Stroe: Estimez că începând cu trimestrul II din 2018 vom începe să montăm sisteme de siguranţă la metrou

Montarea sistemelor de siguranţă pentru călătorii care circulă cu metroul ar putea începe în trimestrul al doilea din 2018, a declarat, joi, ministrul Transporturilor, Felix Stroe, la audierile din comisiile reunite de buget-finanţe, cu ocazia dezbaterii proiectului de buget al MT aferent anului viitor. 
Economica.net - J, 14 dec. 2017, 16:40
Stroe: Estimez că începând cu trimestrul II din 2018 vom începe să montăm sisteme de siguranţă la metrou

Potrivit ministrului, în zilele următoare va fi prezentată suma necesară pentru achiziţia şi montarea unor astfel de sisteme, urmând să se apeleze la fondurile europene nerambursabile.

‘În cursul acestei săptămâni – pentru noi săptămâna se încheie duminică noaptea – vom prezenta suma de care avem nevoie, o vom identifica categoric ca şi finanţare în fonduri europene nerambursabile şi vom merge la bănci pentru a lua cofinanţarea. Deci, este o preocupare foarte urgentă a noastră de a identifica sumele necesare pentru a monta aceste sisteme. Estimez că începând cu trimestrul II al anului 2018 vom începe să montăm şi asemenea sisteme”, a spus şeful de la Transporturi, răspunzând unei întrebări în acest sens venite de la preşedintele Comisiei pentru buget – finanţe din Senat, Eugen Teodorovici, care este şi preşedinte de şedinţă.

Astfel, Eugen Teodorovici l-a întrebat pe Felix Stroe dacă are în vedere montarea unui posibil sistem de siguranţă pentru călătorii Metrorex, măcar în staţiile aglomerate.

‘Am avut o discuţie foarte aplicată cu conducerea Metrorex. Evident că asemenea lucruri (uciderea unei fete la metrou – n. r.) nu ne pot lăsa indiferenţi şi am discutat un program şi un complex de măsuri care să sporească securitatea cetăţenilor pe timpul cât se află în staţiile de metrou. Vorbim aici nu numai de măsurile pasive, camere de luat vederi etc, vorbim şi de măsuri proactive. Am stabilit să intensificăm şi să mărim numărul de patrule în staţiile de metrou care să vegheze la siguranţa călătorilor. Şi, bineînţeles, am luat în discuţie acest sistem care are două probleme. Este simplu şi este uşor de realizat din punct de vedere al opririi trenului exact acolo unde trebuie să oprească. Există asemenea sisteme în care nu sunt decât uşi care se deschid automat doar în dreptul uşilor vagonului de metrou, celălalt, segmentele care sunt între uşile de metrou sunt din geam securizat şi nu pot fi depăşite. Însă, aceste sisteme, pe lângă costurile pe care le implică şi pe care căutăm să le identificăm, vor afecta din păcate pentru ceva timp şi staţiile de metrou. Pentru ca aceste sisteme să fie montate, vor fi întrerupte temporar staţiile de metrou. Deci, avem două inconveniente’, a răspuns Stroe.

O tânără a murit, marţi seara, după ce a fost împinsă de o femeie pe linia de metrou în staţia Dristor 1. Magdalena Şerban, femeia de 36 de ani care a împins-o, fusese implicată, cu câteva ore înainte, într-un incident cu o altă tânără, pe care a împins-o spre linia de metrou în staţia Costin Georgian, însă aceasta nu a păţit nimic. Magdalena Şerban a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.

Te-ar mai putea interesa și
Flanco Smart Discounter marchează pierderi record, după restructurarea pe modelul „hard discounter”. Și vânzările scad
Flanco Smart Discounter marchează pierderi record, după restructurarea pe modelul „hard discounter”. Și vânzările scad
Flanco Retail SA, al doilea cel mai mare jucător pe piața electroIT din țară, după Altex, raportează prima scădere a business-ului după decizia radicală din 2024 când s-a repoziționat sub......
Dincolo de Dedeman: Cât câștigă frații Pavăl din chirii și ce profituri marchează cel mai mare portofoliu imobiliar românesc
Dincolo de Dedeman: Cât câștigă frații Pavăl din chirii și ce profituri marchează cel mai mare portofoliu imobiliar ...
Proprietarii Dedeman și-au majorat portofoliul de clădiri de birouri prin achiziția Ethos House în 2025. Acum, Pavăl ...
Conflict de muncă la una dintre cele mai mari bănci din România. Angajații BRD acuză pierderi de mii de lei per salariat, tensiunile continuă. Banca confirmă eșecul negocierilor
Conflict de muncă la una dintre cele mai mari bănci din România. Angajații BRD acuză pierderi de mii de lei per salariat, ...
Angajați ai BRD, una dintre cele mai mari bănci din România, au ieșit săptămâna trecută în stradă pentru a protesta ...
FOTO Cea mai mare amendă din România, pe cazul ROBOR. Acuzații grave ale șefului Banca Transilvania, liderul sistemului: Subminează economia. Vom contesta decizia
FOTO Cea mai mare amendă din România, pe cazul ROBOR. Acuzații grave ale șefului Banca Transilvania, liderul sistemului: ...
Omer Tetik, CEO al celei mai mari bănci din România, Banca Transilvania, reacționează după ce Consiliul Concurenței ...