Profitul operaţional al CME a crescut în 2017. Grupul vrea să îşi reducă datoriile în 2018

Grupul de televiziune Central European Media Enterprises (CME), proprietarul ProTV, a raportat joi o creştere cu 26,5% a profitului operaţional în trimestrul patru al anului trecut, adăugând că în 2018 intenţionează să-şi achite o mare parte din datorii, transmite Reuters.
Economica.net - J, 08 feb. 2018, 11:38
Profitul operaţional al CME a crescut în 2017. Grupul vrea să îşi reducă datoriile în 2018

Graţie creşterii veniturilor din publicitate şi a aprecierii monedelor statelor din Europa Centrală şi de Est unde este prezent, CME a înregistrat un profit operaţional (OIBDA) de 67,6 milioane dolari în ultimul trimestru al anului trecut, puţin peste estimările analiştilor intervievaţi de Reuters. Veniturile au crescut cu 15%, până la 196,1 milioane de dolari. Cifrele anunţate de CME nu includ şi operaţiunile din Croaţia şi Slovenia, care sunt programate a fi vândute.

Pe ansamblul anului 2017, CME a realizat un profit operaţional de 165,5 milioane de dolari în zona superioară a intervalului preconizat de companie. Anul trecut a fost al patrulea an consecutiv în care CME, al cărui acţionar majoritar este grupul american Time Warner, a realizat o creştere a profitului operaţional de peste 20%.

‘Ne aşteptăm ca majorarea veniturilor, combinată cu preocuparea noastră continuă pentru reducerea costurilor, să ducă la un nou an de creştere robustă a profitabilităţii şi a marjelor de profit în 2018’, a declarat directorul general Michael Del Nin.

CME a mai informat că va utiliza lichidităţile obţinute în urma vânzării operaţiunilor din Croaţia şi Slovenia pentru a rambursa o parte ‘semnificativă’ din datoria sa, pentru a reduce gradul de îndatorare de aproape trei ori şi costul cu împrumuturile la 4,5%.

La finele lunii octombrie 2017, CME avea datorii în valoare de un miliard de dolari.

În România, din portofoliul CME fac parte: Pro TV, Pro 2, Pro X, Pro Gold, Pro Cinema, Pro TV Internaţional, MTV România şi Pro TV Chişinău.

Te-ar mai putea interesa și
O nouă linie de metrou va fi construită în București. S-a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al Magistralei M7
O nouă linie de metrou va fi construită în București. S-a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al Magistralei ...
Primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al magistralei de metrou M7 Bragadiru - Voluntari, relatează Agerpres....
IG Metall, cel mai mare sindicat al muncitorilor industriali din Germania, cere o creștere a salariilor de 5%
IG Metall, cel mai mare sindicat al muncitorilor industriali din Germania, cere o creștere a salariilor de 5%
IG Metall a cerut o creştere salarială de 5% pentru cei aproximativ 3,7 milioane de angajaţi din industria metalurgică ...
Cât pot investi românii lunar la bursă fără să își dezechilibreze bugetul
Cât pot investi românii lunar la bursă fără să își dezechilibreze bugetul
Salariile românilor sunt în creștere, însă inflația continuă să limiteze puterea de cumpărare și să lase mai puțin ...
Un nou parc eolian mare se inaugurează oficial în România: 192 MW în Buzău. E doar prima fază
Un nou parc eolian mare se inaugurează oficial în România: 192 MW în Buzău. E doar prima fază
Prima fază a parcului eolian Vifor - 192 MW în Buzău - va fi inaugurat ofical la începutul lunii viitoare, potrivit unei ...