Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă care reglementează modul de realizare a controlului ex-ante la achiziţiile publice

Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă care reglementează modul de realizare a controlului ex-ante al procesului de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de achiziţie publică, a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii. Conform Executivului, scopul actului normativ este de a reglementa, la nivel superior legislativ, aria de cuprindere, autoritatea juridică a controlului ex-ante, obligaţiile autorităţilor contractante în relaţie cu controlul ex-ante, precum şi modul de derulare a acestui control, potrivit News.ro.
Economica.net - J, 14 dec. 2017, 16:55
Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă care reglementează modul de realizare a controlului ex-ante la achiziţiile publice

Ordonanţa de urgenţă va intra în vigoare la data de 15 martie 2018, Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) urmând să realizeze, până atunci, toate demersurile de natură procedurală şi tehnică pentru tranziţia la noul sistem de control ex-ante cu impact direct asupra funcţionării pieţei achiziţiilor publice, scrie News.ro.

Guvernul susţine că, prin aceste modificări, se asigură unele beneficii pentru sistemul achiziţiilor publice.

Astfel, se consolidează poziţia strategică în sistemul de achiziţii publice a controlul ex-ante exercitat de ANAP, asigurându-se un grad crescut de stabilitate a prevederilor cheie în timp, conform obiectivului strategic general al sistemului de achiziţii publice de reducere a frecvenţei cu care se modifică legislaţia în acest domeniu; mai mult, succesul reformei controlului ex-ante, drept condiţionalitate ex-ante este reglementat la un nivel adecvat şi suficient de detaliat pentru importanţa sa în ansamblul reformelor guvernamentale.

Controlul ex-ante nu mai este doar o funcţie a ANAP, ci devine un reper pentru participanţii la sistemul de achiziţii publice şi modul de funcţionare specific al pieţei. Această funcţie va fi reglementată de manieră similară cu alte funcţii cheie ale sistemului care asigură tot o formă de control al acestuia, precum funcţia de soluţionare a contestaţiilor împotriva procedurilor de atribuire (remediile – aşa cum este definită această funcţie conform legislaţiei la nivel european) asigurată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, mai precizează Guvernul.

Potrivit sursei citate, urmare a reformei controlului ex-ante, ordonanţa de urgenţă introduce câteva modificări-cheie ale legislaţiei achiziţiilor publice (de exemplu, utilizarea codului unic de identificare a proiectului în programul anual al achiziţiilor publice, utilizarea a maximum unul/două termene de răspuns la solicitările de clarificări adresate de operatorii economici interesaţi de accesul la procedura de atribuire) şi creează obligaţia generală a Agenţiei pentru Agenda Digitală a României (AADR) de a ajusta sistemul SEAP pentru a facilita din punct de vedere tehnic implementarea reformei controlului ex-ante.

Adoptarea în regim de urgenţă a măsurilor de flexibilizare şi armonizare a sistemului achiziţiilor publice va reduce riscul diminuării gradului de cheltuire a fondurilor alocate, inclusiv a fondurilor europene, şi al amânării/întârzierii implementării unor proiecte de investiţii majore, cu impact social şi economic la nivel naţional sau local, mai arată Guvernul.

Te-ar mai putea interesa și
Rebelii Houthi din Yemen revendică mai multe atacuri asupra unor instalații petroliere saudite, după ce Regatul a atacat orașul port Hodeidah
Rebelii Houthi din Yemen revendică mai multe atacuri asupra unor instalații petroliere saudite, după ce Regatul a atacat ...
Rebelii Houthi din Yemen au susţinut sâmbătă că au lansat atacuri cu rachete şi drone asupra instalaţiilor societăţii Aramco, cea mai mare companie petrolieră din Arabia Saudită, ca......
Republica Moldova scoate la vânzare mai multe active deținute de stat, din domeniile industrie, turism și edituri
Republica Moldova scoate la vânzare mai multe active deținute de stat, din domeniile industrie, turism și edituri
Republica Moldova a anunţat noi oportunităţi de privatizare care vizează active selectate proprietate publică de stat ...
Ministrul austriac al Afacerilor Europene Claudia Bauer spune că este împotriva aderării accelerate a Ucrainei la UE
Ministrul austriac al Afacerilor Europene Claudia Bauer spune că este împotriva aderării accelerate a Ucrainei la UE
Austria s-a pronunţat împotriva aderării rapide a Ucrainei la Uniunea Europeană, ministrul pentru Afaceri Europene al ...
ANM: Ritmurile de creştere, coacere şi maturare la speciile de câmp şi pomi-viticole, normale în cea mai mare parte a zonelor de cultură
ANM: Ritmurile de creştere, coacere şi maturare la speciile de câmp şi pomi-viticole, normale în cea mai mare parte ...
Ritmurile de creştere, coacere şi maturare la speciile de câmp şi pomi-viticole vor fi în general normale în cea mai ...