Brexit: Acord între UE şi Marea Britanie asupra primei faze a negocierilor – UPDATE

”Progrese suficiente” s-au înregistrat în prima fază a negocierii Brexitului, a anunţat vineri, la Bruxelles, preşedintele Comisiei Europene (CE) Jean Claude-Juncker, în urma unei întâlniri cu premierul britanic Theresa May, deschizând astfel calea negocierii viitoarei relaţii, tansmite BBC News citat de News.ro.
Economica.net - vin, 08 dec. 2017, 08:45
Brexit: Acord între UE şi Marea Britanie asupra primei faze a negocierilor - UPDATE

Theresa May a mers vineri dimineaţa la Bruxelles, în urma unor negocieri, în noaptea de joi spre vineri, asupra problemei frontierei irlandeze, scrie News.ro.

Premierul a anunţat că nu va exista o frontieră ”dură” între provincia britanică Irlanda de Nord şi Irlanda şi că Acordul din Vinerea Sfântă va fi respectat.

Cetăţenii europeni din Regatul Unit ”vor putea să trăiască în continuare ca înainte”.

”Rezultatul de astăzi este, desigur, un compromis”, a declarat Juncker în conferinţa de presă comună cu May.

Negocierile au fost ”dificile atât pentru Regatul Unit, cât şi pentru UE”, a adăugat el.

Să se ajungă în acest punct ”a necesitat concesii de o parte şi de cealaltă”, a spus May.

Conducătoarea Partidului Unionist Democratic (DUP) din Irlanda de Nord Arlene Foster s-a declarat vineri ”mulţumită” de modificări potrivit cărora ”nu există vreo linie roşie la Marea Irlandei”.

Tusk: Marea Britanie trebuie să respecte bugetul şi legislaţia UE în perioada de tranziţie după Brexit

Marea Britanie trebuie să respecte ‘întreaga legislaţie a UE, inclusiv pe cea nouă’, să-şi achite contribuţiile care îi revin la facturile UE şi să accepte supravegherea judiciară în timpul perioadei de tranziţie după Brexit, a afirmat vineri la Bruxelles preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, relatează DPA şi AFP.

‘Avem condiţiile noastre’, a afirmat Tusk în legătură cu cererea Marii Britanii de acordare a unui timp suplimentar pentru a stabili relaţia sa viitoare cu Uniunea Europeană după martie 2019.

Convorbirile cu privire la un acord de tranziţie ar trebui să înceapă imediat, a declarat Tusk, menţionând că va fi necesar un dialog separat privind viitoarele relaţii între Marea Britanie şi UE.

Preşedintele Consiliului European, instanţă care reprezintă liderii celor 28 de membri ai blocului comunitar, a mai avertizat că ‘cea mai dificilă provocare’ a negocierilor între Regatul Unit şi UE privind Brexit-ul ‘abia urmează să vină’.

După acordul istoric încheiat vineri dimineaţa la Bruxelles între Comisia Europeană şi Regatul Unit privind termenii ‘divorţului’ de UE, Tusk a atras atenţia: ‘Ştim cu toţii că separarea este grea, dar separarea şi construirea unei noi relaţii sunt şi mai dificil de realizat’.

Irlanda salută ‘o zi foarte importantă’ şi acordul care garantează absenţa frontierei cu Irlanda de Nord

Prim-ministrul irlandez Leo Varadkar a salutat ‘o zi foarte importantă’ în negocierile referitoare la Brexit, apreciind că acordul anunţat vineri dimineaţă la Bruxelles cu privire la trecerea la faza a doua a tratativelor între Londra şi Uniunea Europeană constituie ‘sfârşitul începutului negocierilor’, transmite AFP.

‘Nu este sfârşitul, ci sfârşitul începutului negocierilor’, a afirmat Varadkar într-o declaraţie de presă, subliniind că Dublinul va rămâne ‘vigilent în timpul fazei a doua’, care va stabili viitoarea relaţie între Marea Britanie şi UE.

‘Am realizat tot ceea ce prevăzusem să realizăm în cursul fazei întâi. Avem asigurările şi garanţiile de care avem nevoie din partea Regatului Unit’, a declarat premierul irlandez.

‘Sunt convins că au fost realizate progrese suficiente în chestiunile irlandeze. Parametrii au fost fixaţi şi sunt buni’, a mai spus Varadkar, subliniind că nu va exista ‘nicio structură fizică’ la frontiera între ţara sa şi provincia britanică Irlanda de Nord. Frontiera a dispărut în urma Acordului de pace din 1998, care a pus capăt unei perioade de trei decenii de confruntări sângeroase între naţionaliştii şi unioniştii nord-irlandezi.

