT să aibă avantaje în continuare. Impozitul zero rămâne. Salariile oricum nu le scad, se pune problema dacă firma cheltuieşte mai mult. Nu-s probleme”, a declarat Dragnea la Romexpo.

El spune că s-a lucrat foarte mult cu specialişti la ordonanţa privind Codul fiscal şi nu vede de ce aceasta ar fi neconstituţională, aşa cum spun liberalii.

„S-a lucrat foarte mult la acest act normativ şi s-a analizat şi cu specialişti în drept constituţional şi în domeniul fiscalităţii şi în domeniul juridic. Nu văd de ce ar putea sa fie neconstituţională o astfel de ordonanţă” s spus liderul PSD.

Dragnea a precizat, pe de altă parte, că îl susţine pe Gabriel Petrea pentru şefia Organizaţiei de tineret a PSD şi a adăugat că nu a dispărut din ţară în aceste zile.

„Am venit să-l susţin şi pe el şi pe toţi colegii tineri, e un eveniment important pentru ei, dincolo de realegerea preşedintelui. Am fost văzut prea des înainte. Am citit şi eu ba că am fost plecat din ţară, ba că n-am ieşit nu ştiu unde. Miercuri am stabilit cu premierul, vicepremierul şi secretarul general să mergem în Constanţa şi ne-am întors sâmbătă. Şi toate zilele de dinaintea şedinţei de guvern de miercuri, în fiecare zi şi seară am lucrat împreună cu colegii din guvern pentru a finaliza ordonanţa privind modificarea Codului fiscal, ceea ce pentru noi este foarte important”, a precizat preşedintele PSD.

Anterior aprobării modificărilor Codului Fiscal,  o serie de calculele trimise de Deloitte România redacţiei ECONOMICA.NET arătau că programatorii şi persoanele cu handicap vor pierde la salariu chiar dacă angajatorii le vor creşte salariile brute, după transferul contribuţiilor sociale.

„De exemplu, dacă facem calculul pentru un salariu mediu brut pe economie de 3.131 lei, observăm că, după ce vor intra în vigoare modificările anunțate prin proiect, scăderea va fi de 6,3%. În cazul în care angajatorul nu va agrea majorarea valorii brute pentru a absorbi efectul creșterii contribuțiilor, reducerea la salariul net pentru aceste categorii va fi de 22,1%. Explicația este că scăderea de impozit de la 16% la 10% a fost gândită pentru a amortiza parțial transferul contribuțiilor, iar în cazul celor scutiți, evident, acest efect nu are de unde să apară”, spuneau cei de la Deloitte.

Te-ar mai putea interesa și
Cale ferată România – Ucraina: A fost emisă autorozația de contruire pentru electrificarea liniei Dărmăneşti – Vicșani – Frontieră
Cale ferată România – Ucraina: A fost emisă autorozația de contruire pentru electrificarea liniei Dărmăneşti ...
Ministerul Transporturilor a emis Autorizația de Construire nr. 28/03.04.2026 pentru obiectivul „Reabilitare linie de cale ferată Dărmănești – Vicșani – Frontieră – Etapa I,......
RebelDot, companie de IT din Cluj, intră pentru a treia oară în FT1000, topul Financial Times al companiilor europene cu cea mai rapidă creștere
RebelDot, companie de IT din Cluj, intră pentru a treia oară în FT1000, topul Financial Times al companiilor europene ...
RebelDot, partener strategic de tehnologie și inovație din Cluj, intră pentru a treia oară în top FT1000, clasamentul ...
Conflictul din Orientul Mijlociu ar putea încetini temporar adoptarea generală a AI
Conflictul din Orientul Mijlociu ar putea încetini temporar adoptarea generală a AI
Conflictul cu Iranul reprezintă un șoc cu două tăișuri pentru inteligența artificială (AI), întrucât perturbă bazele ...
Războiul din Orientul Mijlociu, un şoc cu două tăişuri pentru inteligenţa artificială
Războiul din Orientul Mijlociu, un şoc cu două tăişuri pentru inteligenţa artificială
Cererea actuală de putere de calcul este mare, iar puterea de procesare disponibilă devine tot mai limitată, în timp ...