Dăncilă, despre Codul finanţelor publice locale: Suma de 750 de lei/locuitor va fi doar pentru un minim. Va putea fi crescută

Premierul Viorica Dăncilă a declarat joi, în cadrul întâlnirii Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNJR), că principalul element al Codului finanţelor publice va fi formula de echilibrare a bugetelor locale, astfel ca în acest an 100% din impozitul pe venit să ajungă la bugetele locale. Ea a spus că există posibilitatea să poată fi crescută suma de 750 de lei/locuitor, din formula de echilibrare, scrie News.ro.
Economica.net - J, 22 feb. 2018, 10:13
Dăncilă, despre Codul finanţelor publice locale: Suma de 750 de lei/locuitor va fi doar pentru un minim. Va putea fi crescută

„Proiectul este finalizat în baza tezelor prealabile adoptate în 2017 şi urmează să fie adoptat până la sfârşitul anului. Elementul principal al Codului va fi formula de echilibrare a bugetelor locale. Aşa cum am încercat şi în 2017, conform programului de guvernare, ne-am propus ca 100% din impozitul pe venit să fie sursa bugetelor locale şi echilibrarea să conducă la bugete minime de funcţionare”, a susţinut premierul.

Ea spune că grupurile de lucru şi preşedinţii consiliilor judeţene vor identifica “cea mai bună variantă pentru această formula”, scrie News.ro.

“După cum ştiţi, în 2018 s-a stabilit 750 de lei pe locuitor. Consider că numai împreună, în spiritul practicii anilor precdenţi ai grupurilor de lucru putem identifica cea mai bună variantă pentru această formulă. De exemplu, poate suma de 750 de lei va fi doar pentru un minim şi va putea fi crescută în funcţie de serviciile publice existente la nivelul fiecărei localităţi Aşteptăm de la dumneavoastră o propunere fundamentată şi agreată cu toate structurile asociative din administraţia local, astfel încât acest proiect de lege important să fie cât mai repede promovat”, a adăugat Dăncilă.

Te-ar mai putea interesa și
Ofensivă industrială la granița României: După BMW și Mercedes-Benz mizează pe Ungaria
Ofensivă industrială la granița României: După BMW și Mercedes-Benz mizează pe Ungaria
Mercedes-Benz a încheiat o investiție masivă de 1 miliard de euro destinată extinderii și eficientizării fabricii sale din Kecskemet, Ungaria. Recent și rivalii de la BMW au deschis uzina din......
Ce se va întâmpla cu prețurile la lapte și carne în a doua perioada a anului
Ce se va întâmpla cu prețurile la lapte și carne în a doua perioada a anului
România are cel mai mic preț la carnea de porc vândută la poarta fermelor, la lapte trendul este tot negativ, în timp ...
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență impuse de DSA
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență ...
Comisia Europeană, care a amendat anul trecut reţeaua de socializare X a lui Elon Musk cu 120 de milioane de euro pentru ...
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care se confruntă cu dificultăți
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care ...
Cancelarul german Friedrich Merz a indicat miercuri că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile auto ...