Bitcoin şi alte monede virtuale au scăzut luni din cauza temerilor că autorităţile de reglementare vor înăspri controlul pieţei

Bitcoin a scăzut luni, influenţând negativ şi alte monede virtuale, cum ar fi ether şi litecoin, din cauza temerilor investitorilor că autorităţile de reglementare vor înăspri controlul asupra pieţei, transmite Bloomberg.
Economica.net - mar, 09 ian. 2018, 07:14
Bitcoin şi alte monede virtuale au scăzut luni din cauza temerilor că autorităţile de reglementare vor înăspri controlul pieţei

Autorităţile de reglementare din China şi Coreea de Sud întăresc supravegherea tranzacţiilor cu bitcoin şi mineritul acesteia, în timp ce Comisia americană pentru bursă şi valori mobiliare a început la sfârşitul anului trecut să controleze mai strict vânzările acesteia.

Coinmarketcap.com a decis să excludă datele din Coreea de Sud referitoare la vânzările de bitcoin, dând impresia unei scăderi puternice a preţurilor.

„Veştile venite din partea autorităţilor de reglementare trag în joc preţurile. Înăsprirea controalelor în China şi Coreea de Sud influenţează negativ bitcoin”, a spus Gabor Gurbacs, director pentru strategie în domeniul activelor digitale la VanEck Associates.

Bitcoin a scăzut luni cu până la 17%, la 14.820 de dolari, cel mai mult în ultimele două săptămâni. Toate cele mai importante 10 monede virtuale, în funcţie de capitalizarea de piaţă, au avut luni o evoluţie negativă, majoritatea cu cel puţin 10%, potrivit datelor Coinmarketcap.com.

Preţul Cardano a scăzut cu 16%, iar litecoin cu până la 16%, la un minim de 230 de dolari pe unitate. Bitcoin este practic neschimbată în acest an, după ce a urcat cu aproape 1.400% în 2017.

China intenţionează să limiteze consumul de emergie pentru unii mineri de bitcoin, au declarat săptămâna trecută persoane apropiate situaţiei, aceasta putând fi o problemă pentru o industrie în care reţelele puternic consumatoare de energie permit tranzacţiile cu moneda virtuală.

Coreea de Sud a început să verifice şase bănci, inclusiv Industrial Bank of Korea, care oferă conturi virtuale unor companii care au legături cu tranzacţiile cu monede virtuale, pentru a preveni posibile activităţi de spălare de bani.

Autorităţile sud-coreene au anunţat luna trecută că vor permite tranzacţii limitate în monede virtuale, numai platformelor calificate, şi vor analiza introducerea unei posibile taxe pe câştigurile rezultate din tranzacţiile cu astfel de monede, pentru a limita specualţiile din ţară.

Cererea de monede virtuale din Coreea de Sud este suficient de mare pentru a distorsiona unele preţuri. Ripple a crescut cu aproape 4 dolari pe unele platforme coreene, în timp ce în alte regiuni este tranzacţionată la circa 2,5 dolari pe unitate.

Coinmarketcap.com a decis să excludă platformele sud-coreene din preţurile sale, ceea ce a dus la deprecierea ripple cu până la 31%.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră pe piața imobiliară: Proba de 48 de ore înainte de achiziția apartamentului. Dezvoltatorul Impact dă banii de rezervare înapoi dacă nu-ți place casa
Premieră pe piața imobiliară: Proba de 48 de ore înainte de achiziția apartamentului. Dezvoltatorul Impact dă banii ...
Dezvoltatorul de locuințe Impact Developer & Contractor vine cu o premieră pe piața imobiliară. Similar testelor cu mașinile, dezvoltatorul oferă posibilitatea de a proba apartamentul timp de......
O nouă linie de metrou va fi construită în București. S-a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al Magistralei M7
O nouă linie de metrou va fi construită în București. S-a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al Magistralei ...
Primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al magistralei de metrou ...
IG Metall, cel mai mare sindicat al muncitorilor industriali din Germania, cere o creștere a salariilor de 5%
IG Metall, cel mai mare sindicat al muncitorilor industriali din Germania, cere o creștere a salariilor de 5%
IG Metall a cerut o creştere salarială de 5% pentru cei aproximativ 3,7 milioane de angajaţi din industria metalurgică ...
Cât pot investi românii lunar la bursă fără să își dezechilibreze bugetul
Cât pot investi românii lunar la bursă fără să își dezechilibreze bugetul
Salariile românilor sunt în creștere, însă inflația continuă să limiteze puterea de cumpărare și să lase mai puțin ...