Daea: România are 4,8 milioane hectare de păşuni şi fâneţe, dar nu există ”încărcătura de animale” pe care o putem avea

România are 4,8 milioane hectare de păşuni şi fâneţe, pentru care nu există însă ”încărcătura de animale” pe care o putem avea, a declarat joi ministrul Agriculturii, Petre Daea, care a menţionat că drumul corect pe care trebuie să-l urmeze autorităţile este de a zootehniza ţara, scrie News.ro.
Economica.net - J, 26 apr. 2018, 16:07
Daea: România are 4,8 milioane hectare de păşuni şi fâneţe, dar nu există ”încărcătura de animale” pe care o putem avea

„România are 4,8 milioane hectare de păşuni şi fâneţe. Practic, această suprafaţă înseamnă Olanda, Elveţia şi Belgia deopotrivă ca suprafaţă agricolă. Această rezervă formidabilă pe care o are ţara trebuie întreţinută în mod natural. Sunt puţine locurile unde mâna omului intervine pentru îmbunătăţire, ceea ce este rău şi este ca obiectiv în vizorul nostru”, a declarat joi ministrul Agriculturii, Petre Daea, la o conferinţă organizată de retailerul Carrefour România, potrivit News.ro.

El a spus că pentru această suprafaţă nu există „încărcătura de animale” pe care o putem avea, iar „vaca şi taurina de carne” pot folosi această resursă până la o anumită altitudine, precizând, în acest context, că în acest an este pentru prima dată când subvenţiile la taurine sunt acordate înainte de 1 decembrie.

„Avem în acest moment cele două obiective, care sunt în spatele obiectivului general de zootehnizare a ţării, anume de a creşte producţia şi apoi de a promova şi a valorifica această producţie”, a mai spus ministrul Daea, susţinând că obiectivul este ca România să producă pe măsura consumului şi să exporte.

De asemenea, ministrul Agriculturii consideră că România este „ruptă” din punct de vedere „agricol, structural”, iar „drumul corect este zootehnizarea ţării”: „Ca om al naţiei acesteia, văd şi analizez drumul corect pe care trebuie să-l urmăm, acela de a zootehniza ţara. România este ruptă din punct de vedere agricol, structural. Rezultatele de producţie vegetală pe anul trecut sunt excepţionale, ocupăm locul unu în Uniunea Europeană la floarea-soarelui şi la porumb, suntem în faţa Franţei la producţia de porumb, dar ce folos dacă nu avem capacitate de consum?”.

Te-ar mai putea interesa și
Germania e pesimistă – Guvernul şi-a redus la jumătate prognoza de creştere a PIB şi a majorat prognoza de inflaţie
Germania e pesimistă – Guvernul şi-a redus la jumătate prognoza de creştere a PIB şi a majorat prognoza de inflaţie
Ministerul german al Economiei şi-a redus miercuri previziunile de creştere pentru 2026 şi 2027 şi, în paralel, şi-a majorat prognoza de inflaţie, în contextul în care războiul din Iran a......
Ce spun oamenii de afaceri despre criza politică şi ce ar trebui să facă autorităţile – anunţul Concordia
Ce spun oamenii de afaceri despre criza politică şi ce ar trebui să facă autorităţile – anunţul Concordia
Criza din acest moment nu este un eveniment intern al coaliţiei de guvernare, este un risc economic real, cu consecinţe ...
Visul imperial al Ungariei: Péter Magyar vrea să pună din nou „Imperiul Austro-Ungar” pe harta Europei – Politico
Visul imperial al Ungariei: Péter Magyar vrea să pună din nou „Imperiul Austro-Ungar” pe harta Europei – Politico
Péter Magyar, noul prim-ministru al Ungariei, vrea să consolideze legăturile cu Austria și alte națiuni din Europa Centrală ...
Noi ocupaţii recunoscute în economie. Expert în economie circulară şi specialist în dezvoltare durabilă vor fi oficializate de guvern
Noi ocupaţii recunoscute în economie. Expert în economie circulară şi specialist în dezvoltare durabilă vor fi oficializate ...
Expert economie circulară, specialist economie circulară se numără printre ocupaţiile care urmează să fie introduse ...