Analiştii CFA anticipează o depreciere a leului în următorul an

Indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România, calculat pe baza estimărilor membrilor organizaţiei, a corectat marginal, după cinci luni consecutive de scădere, la valoarea de 44,1 puncte, fiind cu 0,7 puncte mai mare decât valoarea consemnata în exerciţiul anterior, evoluţie care s-a datorat ambelor componente ale indicatorului, arată datele publicate de CFA. În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, peste 90% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni.
Economica.net - mar, 26 dec. 2017, 10:17
Analiştii CFA anticipează o depreciere a leului în următorul an

Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de şase luni este de 4,6891 (în creştere cu 470 pips faţă de valoarea înregistrată în exerciţiul anterior), în timp ce pentru orizontul de 12 luni valorea medie a cursului anticipat este de 4,7329 (valoare în creştere cu 512 pips faţă de cea înregistrată în luna anterioară), informează CFA într-un comunicat transmis marţi.

Indicatorul CFA România de încredere macroeconomică, lansat în 2011, măsoară anticipaţiile analiştilor financiari privind activitatea economică în România pentru următoarele 12 luni.

Astfel, indicatorul condiţiilor curente a fost de 59,7 puncte, valoare în creştere cu 0,6 puncte, în timp ce indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 0,8 puncte până la valoarea de 36,3.

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (decembrie 2018/decembrie 2017) a înregistrat o valoare medie de 3,38% (valoare mai mare cu 0,62 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în exerciţiul anterior).

De asemenea, toţi participanţii anticipează o majorare a ratei inflaţiei în următoarele 12 luni.

Oficialii CFA spun că sunt de remarcat („consistente cu anticipaţiile de majorare a ratei inflaţiei”) anticipaţiile de majoare a ratelor de dobândă la leu atât pentru scadenâele pe termen scurt (trei luni) cât şi pentru cele pe termen mediu (cinci ani), 100%, şi respectiv 98% dintre participanţii la sondaj anticipând această evoluţie. Citeşte mai multe pe News.ro. 

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: „Tunelurile ursilor”, strapunse in totalitate
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: „Tunelurile ursilor”, strapunse in totalitate
Tunelurile dintre Margina și Holdea (A1) au fost străpunse în totalitate, anunta luni Cristian Pistol, directorul general al CNAIR....
Ce vor discuta Trump şi Xi Jinping la Washington săptămâna viitoare – analiză Reuters
Ce vor discuta Trump şi Xi Jinping la Washington săptămâna viitoare – analiză Reuters
Preşedintele SUA, Donald Trump, îl va primi săptămâna viitoare pe liderul chinez Xi Jinping pentru a doua lor întâlnire ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan: Ne-am apucat de lucru; vom comunica fiecare pas
Premierul desemnat Siegfried Mureşan: Ne-am apucat de lucru; vom comunica fiecare pas
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan, desemnat de preşedintele Nicuşor Dan pentru funcţia de premier, a anunţat vineri ...
Comisia Europeană a aprobat planul României pentru deblocarea exporturilor de oi și capre. Ce urmează
Comisia Europeană a aprobat planul României pentru deblocarea exporturilor de oi și capre. Ce urmează
Comisia Europeană a aprobat Planului de Acțiune pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine pe care România l-a ...