Deutsche Bank va majora bonusurile pentru 2017 la peste 1 miliard de euro, deşi merge în pierdere de trei ani

Deutsche Bank va majora bonusurile aferente anului 2017 la peste 1 miliard de euro, chiar dacă a înregistrat pierderi pentru al treilea an consecutiv, a relatat o publicaţie germană, citată de Reuters.
Economica.net - D, 28 ian. 2018, 10:10
Deutsche Bank va majora bonusurile pentru 2017 la peste 1 miliard de euro, deşi merge în pierdere de trei ani

Informaţia a apărut pe fondul temerilor că un nou an cu bonusuri scăzute i-ar putea determina pe bancherii de investiţii să plece la bănci mai generoase, potrivit unor surse citate de săptămânalul Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung.
Reprezentanţii Deutsche Bank au refuzat să comenteze.

În luna octombrie, o sursă a declarat Reuters că Deutsche Bank, care are dificultăţi să ţină pasul cu companiile financiare de pe Wall Street, va acorda bonusuri mai mari în 2017, dar că nivelul exact va depinde de rezultatele de la sfârşitul anului, ca şi de nivelul bonusurilor plătite de băncile concurente.

Revenirea la un nivel mai ridicat al bonusurilor ar fi o uşurare pentru bancherii de la Deutsche Bank, unde bonusurile cumulate au fost reduse de la 2,4 miliarde de euro în 2015 la aproximativ 500 de milioane de euro în 2016, în urma unei amenzi de mai multe miliarde de dolari care i-a fost impusă pentru vânzarea de obligaţiuni considerate toxice.

Deutsche Bank trebuie să fie precaută în privinţa bonusurilor pentru că agenţiile de evaluare financiară o urmăresc cu atenţie, iar acţionarii sunt nemulţumiţi de ritmul lent al redresării.

Banca a avertizat în această lună că evoluţia slabă a operaţiunilor de trading, activităţile scăzute ale clienţilor şi un impact negativ de 1,5 miliarde de euro provenit din reforma fiscală din Statele Unite vor genera o pierdere mică pe ansamblul anului 2017.

„Banca trebuie să dea nişte semnale pozitive pentru 2018, altfel va fi o problemă. Piaţa de capital este foarte nerăbdătoare. Până acum nu există vreo dovadă că strategia Deutsche Bank va conduce vreodată la succes”, a declarat Ingo Speich, manager de fonduri la Union Investment, publicaţiei germane.

Deutsche Bank, cea mai mare bancă din Germania, a anunţat în martie 2017 un plan de redresare care a inclus integrarea diviziei de retail Postbank cu propria sa bancă de condum, pentru reducerea costurilor, precum şi vânzarea parţială a diviziei de administrare a activelor.

O sursă a declarat sâmbătă, pentru Reuters, că Deutsche Bank vrea să listeze această divizie cât mai curâd posibil, posibil în martie sau aprilie.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...