Banca Transilvania va iniţia oferta de preluare obligatorie a valorilor mobiliare emise de Victoriabank

Banca Transilvania va iniţia oferta de preluare obligatorie a valorilor mobiliare emise de Victoriabank, oferta de preluare fiind adresată exclusiv actualilor acţionari minoritari ai Victoriabank şi vizând achiziţionarea restului de 8.308.673 acţiuni emise de Victoriabank, potrivit unui comunicat al băncii.
Economica.net - mie, 14 feb. 2018, 09:45
Banca Transilvania va iniţia oferta de preluare obligatorie a valorilor mobiliare emise de Victoriabank

‘Ca urmare a achiziţiei comunicate pieţei prin raportul curent TLV din 16.01.2018, Banca Transilvania S.A. informează investitorii cu privire la faptul ca va iniţia, în temeiul legislaţiei pieţei de capital din Republica Moldova, oferta de preluare obligatorie a valorilor mobiliare emise de Victoriabank SA. Oferta de preluare este adresată exclusiv actualilor acţionari minoritari ai Victoriabank şi vizează achiziţionarea restului de 8.308.673 acţiuni emise de Victoriabank SA, ceea ce constituie 33,23% din numărul total de acţiuni ordinare nominative cu drept de vot, în conformitate cu aprobarea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare emisă în acest sens’, se spune în document.

Banca precizează că preţul oferit pentru o valoare mobiliară este de 78,21 MDL ( lei moldoveneşti n.r), iar oferta de preluare este valabilă pentru o perioadă de 70 zile calendaristice, între data de 14 februarie 2018 şi data de 24 aprilie 2018.

Banca Transilvania menţionează că va comunica rezultatele ofertei publice de preluare obligatorie imediat după finalizarea procedurii, în conformitate cu prevederile legale.

Banca Transilvania a devenit acţionar al Victoriabank, a treia cea mai mare bancă din Republica Moldova, având o participaţie de peste 66% împreună cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Banca Transilvania a anunţat în noiembrie 2017 planul de a investi în Republica Moldova, iar între timp a primit aprobarea pentru achiziţie din partea autorităţilor de supraveghere din România şi Republica Moldova – Banca Naţională a României, Banca Naţională a Moldovei şi Consiliul Concurenţei din Republica Moldova.

Victoriabank are aproape 30 de ani de activitate, 540.000 de clienţi, 1.400 de angajaţi şi aproape 100 de sedii. Aceasta are emise 285.000 de carduri, deţine peste 17% cotă de piaţă, iar ca rulaj cu cardul la comercianţi, are peste 37% din piaţă. De asemenea, are cel mai ridicat nivel al depozitelor raportate la totalul activelor din întreaga piaţă din Republica Moldova, de 80%, iar raportul credite/depozite este cel mai redus de pe piaţă, de 39%.

Banca Transilvania, a doua cea mai mare bancă din România, are 2,2 milioane de clienţi, peste 7.000 de persoane în echipă şi peste 500 de sedii.

Grupul Financiar Banca Transilvania este prezentă în Republica Moldova de acum 10 ani, când a lansat compania BT Leasing MD, lider de piaţă în zonă ca valoare a finanţărilor de mijloace fixe acordate în leasing

Te-ar mai putea interesa și
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, însă peste 41% dintre ele sunt pe pierdere
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, ...
Industria locală de armament reprezentată de cele 15 filiale ale companie Romarm a generat anul trecut afaceri record, de peste 1,3 miliarde de lei, după un avans de 35% față de anul anterior.......
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat luni seară că Donald Trump l-a sunat în legătură cu cartonaşul roşu ...
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 12,1%, în luna mai 2026 ...
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze suspendarea atacantului american Folarin Balogun
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze ...
Donald Trump a confirmat luni că l-a sunat pe preşedintele FIFA pentru a solicita reanalizarea cartonaşului roşu primit ...