Xi Jinping, în premieră pe primul loc în topul Forbes al celor mai puternici oameni din lume

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a ajuns în premieră pe prima poziţie în topul celor mai puternici oameni din lume realizat de revista Forbes, fiind urmat de preşedintele rus Vladimir Putin şi de preşedintele american Donald Trump.
Economica.net - mie, 09 mai 2018, 09:27
Xi Jinping, în premieră pe primul loc în topul Forbes al celor mai puternici oameni din lume

Topul pe 2018, care conţine 75 de poziţii, la o populaţie mondială de aproape 7,5 miliarde de persoane, evidenţiază consolidarea puterii în mâinile unei elite restrânse, spun realizatorii clasamentului.

Xi Jinping, secretar general al Partidului Comunist Chinez, a ajuns în premieră pe prima poziţie, după ce la Congresul partidului unic din martie a fost modificată Constituţia astfel încât influenţa sa a fost sporită, iar limita de mandate eliminată. El se bucură de un cult al personalităţii nemaiîntâlnit din timpul lui Mao, notează Forbes pe pagina sa de internet.

Xi Jinping l-a detronat pe preşedintele rus Vladimir Putin (poziţia a doua), care a deţinut locul întâi timp de patru ani consecutivi, un record. Putin se află la conducerea Rusiei, ca preşedinte şi, timp de un mandat, ca premier din mai 2000, iar în martie a fost reales pentru al patrulea mandat de şef al statului, cu aproape 77% din voturi. Este cel mai mare procent obţinut de un lider rus de la prăbuşirea Uniunii Sovietice.

La un an de la preluarea mandatului, preşedintele american Donald Trump a ajuns pe poziţia a treia. Forbes comentează că Trump a înregistrat puţine succese, în ciuda unui Congres controlat de formaţiunea sa, Partidul Republican, este investigat de mai multe agenţii de aplicare a legii şi se află în centrul unor scandaluri legate de viaţa sa personală sau de afaceri, dar rămâne comandantul suprem al celei mai mari puteri economice şi militare.

A patra cea mai puternică persoană din lume este şi cea mai puternică femeie: Angela Merkel, cancelarul Germaniei. Lider de facto al Europei, conservatoarea Angela Merkel a câştigat cu greu alegerile din 2017 şi a format un guvern de ‘mare coaliţie’ avându-i ca parteneri pe socialişti.

Ea trebuie să ţină strâns cârma UE, în contextul furtunilor viitoare reprezentate de ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar şi de amplificarea sentimentului anti-imigranţi în Europa, comentează Forbes.

Pe poziţia a 5-a se află cel mai bogat om din lume, Jeff Bezos, fondator şi CEO al companiei Amazon, iar locul 6 este ocupat de Papa Francisc.

Sunt 17 nume noi în topul Forbes din acest an, printre care Mohammed Bin Salman Al Saud (8), prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Jerome H. Powell (11), şeful Rezervelor Federale din SUA, Darren Woods (34), directorul Exxon Mobil, Moon Jae-in (54), preşedintele Coreei de Sud, şi Robert Mueller (72), procuror special în cadrul Departamentului american de Justiţie.

Dictatorul nord-coreean Kim Jong-un, care are control absolut asupra vieţilor celor 25 de milioane de persoane din ţara sa, se situează pe poziţia 36.

Patru factori sunt luaţi în considerare în realizarea acestui clasament: numărul de persoane asupra cărora aceste personalităţi îşi exercită puterea, resursele financiare pe care le controlează, dacă au influenţă în mai mult de o sferă de activitate şi cât de activ îşi exercită puterea pentru a schimba lumea.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Petrescu (ASF): România se situează peste pieţele de capital din regiune şi foarte aproape de economii dezvoltate precum Italia, Franţa sau Spania, dar sub media europeană
Alexandru Petrescu (ASF): România se situează peste pieţele de capital din regiune şi foarte aproape de economii dezvoltate ...
România se situează peste pieţele de capital din regiune şi foarte aproape de economii dezvoltate precum Italia, Franţa sau Spania, dar sub media europeană şi considerabil sub nivelul global,......
VIDEO Centura București. Cele patru mari obstacole din calea modernizării sectorului DN2 – A2
VIDEO Centura București. Cele patru mari obstacole din calea modernizării sectorului DN2 – A2
Lucrările de modernizare a sectorului DN2 - A2 din Centura București vor fi gata abia în aprilie 2028, conform celui mai ...
ONRC anunță că a crescut cu peste 12% numărul de firme și PFA-uri care au intrat în insolvență în primele șase luni din 2026
ONRC anunță că a crescut cu peste 12% numărul de firme și PFA-uri care au intrat în insolvență în primele șase ...
Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă în primele şase ...
Cătălin Predoiu: Am depus la Parlament proiectul legii privind integritatea pentru a debloca situația și a nu pierde un jalon din PNRR. Acesta include amendamente care nu reflectă fidel viziunea mea
Cătălin Predoiu: Am depus la Parlament proiectul legii privind integritatea pentru a debloca situația și a nu pierde ...
Ministrul interimar al Justiţiei Cătălin Predoiu a precizat, vineri, că a depus la Parlament în calitate de senator ...