La rândul său, ministrul irlandez de externe, Simon Coveney, a salutat ‘un rezultat foarte bun pentru toată lume pe insula Irlanda’. ‘Acord încheiat! Irlanda sprijină ca negocierile pentru Brexit să treacă în faza a doua, acum că am obţinut garanţii pentru toţi pe insula Irlanda – protejând deplin GFA (Good Friday Agreement – Acordul din Vinerea Mare), procesul de pace, economia întregii insule şi asigurând că nu va exista frontieră pe insula Irlanda după Brexit’, a scris ministrul Coveney pe Twitter.

Arlene Foster, şefa partidului unionist nord-irlandez DUP (aliat al guvernului condus de Theresa May), care s-a opus unui acord ce părea pe punctul de a fi încheiat la începutul săptămânii, s-a declarat ‘fericită’ să constate ‘schimbări de fond’ aduse acordului, după anunţul de vineri de la Bruxelles.

Tusk: Marea Britanie trebuie să respecte bugetul şi legislaţia UE în perioada de tranziţie după Brexit

Marea Britanie trebuie să respecte ‘întreaga legislaţie a UE, inclusiv pe cea nouă’, să-şi achite contribuţiile care îi revin la facturile UE şi să accepte supravegherea judiciară în timpul perioadei de tranziţie după Brexit, a afirmat vineri la Bruxelles preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, relatează DPA şi AFP.

‘Avem condiţiile noastre’, a afirmat Tusk în legătură cu cererea Marii Britanii de acordare a unui timp suplimentar pentru a stabili relaţia sa viitoare cu Uniunea Europeană după martie 2019.

Convorbirile cu privire la un acord de tranziţie ar trebui să înceapă imediat, a declarat Tusk, menţionând că va fi necesar un dialog separat privind viitoarele relaţii între Marea Britanie şi UE.

Preşedintele Consiliului European, instanţă care reprezintă liderii celor 28 de membri ai blocului comunitar, a mai avertizat că ‘cea mai dificilă provocare’ a negocierilor între Regatul Unit şi UE privind Brexit-ul ‘abia urmează să vină’.

După acordul istoric încheiat vineri dimineaţa la Bruxelles între Comisia Europeană şi Regatul Unit privind termenii ‘divorţului’ de UE, Tusk a atras atenţia: ‘Ştim cu toţii că separarea este grea, dar separarea şi construirea unei noi relaţii sunt şi mai dificil de realizat’.

Te-ar mai putea interesa și
CFR a desemnat câștigătorul contractului pentru consultanța și supervizarea lucrărilor de reabilitare de pe tronsonul Craiova – Filiași
CFR a desemnat câștigătorul contractului pentru consultanța și supervizarea lucrărilor de reabilitare de pe tronsonul ...
Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. a finalizat evaluarea ofertelor pentru contractul de consultanţă şi supervizare a proiectării şi execuţiei lucrărilor de reabilitare a tronsonului......
Războiul din Orientul Mijlociu. Oana Țoiu: În prezent sunt 14.000 de cetățeni români în Emiratele Arabe Unite, dar numărul cazurilor de urgență extremă este redus
Războiul din Orientul Mijlociu. Oana Țoiu: În prezent sunt 14.000 de cetățeni români în Emiratele Arabe Unite, dar ...
În prezent sunt 14.000 de cetăţeni români în Emiratele Arabe Unite, dar există un număr minim de cazuri de urgenţă ...
Bitcoin încheie luna februarie în coborâre, înregistrând cinci luni consecutive de scăderi, și a ajuns la o valoare cu 48% mai mică față de maxmul din octombrie 2025
Bitcoin încheie luna februarie în coborâre, înregistrând cinci luni consecutive de scăderi, și a ajuns la o valoare ...
Bitcoin a încheiat luna februarie în scădere cu 15%, înregistrând cinci luni consecutive de pierderi și o scădere ...
Apple a lansat astăzi modelul iPhone 17e, la un preț de pornire de 599 de dolari
Apple a lansat astăzi modelul iPhone 17e, la un preț de pornire de 599 de dolari
Apple a lansat luni iPhone 17e, cel mai accesibil model al său de smartphone cu o capacitate de stocare de 256 gigabiţi ...