Gustul consumatorilor nu mai poate fi invocat ca scuză pentru dublul standard. Coca Cola trebuie să fie la fel, şi la noi şi în Germania

Producătorii din UE nu vor mai putea folosi "gustul" consumatorului ca pretext pentru a comercializa produse cu ingrediente diferite sau în cantități diferite în același ambalaj. Momentan este doar o propunere a parlamentarilor europeni, dar dacă aceasta va fi legiferată, giganți precum Coca Cola ar trebui să își schimbe fie produsele, fie etichetele.
Economica.net - lun, 19 mart. 2018, 09:55
Gustul consumatorilor nu mai poate fi invocat ca scuză pentru dublul standard. Coca Cola trebuie să fie la fel, şi la noi şi în Germania

Comisia Europeană este pe cale să schimbe jocurile producătorilor din industria alimentară care vând pe piețe diferite , sub același brand și fără atenționări suplimentare, produse cu conținut diferit de zahăr, sare sau grăsimi. Comisia pentru Mediu, Sănătate PUblică și Siguranța alimentară din cadrul Parlamentului European a elaborat propria opinie cu privire la problema dublului standard de calitate a produselor comercializate în Vestul și Estul Europei.

Iar concluzia lor a fost că producătorii nu ar mai trebui să fie lăsați să se folosească de scuza gustului diferit al consumatorilor pentru a pune pe piețe diferite produse cu conținut diferit sub același brand și în același ambalaj.

„Comisia subliniază faptul că argumentele referitoare la preferințele consumatorilor și la reformularea alimentelor (reducerea cantității de sare, zahăr, grăsimi saturate din alimentele procesate) nu ar trebui să fie folosite ca scuză pentru a plasa pe piață produse cu dublu standard de calitate. Comisia consideră că produsele comercializate pe piața unică într-un anumit tip de ambalaj ar trebui să aibă aceeași compoziție în fiecare stat membru, iar consumatorii ar trebui să fie infornați în mod corespunzător cu privire la orice modificare a compoziției comparativ cu rețeta inițială”, se menționează în raportul Comisiei pentru Mediu din Parlamentul UE.

Aceasta propunere va fi analizată ulterior de către Comisia pentru Piața Internă și Protecția Consumatorilor, Comisia responsabilă de reglementarea dublului standard de calitate urmând a fi supusă la votul final din plen.

Dacă această propunere va fi reglementată, impactul ar putera fi major pentru unii giganți din industria alimentară precum Coca Cola. Producătorul nu a făcut un secret din faptul că folosește ingrediente diferite, pe piețe diferite, pentru a satisface gusturile clienților săi.  „Reţeta (Coca Cola n.red)  este aceeaşi. Poate diferi doar sistemul de îndulcire”, declara acum câțiva ani Marian Naiman, director de calitate şi scientific and regulatory affairs al Coca Cola. Spre exemplu, în România la fel ca în Franţa sau Germania se foloseşte zahărul din sfeclă sau trestie de zahăr. În schimb, în SUA, Canada, Bulgaria, Ungaria, Croaţia se foloseşte fructoza din porumb. „Sunt foarte multe considerente care se iau în calcul atunci când se decide ce îndulcitor va fi folosit. Sunt raţiuni de marketing, se ţine cont de ingredientele care pot fi disponibile pe acea piaţă, de logistică. O astfel de decizie este luată de fiecare ţară în parte”, susţine Miruna Smeureanu, Public Affairs&Communication Manager România. Detalii AICI

Situația ar fi similară în industria lactatelor unde iaurturile cu fructe în special au cantități diferite de zahăr în funcție de piața de desfacere.

Te-ar mai putea interesa și
La ce preţ al petrolului intervine un risc critic pentru România – Efecte secundare deosebit de puternice ameninţă economia ţării noastre (analiză XTB)
La ce preţ al petrolului intervine un risc critic pentru România – Efecte secundare deosebit de puternice ameninţă ...
Un nou val de scumpiri ale petrolului poate afecta preţurile şi ritmul economiei româneşti, în condiţiile în care sensibilitatea indicelui preţurilor de consum (IPC) din România la pieţele......
Un petrolier a ocolit Strâmtoarea Ormuz, trecând prin Marea Roşie ca rută alternativă
Un petrolier a ocolit Strâmtoarea Ormuz, trecând prin Marea Roşie ca rută alternativă
Un petrolier sud-coreean a trecut prin Marea Roşie, o premieră după ce Strâmtoarea Ormuz a fost blocată în contextul ...
Lufthansa taie zborurile spre România. Explozia prețului la kerosen lovește cel mai mare grup aviatic din Europa
Lufthansa taie zborurile spre România. Explozia prețului la kerosen lovește cel mai mare grup aviatic din Europa
Grupul Luhthansa, cel mai mare din Europa, a anunțat măsuri drastice de a reduce costurile în creștere ale kerosenului. ...
Dobânda la titlurile de stat pe 10 ani ale României a ajuns la 7,10% și tinde să crească. Piața reacționează la incertitudinea politică
Dobânda la titlurile de stat pe 10 ani ale României a ajuns la 7,10% și tinde să crească. Piața reacționează la incertitudinea ...
Dobânda la titlurile de stat ale României a ajuns pe 17 aprilie 2026 la 7,10%, iar șansele ca aceasta să crească pe ...