Lukoil analizează o alianţă strategică cu grupul mexican Pemex

Lukoil, al doilea mare producător de petrol din Rusia, discută demararea unor noi proiecte de producţie în Mexic cu compania petrolieră de stat Pemex, a declarat luni directorul general de la Lukoil, Vagit Alekperov, adăugând că sancţiunile americane nu afectează operaţiunile offshore ale Lukoil din Golful Mexic, transmite Itar Tass.
Economica.net - lun, 13 nov. 2017, 13:49
Lukoil analizează o alianţă strategică cu grupul mexican Pemex

‘În cursul acestei zile voi avea o întâlnire cu directorul de la Pemex pentru a discuta noi iniţiative, proiecte viitoare. În special aş dori să discutăm despre crearea unei alianţe cu Pemex’, a spus Vagit Alekperov.

Directorul Lukoil a mai spus că grupul petrolier rus va participa la dezvoltarea mai multor perimetre offshore în Golful Mexic, adăugând că sancţiunile americane nu afectează operaţiunile companiei ruseşti în acea regiune. ‘Sancţiunile nu ne afectează. Avocaţii au verificat toate aspectele’, a precizat Alekperov.

Anterior, Lukoil a câştigat o licitaţie pentru o serie de perimetre offshore în Golful Mexic şi, de asemenea, va participa la dezvoltarea altor trei perimetre în calitate de non-operator.

Lukoil este al doilea mare producător de ţiţei din Rusia, cu rezerve dovedite de hidrocarburi care se ridică la aproximativ 1,3% din rezervele globale.

Lukoil România este unul dintre liderii pieţei petroliere româneşti, având o cotă de aproximativ 20% din piaţa totală de produse petroliere. În prezent, compania Lukoil România deţine rafinăria Petrotel şi comercializează carburanţi printr-o reţea de 300 de staţii de distribuţie

Te-ar mai putea interesa și
Trump promite să elimine taxele vamale pentru whiskeyul irlandez
Trump promite să elimine taxele vamale pentru whiskeyul irlandez
Preşedintele american Donald Trump a promis duminică să "elimine" taxele vamale pentru whiskeyul irlandez, fără a oferi mai multe detalii despre acest anunţ neaşteptat, în cadrul ceremoniei......
Nicuşor Dan: România susţine un buget european ambiţios şi consolidarea Flancului Estic al NATO
Nicuşor Dan: România susţine un buget european ambiţios şi consolidarea Flancului Estic al NATO
Preşedintele Nicuşor Dan a discutat, duminică, cu cancelarul federal al Germaniei, Friedrich Merz, despre viitorul buget ...
Mișcare surpriză: Investitorul imobilar Hagag din Israel cumpără proiectul celui mai mare centru de date din România, de 125 MW
Mișcare surpriză: Investitorul imobilar Hagag din Israel cumpără proiectul celui mai mare centru de date din România, ...
Hagag, un mare investitor în imobiliare din România cu sediul în Israel, a semnat un contract de achiziție a unei companii ...
Industria românească acuză prețul mare al energiei. Prețurile din contractele PPA din Europa sunt însă și cu 50% sub prețurile din piețele spot
Industria românească acuză prețul mare al energiei. Prețurile din contractele PPA din Europa sunt însă și cu 50% ...
Prețul energiei electrice tot crește, alimentat atât de condițiile meteo cât și de conflictele armate și deja consumatorii ...