Vladimir Putin a depus jurământul pentru un nou mandat de preşedinte

Vladimir Putin a depus luni jurământul pentru un nou mandat de preşedinte, al patrulea, care va dura şase ani, până în 2024, în cadrul unei ceremonii solemne la Kremlin, relatează agenţiile internaţionale de presă.
Economica.net - lun, 07 mai 2018, 10:09
Vladimir Putin a depus jurământul pentru un nou mandat de preşedinte

În sala Andreevski din Marele Palat al Kremlinului, cu mâna pe o copie în relief auriu a Constituţiei, Putin a jurat să servească poporul rus, să protejeze drepturile şi libertăţile acestuia şi să apere suveranitatea Rusiei, potrivit Reuters.

‘Consider că este datoria mea şi sensul vieţii mele să fac tot ce pot pentru Rusia, pentru prezent şi pentru viitorul ei’, a declarat el, după ce a depus jurământul .

‘Sunt în mod special conştient de responsabilitatea mea enormă în faţa fiecăruia dintre voi, în faţa Rusiei’, a declarat Putin în cursul ceremoniei de învestire. ‘Voi face totul pentru a creşte puterea, prosperitatea şi gloria Rusiei’, a asigurat preşedintele rus.

‘Toată frumuseţea noastră şi toată puterea noastră se află în autenticitatea noastră culturală şi în unitatea noastră’, a adăugat el.

‘Securitatea şi capacitatea de apărare a ţării sunt asigurate în mod fiabil, li se va acorda atenţie şi în viitor, dar acum chestiunea principală vizează problemele interne – siguranţa şi sănătatea ruşilor. Scopul nostru este o Rusie pentru oameni’, a mai spus Putin, promiţând să îndeplinească aşteptările societăţii şi să facă totul pentru prosperitatea Rusiei.

În discursul său inaugural, Vladimir Putin a comparat Rusia cu pasărea Phoenix, pasărea mitică, ce a renăscut din propria-i cenuşă.

La ceremonia de învestire, Vladimir Putin a venit din Primul Corp al Kremlinului la Marele Palat într-o nouă limuzină de fabricaţie rusă, probabil din proiectul ‘Kortej’, relatează agenţiile de presă ruse. Maşina neagră oficială are o caracteristică recunoscută – un cadru mare de argint pe capota din faţă.

Evenimentul are loc în condiţii de securitate sporită: în centrul Moscovei au fost concentrate efective ale Gărzii Naţionale (Rosgvardia) şi Ministerului de Interne.

La finalul primei părţi a ceremoniei, au fost trase 30 de salve de tun, iar după aceasta preşedintele a ieşit în Piaţa Catedralei (din interiorul Kremlinului) pentru a primi parada regimentului prezidenţial, unde s-au adunat circa 2.000 de invitaţi, în principal voluntari care au participat la campania lui Vladimir Putin. De fapt, întreaga ceremonie a fost prevăzută să aibă loc la adăpostul zidurilor Kremlinului.

Spre deosebire de ceremoniile de învestire precedente, de data aceasta Putin a renunţat la deplasarea convoiului oficial pe străzile Moscovei până la Kremlin.

Ceremonia de învestire are loc după ample manifestaţii anti-Putin care au avut loc sâmbătă pe întreg teritoriul Federaţiei Ruse, în cadrul cărora peste 1.500 de persoane au fost reţinute, între care mulţi elevi şi studenţi. La Moscova, manifestaţia neautorizată a fost dispersată cu brutalitate de cazaci, provocând indignarea opoziţiei.

Te-ar mai putea interesa și
La 26 de ani, a câștigat o mașină nouă după ce a reparat-o în mai puțin de 16 minute. Povestea lui Teodor Doca, cel mai tânăr Mecanic al Anului din istorie
La 26 de ani, a câștigat o mașină nouă după ce a reparat-o în mai puțin de 16 minute. Povestea lui Teodor Doca, cel ...
Când era copil, mergea cu tatăl său în curse cu camionul și abia aștepta ocazia să se murdărească pe mâini ajutându-l la reparații. Astăzi, la 26 de ani, Teodor Doca este cel mai tânăr......
Protest pentru susţinerea lui Călin Georgescu – sâmbătă, în faţa Palatului Parlamentului
Protest pentru susţinerea lui Călin Georgescu – sâmbătă, în faţa Palatului Parlamentului
Un protest pentru susţinerea fostului candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu are loc sâmbătă, în Parcul ...
Toate avioanele din Statele Unite au fost oprite la sol. Alertă a Administrației Federale a Aviației (FAA)
Toate avioanele din Statele Unite au fost oprite la sol. Alertă a Administrației Federale a Aviației (FAA)
Toate zborurile au fost oprite la sol de către Administrația Federală a Aviației din cauza unor „circumstanțe extraordinare”, ...
Rogobete promite să deblocheze angajările din Sănătate, din 2027: „ încă câteva mii de posturi”
Rogobete promite să deblocheze angajările din Sănătate, din 2027: „ încă câteva mii de posturi”
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, a anunțat că va debloca posturi din Sănătate, începând cu 1 ianuarie 2027. ...