SUA şi China au ajuns la un acord pentru reducerea deficitului comercial american – declaraţie comună

Washingtonul şi Beijingul au convenit să reducă 'în mod semnificativ' deficitul comercial al Statelor Unite, au anunţat sâmbătă cele două părţi, într-o declaraţie comună citată de AFP.
Economica.net - S, 19 mai 2018, 19:21
SUA şi China au ajuns la un acord pentru reducerea deficitului comercial american - declaraţie comună

‘A existat un consens privind luarea de măsuri pentru reducerea în mod semnificativ a deficitului Statelor Unite în schimbul de mărfuri cu China’, relevă ambele părţi, care au avut discuţii săptămâna aceasta la Washington.

Casa Albă solicită o reducere de 200 de miliarde de dolari a deficitului american în relaţia comercială cu gigantul asiatic. Anul trecut, Statele Unite au înregistrat un deficit de 375 de miliarde cu Beijingul.

‘Pentru a răspunde cererii crescânde de consum din China şi necesităţii unei dezvoltări economice de înaltă calitate, China va spori considerabil achiziţiile de bunuri şi servicii din Statele Unite. Aceasta va susţine creşterea şi ocuparea forţei de muncă din SUA’, adaugă textul difuzat de Casa Albă.

Negociatorii americani şi chinezi au convenit de asemenea asupra ‘unei creşteri importante’ a exporturilor americane în sectorul agricol şi în cel al energiei.

‘Statele Unite vor trimite o echipă în China pentru a lucra la detaliile’ unui acord, se arată în comunicat, sugerând că delegaţia chineză, sosită la începutul săptămânii, a părăsit Washingtonul.

Cele două state, foarte legate pe plan comercial şi financiar, au început în urmă cu câteva săptămâni negocieri delicate pentru a găsi o rezolvare la conflictul lor comercial, după luni de tensiune, măsuri şi ameninţări cu represalii de ambele părţi, aminteşte AFP.

O delegaţie la nivel înalt, condusă de secretarul american al Trezoreriei, Steven Mnuchin, s-a deplasat la Beijing acum două săptămâni. Mai apoi, o delegaţie chineză, condusă de vicepremierul Liu He, un apropiat al preşedintelui chinez, a continuat în această săptămână negocierile, derulate de această dată la Washington.

Te-ar mai putea interesa și
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Analiştii financiari avertizează că pieţele vor deschide săptămâna sub presiunea riscurilor geopolitice crescute, după loviturile lansate de Statele Unite şi Israel asupra Iranului.......
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
Compania românească Parapet, contractor EPC în sectorul energiei regenerabile, este pe cale să finalizeze un nou parc ...
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de eleve se aflau în unitate când a fost lovită
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de ...
Cel puţin 57 de eleve au fost ucise într-un atac aerian în sudul Iranului, după ce Israelul şi Statele Unite au început ...
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni sâmbătă la ora 21:00 GMT (16:00 la New York) pentru a discuta ...