Eurostat: România şi Bulgaria, cel mai scăzut cost orar cu mâna de lucru, în 2017

Bulgaria (5,1 euro) şi România (5,5 euro) aveau în 2017 cel mai scăzut cost orar cu mâna de lucru, faţă de un nivel mediu de 23,1 euro în Uniunea Europeană, şi de 26,9 euro în zona euro, arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică Eurostat.
Economica.net - J, 22 mart. 2018, 10:22
Eurostat: România şi Bulgaria, cel mai scăzut cost orar cu mâna de lucru, în 2017

În urmă cu zece ani, compensaţia primită de un angajat pentru o oră lucrată era de 19,5 euro în Uniunea Europeană, şi de 21,8 euro în zona euro.

În 2017, cel mai ridicat cost orar cu mâna de lucru în rândul statelor membre ale UE se înregistra în Luxemburg (43,8 euro în 2016), Danemarca (38,7 euro), Belgia (37,9 euro în 2016). Franţa (33 euro), Olanda (33,7 euro în 2016) şi Germania (32,3 euro).

În schimb, compensaţia primită de un angajat pentru o oră lucrată era de sub 10 euro în Bulgaria (5,1 euro), Romania (5,5 euro), Polonia (6,3 euro în 2016), Ungaria (7,6 euro), Lituania (8,4 euro), Croaţia (8,5 euro în 2016) şi Letonia (8,6 euro).

Comparativ cu 2007, compensaţia primită de un angajat pentru o oră lucrată a fost mai ridicată în 2017 în toate statele membre, cu excepţia Greciei, unde a scăzut cu 7% (de la 12,1 euro la 11,2 euro) şi Marii Britanii (de la 27,3 euro la 25,5 euro, un declin de 7%). Cea mai mare creştere în cei zece ani s-a înregistrat în Bulgaria (de la 2,3 euro la 5,1 euro, sau 122%), Estonia (67%), Slovacia şi Lituania (ambele cu 62%). În România, compensaţia primită de un angajat pentru o oră lucrată a crescut de la 3,5 euro în 2007 la 5,5 euro în 2017.

Nivelul mediu al compensaţiei primite de un angajat pentru o oră lucrată este calculat împărţind datele publicate la nivel naţional privind compensaţia angajaţilor din întreaga economie (care includ salariile şi contribuţiile sociale ale angajatorilor) la numărul total de ore lucrate de toţi angajaţii, precizează Eurostat.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanţelor a împrumutat, joi, peste 1,25 miliarde de lei de la bănci la o dobândă medie de 6,89% pe an
Ministerul Finanţelor a împrumutat, joi, peste 1,25 miliarde de lei de la bănci la o dobândă medie de 6,89% pe an
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, peste 1,255 miliarde de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de tip benchmark şi o emisiune de certificate de trezorerie, potrivit......
Profitul Wizz Air s-a prăbușit cu 67%, iar veniturile per pasager au scăzut cu 10%, deși traficul a crescut cu 26%
Profitul Wizz Air s-a prăbușit cu 67%, iar veniturile per pasager au scăzut cu 10%, deși traficul a crescut cu 26%
Comapania aeriană Wizz Air a încheiat primul semestru din acest an fiscal cu un profit net în scădere cu 67%, chiar dacă ...
BNR a hotărât menținerea dobânzii cheie la 6,50% și prognozează o ușoară majorare a inflației în următoarele luni
BNR a hotărât menținerea dobânzii cheie la 6,50% și prognozează o ușoară majorare a inflației în următoarele luni
Rata anuală a inflației a determinat Consiliul de Administrație al BNR să menținerea rata dobânzii de politică monetară ...
Magistrala 4 de metrou: Lucrările la Gara de Nord – Gara Progresul ar putea începe în următoarele patru luni
Magistrala 4 de metrou: Lucrările la Gara de Nord – Gara Progresul ar putea începe în următoarele patru luni
Primarul Sectorului 4 Daniel Băluță a anunțat joi că lucrările de extindere a Magistralei M4 de metrou cu tronsonul ...