Brexit: Parlamentul European recomandă un acord de asociere pentru viitorul relaţiilor UE-Marea Britanie

Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a adoptat miercuri o rezoluţie care prezintă un posibil cadru de asociere pentru viitoarele relaţii dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie după Brexit, potrivit unui comunicat de presă al PE.
Economica.net - mie, 14 mart. 2018, 16:26
Brexit: Parlamentul European recomandă un acord de asociere pentru viitorul relaţiilor UE-Marea Britanie

Rezoluţia a fost adoptată cu 544 voturi pentru, 110 voturi contra şi 51 abţineri.

Conform documentului, viitoarea relaţie dintre UE şi Londra s-ar putea baza pe patru elemente: relaţii comerciale şi economice (FTA), securitate internă, cooperare în politica externă şi de apărare şi cooperare tematică (de exemplu în proiecte transfrontaliere de cercetare şi inovare).

Rezoluţia, elaborată de redactată de grupul de coordonare al PE pentru Brexit, salută propunerea de acord de retragere prezentată de Comisia Europeană la 28 februarie şi exprimă sprijinul pentru aranjamentele de tranziţie propuse. Textul reiterează importanţa asigurării unui tratament egal şi corect pentru cetăţenii UE care locuiesc în Marea Britanie şi pentru cei britanici care trăiesc în UE.

De asemenea, documentul salută propunerea de protocol redactată de Comisia Europeană cu privire la Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord, inclusiv opţiunea subliniată de raportul comun din decembrie care oferă o soluţie concretă împotriva înăspririi condiţiilor de la graniţă şi pentru a asigura cooperare nord-sud.

Rezoluţia adoptată miercuri reprezintă contribuţia PE la Consiliul European din 22-23 martie, în cadrul căruia ar putea fi aprobate liniile directoare pentru negocierile viitoarei relaţii a Marii Britanii cu UE. Orice acord de retragere şi orice asociere viitoare sau acord internaţional cu Marea Britanie vor avea nevoie de aprobarea Parlamentului European.

Te-ar mai putea interesa și
La 26 de ani, a câștigat o mașină nouă după ce a reparat-o în mai puțin de 16 minute. Povestea lui Teodor Doca, cel mai tânăr Mecanic al Anului din istorie
La 26 de ani, a câștigat o mașină nouă după ce a reparat-o în mai puțin de 16 minute. Povestea lui Teodor Doca, cel ...
Când era copil, mergea cu tatăl său în curse cu camionul și abia aștepta ocazia să se murdărească pe mâini ajutându-l la reparații. Astăzi, la 26 de ani, Teodor Doca este cel mai tânăr......
Protest pentru susţinerea lui Călin Georgescu – sâmbătă, în faţa Palatului Parlamentului
Protest pentru susţinerea lui Călin Georgescu – sâmbătă, în faţa Palatului Parlamentului
Un protest pentru susţinerea fostului candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu are loc sâmbătă, în Parcul ...
Toate avioanele din Statele Unite au fost oprite la sol. Alertă a Administrației Federale a Aviației (FAA)
Toate avioanele din Statele Unite au fost oprite la sol. Alertă a Administrației Federale a Aviației (FAA)
Toate zborurile au fost oprite la sol de către Administrația Federală a Aviației din cauza unor „circumstanțe extraordinare”, ...
Rogobete promite să deblocheze angajările din Sănătate, din 2027: „ încă câteva mii de posturi”
Rogobete promite să deblocheze angajările din Sănătate, din 2027: „ încă câteva mii de posturi”
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, a anunțat că va debloca posturi din Sănătate, începând cu 1 ianuarie 2027. ...