SAL-Fin a primit aproape 200 de cereri de soluţionare alternativă a litigiilor, anul trecut

Entitatea de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Financiar Non-bancar (SAL-Fin) a primit 197 cereri de soluţionare alternativă, anul trecut, cu 447% peste nivelul din 2016, se arată într-un comunicat al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
Economica.net - mar, 27 mart. 2018, 14:28
SAL-Fin a primit aproape 200 de cereri de soluţionare alternativă a litigiilor, anul trecut

‘Dintre acestea, s-au emis un 158 de hotărâri/încheieri, cele mai multe dintre ele (98%) vizând piaţa asigurărilor. Analiza statistică a acestor date indică faptul că peste 55% sunt rezultate ale unor proceduri de impunere de soluţie, iar peste 82% dintre concilieri s-au realizat online. Pentru litigiile soluţionate, gradul de conformare a părţilor implicate a fost de peste 97%, respectiv pentru cinci cazuri s-a ales varianta continuării demersurilor juridice’, se arată în document.

Conform ASF, cele mai frecvente litigii soluţionate au apărut ca urmare a diferenţelor mari dintre sumele propuse de către asigurători în dosarele de daună şi calculele pe care consumatorii le primesc în urma evaluărilor sau constatărilor din unităţile de service, dar şi din cauza lipsei de comunicare transparentă a calculelor pe care asigurătorii le fac în stabilirea cuantumului daunelor.

‘Din cazurile soluţionate la finele anului trecut, 78% au reprezentat hotărâri/încheieri emise în favoarea consumatorilor, restul reprezentând cazuri de menţinere a situaţiilor iniţiale. Consumatorii au beneficiat de sume suplimentare în urma soluţionării alternative a litigiilor de circa 725.000 lei, ceea ce reprezintă mai mult decât dublul sumelor primite iniţial’, informează ASF.

Pe lângă gratuitatea operaţiunii de soluţionare alternativă, spune Autoritatea, un alt aspect ce vine să susţină avantajele acestei metode îl reprezintă durata medie de soluţionare a unui litigiu. La nivelul anului 2016 a fost înregistrată o durată medie de 49 de zile pentru toate procedurile de soluţionare a litigiilor. Ca urmare a clarificării unor aspecte de ordin procedural, dar şi pe fondul acumulării de expertiză de către conciliatori, durata de soluţionare a scăzut în anul 2017 până la nivelul de 37 de zile.

‘Ritmul ridicat de depunere a cererilor de conciliere în anul 2017, respectiv o triplare a numărului acestora faţă de anul 2016, ne determină să afirmăm că SAL-Fin este deja o entitate funcţională care este utilă atât pieţei de profil, cât şi consumatorilor. Asigurarea unor fluxuri operaţionale eficiente care să genereze un număr cât mai mare de concilieri finalizate, realizate în timp şi la un nivel calitativ ridicat, va determina o creştere permanentă a gradului de încredere al SAL-Fin în rândul consumatorilor’, a declarat Ovidiu Răzvan Wlassopol, prim-vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară.

La finele anului 2017, în Corpul conciliatorilor SAL-Fin era înregistrat un număr de 25 conciliatori.

Te-ar mai putea interesa și
Simtel Team renunță la controlul companiei ANT Power Energy și vinde etapizat 14% din capitalul social
Simtel Team renunță la controlul companiei ANT Power Energy și vinde etapizat 14% din capitalul social
Conducerea Simtel Team S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire la semnarea, la data de 29 iunie 2026, a unui contract cu Adrian-Nicolae Tita, asociat......
Noul proiect al Legii salarizării. Ce sporuri primesc cadrele medicale și cât vor fi plătite gărzile
Noul proiect al Legii salarizării. Ce sporuri primesc cadrele medicale și cât vor fi plătite gărzile
În unităţile sanitare, de asistenţă socială şi de asistenţă medico-socială, unde activitatea se desfăşoară fără ...
Comisia Europeană anunță măsuri de sprijin a sectorului bancar. Executivul UE își dorește o consolidare a băncilor europene peste liniile naționale
Comisia Europeană anunță măsuri de sprijin a sectorului bancar. Executivul UE își dorește o consolidare a băncilor ...
Comisia Europeană a adoptat vineri o comunicare privind competitivitatea sectorului bancar din UE, care stabileşte măsuri ...
Lanțul de magazine second-hand Humana People to People deschide o unitate nouă la Arad
Lanțul de magazine second-hand Humana People to People deschide o unitate nouă la Arad
Humana People to People România anunță că își extinde rețeaua de retail prin deschiderea unui nou magazin de articole ...