Patronatul Investitorilor Autohtoni: Cerem majorarea pragului de 40.000 de lei de la care se poate cere deschiderea procedurii de insolvenţă

Majorarea pragului de 40.000 de lei de la care se poate cere deschiderea procedurii de insolvenţă şi conversia în acţiuni a creditelor acţionarilor către companie se numără printre propunerile Patronatului Investitorilor Autohtoni (PIAROM), de modificare a Legii Insolvenţei, a declarat Cristian Pârvan, preşedintele organizaţiei, la o conferinţă de specialitate.
Economica.net - mar, 27 feb. 2018, 10:21
Patronatul Investitorilor Autohtoni: Cerem majorarea pragului de 40.000 de lei de la care se poate cere deschiderea procedurii de insolvenţă

Acesta a afirmat că una dintre propunerile PIAROM este mărirea nivelului de 40.000 de lei al cuantumului minim al creanţei de la care fi introdusă cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă. Pârvan a declarat că nu propune un nivel anume şi că acesta ar trebui stabilit pe baza situaţiei existente în prezent, dar a precizat că pragul de 40.000 de lei pare mic.

‘Avem insolvenţe în care acţionarul a finanţat ani de zile firma şi este unul dintre cei mai mari creditori. Lucru puţin ciudat din punct de vedere economic, ca să fiu elegant. Şi atunci una dintre propuneri este ca, înainte de insolvenţă, acestui acţionar sau acţionarilor care au împrumutat firma ani în şir şi care sunt printre cei mai mari creditori să li se convertească aceste datorii în acţiuni. Mi se pare firesc că, dacă tot au finanţat ani de zile, să-şi ia acţiunile pe baza banilor pe care i-au băgat, după care să venim să declanşăm insolvenţa’, a spus Cristian Pârvan.

A treia propunere de modificare a Legii 85 este ca, înainte de declararea insolvenţei, obligatoriu să se treacă şi prin alte procese care să nu implice insolvenţa, de încercare de mediere între creditori şi companii astfel încât să se reducă numărul proceselor.

Acesta a afirmat că există în economie 200.000 de firme aflate în diverse faze ale insolvenţei, dar pe lângă acestea există 260.000 de societăţi cu capital negativ.

‘Deci avem în economie firme care nu sunt în insolvenţă, dar care au capital negativ, capital sub capitalul legal, şi în România nu se întâmplă nimic. Aceste firme parazitează în continuare mediul de afaceri’, a spus Cristian Pârvan.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...