Parlamentul European vrea sancţiuni împotriva preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro

Deputaţii europeni au cerut joi ca sancţiunile care vizează Venezuela să fie extinse către preşedintele Nicolas Maduro, avertizând că Uniunea Europeană nu recunoaşte alegerile din ţara latinoamericană decât dacă sunt libere, relatează AFP.
Economica.net - J, 08 feb. 2018, 14:45
Parlamentul European vrea sancţiuni împotriva preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro

Cu 480 de voturi ”pentru”, 51 ”împotrivă” şi 70 de ”abţineri”, eurodeputaţii, reuniţi în sesiune plenară la Strasbourg, ”au cerut ca sancţiunile să fie extinse la principalii responsabili ai agravării crizei politice, sociale, economice şi umanitare, respectiv preşedinte (Maduro), vicepreşedinte (Tareck El Aissami)” şi principalii responsabili militari.

”UE nu ar trebui să recunoască alegerile decât dacă ele sunt libere şi echitabile”, estimează Parlamentul European într-un comunicat.

”Doar alegerile pe care Uniunea Europeană şi instituţiile sale, inclusiv Parlamentul, le vor recunoaşte (…) sunt alegeri bazate pe un calendar electoral realist, convenite în cadrul unui dialog naţional între toţi actorii vizaţi şi toate partidele politice, însoţite de condiţii de participare identice pentru toţi, echitabile şi transparente”, au argumentat parlamentarii.

Pe 22 aprilie a.c., în Venezuela vor avea loc alegeri prezidenţiale anticipate, dar opoziţia nu s-a decis încă dacă va participa sau nu la scrutin.

Nepopularul preşedinte Maduro, urmaşul defunctului preşedinte Hugo Chavez, figură emblematică a stângii radicale latinoamericane, candidează pentru un nou mandat.

Anunţul privind alegerile prezidenţiale a intervenit după eşecul negocierilor dintre guvern şi opoziţie privind data scrutinului.

Această rezoluţie a PE a fost adoptată în aceeaşi zi în care Curtea Penală Internaţională (CPI) a anunţat că a început ”examinări preliminare” privind crime împotriva umanităţii comise în Venezuela.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...